Managerul cultural al BMW Group, pasionat de arta lui Brâncuși

Alături de Thomas First. Foto: Arhiva personală Veronica Kirchner
Thomas Girst, managerul cultural al BMW Group, este pasionat de arta lui Brâncuși încă din tinerețe. Bunul meu prieten va reveni în România în această primăvară, pentru prima dată după câteva decenii. Și va aduce și un renumit Art Car.
Pentru prima dată va fi prezentat în România, în București, unul dintre exemplarele acestei serii excepționale de automobile BMW pictate sau reinterpretate artistic. Printre artiștii Art Car îi amintesc doar pe câțiva: Andy Warhol, Roy Lichtenstein, Jeff Koons, David Hockney.
Pe Thomas îl veți putea asculta și îi veți putea pune întrebări în cadrul Târgului de Artă RAD din București. Iar înainte de a veni în România va lua parte la vernisajul expoziției Brâncuși de la Neue Nationalgalerie din Berlin, BMW fiind partener al instituției de artă de mulți ani.
Referitor la Brâncuși, mi-a povestit nu o dată cum a călătorit el în 2003 cu mașina prin România numai ca să îi vadă opera. Împreună cu un prieten a vizitat nu numai Târgu Jiu ci a ajuns până în Hobița. O adevărată aventură. De fapt, așa a început și prietenia noastră de un deceniu și jumătate. Vorbind la BMW despre Brâncuși și Tristan Tzara. Thomas Girst este și unul dintre specialiștii în arta lui Marcel Duchamp.
Text publicat și pe pagina de Facebook a autoarei.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News









