„Naţionalismul, patriotismul care şi-a pierdut nobleţea”

„Ce este naţionalismul? Este patriotismul care şi-a pierdut nobleţea.” Albert Schweitzer (1875-1965) Putem adăuga, în context românesc, că și-a pierdut mai mult decât noblețea, asociabilă reflex cu o lume deja scufundată. Și-a pierdut, în primul rând, rațiunea principală de a fi într-o lume a statelor naționale suverane, independente, care nu pot deveni mai mult decât atât.

A „lupta” pentru ceva ce au dobândit deja, inclusiv pentru tine, înaintași cu adevărat vrednici de a se numi naționaliști, oameni care au avut toate motivele să fie și să se manifeste astfel la timpul potrivit, înseamnă a te afla ipocrit, fraudulos și parazitar în treabă. Meseria remunerată de „naționalist” nu e deloc una respectabilă, ci una logic detestabilă.

Naționalismul resuscitat și-a pierdut, de asemenea, nu doar din cauza inadecvării la realitate, ci mai ales din cauza sabotării ei actuale, cu scopul prost ascuns al deraierii țării de pe drumul ales rațional de toate celelalte state europene care înțeleg că viitorul nu trebuie subminat de racilele unui trecut îmbibat de conflicte și criminale ideologii, și-a pierdut inteligența pragmatică, cultura politică, nordul moral și onestul, mereu necesarul spirit critic față de perpetuatele „defecte” naționale, care nu se îndreaptă prin bășcălie, nici prin specularea, omisiunea sau lăudarea lor, ci prin educația care trezește la realitate din somnul cel de moarte al ignoranței. Pentru că impostura flagrantă nu-ți permite accesul la subtilă  autoironie, la înțelepciune, cultură, morală și spirit critic.

Dincolo de necesarul cândva naționalism, azi scrâșnit și încruntat numit „suveranism” (un „-ism” aflat în luptă irațională cu Constituția, cu istoria și geopolitica, cu Europa în favoarea Rusiei), se întinde necesarul, firescul și realistul patriotism. Acesta nu face spume la gură, nu păpușează grotesc domnitorii cărora chiar le păsa de țară, nu „valorizează” urâtul și răul evidente din recenta istorie națională, nu practică mercenariatul și cultul Căpitanului, nici pe al Turnătorului la Securitatea ceaușistă ipostaziat azi prin haznale online, podcast-uri și emisiuni grețoase, nu minte și calomniază, nu-și sabotează țara prin cai troieni strecurați prin propagandă în mintea multora dintre cetățenii ei, nu o trădează cu adversarul ei istoric în timp ce-i declară ultra-zgomotos că o iubește, ci o tratează cu respectul cuvenit pentru trecutul ei însângerat de jertfirea adevăraților martiri și eroi, cu atenție morală și riguroasă implicare profesională pentru prezent, cu maxim realism și sănătos pragmatism pentru viitor.

Acesta nu e în trecut, ci crește în prezentul continuu care ne include pe toți. Naționaliști inadecvați, indiferenți aplatizați sau discreți patrioți.