Țâfna, ifosul și bârna

Zeloți militanți ai privatizării Adevărului pe care cred că-l poartă în buzunarul de sus al reverendei sau al sacoului auriu de partid și comisie parlamentară profită lacom, de câte ori pot, de beneficiile putredului Occident, evitând în mod total inexplicabil sejururile universitare sau doar turistice pe tărâmurile binecuvântate ale Rusiei sau Belarusului, a căror pură spiritualitate ideologizată le locuiește fierbinte inimile.

A apăra pătimaș în 2026, de exemplu în calitate de teolog și profesor de istorie bisericească dâmbovițeană, filetismul (care nu ar fi o erezie, ci doar o mică schismă), concepția despre imaculata Academie, „dogma” infailibilității clericale, naționalismul fără cauză, neolegionarismul tatuat și sexual obsedat, descreieratele mișcări antieuropene, analfabetismul democratic și religios care face ravagii, „suveranismul” labil cu grave consecințe antinaționale, toate binecuvântate de monahi și clerici cu aere de „teologi” și aer de parabolani, toate favorabile genocidarului regim putinist și latentului autoritarism fascist emergent pe platformele de socializare unde groasa înjurătură pornografică și amenințările cu moartea și cu „morții” materni își fac cruci mari și strigă „Doamne-ajută”, a o face în numele Bisericii și al Ortodoxiei maltratate ortodoxist, în timp ce îi ataci „creștinește” pe cei ce le critică tocmai spre binele real al Bisericii Ortodoxe Române, iată o mostră de „erudiție” parohială albă ca varul, alimentată de la „izvoare documentare” incontestabile doar în lumea prizonierilor unei „singure cărți”.

Niciun cuvințel în spațiul public sau în fața altarului, din partea apologetului unei utopice istorii bisericești fără pată, despre actualele crime în masă ale Rusiei agresoare, crime odios binecuvântate de un patriarh kgb-ist și tiranofil. Absolut niciunul. De „ortodocșii” pravoslavnici care ucid frați ortodocși, ca și de morți, numai de bine!

Niciun cuvânt, niciodată, despre ceea ce face cu adevărat rău Bisericii lui Hristos peste care unii se simt „preasfințiți stăpâni”, nicio manifestare, oricât de mică, a bunului-simț, a sănătosului spirit critic față de cei mai mari adversari ai Bisericii situați mereu în interiorul acesteia, nu în afara ei.

Lucrarea antihristică a diavolului insinuat și în Biserică este un dat în orice bun tratat teologic de Demonologie. Nu și pentru cei ce localizează Răul exclusiv în Vestul ereticesc, Estul fiind imunizat confesional la orice influență exercitată de „cel viclean”.

Într-o veche tradiție cu chip de apucătură, cultivată temeinic de vajnicul apologet al ortodoxismului confundat toxic și deliberat cu Ortodoxia, imperfecțiunea și failibilitatea „românismului” teologic și bisericesc sunt declarate, ex cathedra, „inepții”.

Aprioric vinovați pentru imaginea publică discutabilă a unor reprezentanți ai Bisericii trecătoare prin dictaturi sau doar prin cele mai recente alegeri politice sunt, desigur, străinii de neam și țară, heterodocșii, seculariștii, occidentalii, dușmănoșii istorici occidentali neîmbisericiți pe plaiurile noastre virgine ideologic și atât de prolifice teologic, încât numeroasele facultăți de teologie pot înmulți în chip minunat nu „peștii și pâinile” sau evlavia și buna-cuviință a poporului grabnic declarat creștin, ci însuși numărul absolvenților doldora de vocație și magistral pregătiți pentru slujirea Bisericii în secolul XXI.

Vinovați pentru scăderile noastre sunt mereu alții, niciodată noi, cei ce nu reușim să ne ridicăm la înălțimea la care ne invită Hristos sau ne cheamă Biserica însăși, căreia zeloșii ei apologeți, orbiți de „mândria de a fi români”, nu-i fac prea mari servicii când sparg oglinzile din jur.

„Străinul”, vechi călător prin Țările Române sau actual istoric specializat pe spațiul est-european, chiar când se înșală într-o anumită măsură, nu ne ratează total defectele și greșelile consemnate istoriografic. Realitatea ni le strigă în față.

A-ți recunoaște greșeala e semn de aristocratism creștin, dar complexul infailibilității poate juca mari feste, mai ales ideologilor bisericești hipnotizați prin mantra filetismului și de propria postare, al cărui ecou imaginar ar putea, oniric, depăși parohialul și ajunge până la Viena.

Mieroșii ortodoxiști care nu pot lega două vorbe în numele Bisericii într-un dialog public pe teme stringente de bioetică, Inteligență Artificială sau pe cele legate de provocările cu care se confruntă azi credința și creștinătatea demisionară din creștinism, ca să nu mai vorbim despre vreun sofisticat dialog cu științele, filosofia critică, fenomenologia alterității sau despre o polemică serioasă cu ideologiile cristofobe ale vremii, incapabili să recunoască onest cauzele majore ale anticlericalismului pe care doar ierarhia bisericească însăși l-ar putea vindeca, aplecându-se onest asupra lui și asupra ei înseși, acești zeloți militanți ai privatizării Adevărului pe care cred că-l poartă în buzunarul de sus al reverendei sau al sacoului auriu de partid și comisie parlamentară, profită lacom, de câte ori pot, de beneficiile putredului Occident, evitând în mod total inexplicabil sejururile universitare sau doar turistice pe tărâmurile binecuvântate ale Rusiei sau Belarusului, a căror pură spiritualitate ideologizată le locuiește fierbinte inimile.

Ipocrizia și lașitatea proverbiale, impostura morală și intelectuală, manevrarea expertă a ininteligibilului, azi, jargon bisericesc și a formelor fără fond, înșurubarea grijulie în posturi și funcții administrative bine remunerate, absența strălucită din agora bătăliilor cu „duhul lumii”, dar și cu multe alte duhuri adversare Bisericii pe care spun că o reprezintă și o „apără”, compun portretul ușor recognoscibil al „vitejilor” polemiști cu realitatea și adevărul.

In nomine Orthodoxiae!