Câteva gânduri despre evaluarea națională la matematică

Spun din start că la astfel de subiecte este inacceptabilă orice notă sub 8 pentru un copil care nu este în categoria CES. Orice notă sub 6 este dovada unui dezinteres total din partea părinților, iar în astfel de condiții e greu pentru un profesor, oricât ar fi el de bun la clasă, să scoată ceva…

Cine are notă sub 6 este groaznic de nepregătit. Este, pur și simplu, incapabil să facă cele mai simple operații matematice. E echivalentul analfabetismului. Vina unui rezultat sub 6 este preponderent a părinților. Doar un părinte total iresponsabil nu își dă seama de gravitatea problemelor copilului încă din clasa a V-a și doar un părinte nedemn de acest nume nu face nimic pentru a remedia, indiferent de ce se întâmplă la școală.

Dacă ai între 6 și 8.50 înseamnă că ești slab rău, nu prea ai capacitatea de a face operații nebanale, dar ai totuși cunoștințe care să îți permită să navighezi prin viață la un nivel destul de primitiv. Pentru cei cu astfel de note există speranța ca liceul să poată să facă ceva, dacă se pun serios cu burta pe carte. „Vina” unui rezultat sub 8 este împărțită între profesor și părinți.

Între 8.50 și 9.40 ești bunicel, poate chiar bun, dar ai făcut vreo greșeală de neatenție. Aș spune că este acceptabil. Aș spune că profesorii și familia celor cu note în acest interval s-au achitat onorabil de educația copilului.

Peste 9.40 ești bun. Nu pot să spun cât de bun, pentru că în afară de cele 3 puncte de la subiectul III, 5b, restul este banal și nu necesită decât cunoștințe minime de matematică. Merită felicitați profesorii celor cu note peste 9.40 și familiile încurajate.

Lăsați-o mai moale cu „subiectele la matematică trebuie să fie puse sub formă de probleme cu aplicabilitate practică”. Sper că nu suntem atât de duși pe arătură încât să le punem copiilor de 14-15 ani probleme de genul „câte creioane ai dacă tata îți dă 15, mama îți ia 5 și sora îți ia 3”.