Escatologie, revelaţie, revoluție

Citesc o carte extraordinară, Professor of Apocalypse, despre Jacob Taubes (1923-1987), personaj fabulos, non-catalogabil, inclasabil, iconoclast, heterodox, spirit eretic, fiu de rabin, el însuși cu studii de rabin și de filosofie, prieten cu Susan Sontag, Cioran, apropiat în final de Carl Schmitt, undeva între un iluminism tragic și un anti-iluminist auto-sfâșiat. A apărut în urmă cu o lună la Princeton University Press. O lucrare esențială pentru a înțelege nihilismul contemporan.

Ioan Petru Culianu, admiratorul lui Hans Jonas, a scris într-un volum coordonat de Taubes pe tema gnosticismului. Agnes Heller l-a cunoscut. Recentul mesaj al istoricului Timothy Snyder către și despre Habermas învederează că sunt momente când liberalismul iluminist trebuie să iasă din cochilia etern jenată. Agnes şi Habermas au fost prieteni. Dar ea ar fi subscris la poziția lui Timothy Snyder. Schmitt (deloc favoritul meu, of course) a susținut necesitatea deciziei în clipe cruciale. Avea dreptate. Decizionismul moral este ceea ce l-a inspirat pe Churchill. Decizi pentru că dacă nu decizi, dispari. Nu doar tu, ci și umanitatea.

Extaz apocaliptic, escatologie revoluționară, teologie politică, matrici subiacente, acestea ar fi conceptele esențiale pentru a înțelege metamorfozele gândirii lui Iacob Taubes. Geniu predominant oral, s-a ferit de cristalizarea gândurilor în rigiditatea procustiană a tipăriturii. Era deopotrivă dominat de Eros și de Thanatos, de instinctul vieții şi de acela al morții. În discuțiile cu Herbert Marcuse (v. fotografia de pe coperta cărţii profesorului Müller) și Emil Cioran, cu Habermas și Adorno, cu Carl Schmitt și Susan Sontag, Taubes se dovedea mereu imprevizibil, de o spontaneitate care îi lăsa perplecși pe interlocutori. Era un căutător, un pelerin, un metafizician dialectic și un dialectician metafizic.

Prima sa soție, Susan Taubes, de origine evreică maghiară, s-a sinucis puțin timp după publicarea romanului autobiografic Divorcing. Volumul a fost recent republicat în excepționala serie NYR Books. A fost condusă pe ultimul drum de cea mai apropiată prietenă, Susan Sontag, şi de fiul acesteia, David Rieff. Acum trei decenii, David a recenzat cartea mea Reinventing Politics în Newsday. A doua soție a lui Taubes a fost Margherita von Brentano, profesoară de filosofie de la Freie Universität din Berlin, locul unde Taubes a predat mulți ani. Iacob și Margherita, un cuplu extrem de influent, au administrat un fond de ajutorare a disidenților din Europa Centrală, între care filosoful ceh Karel Kosik, autorul Dialecticii concretului, și membrii Școlii de la Budapesta (Agnes Heller, Ferenc Feher, Mihaly Vajda, Gyorgy Markus). Pentru Taubes, Marx conta ca filosof al salvării. Aici se întâlnea cu Ernst Bloch, autorul trilogiei Das Prinzip Hoffnung. Tinerii hegelieni au organizat o revoluție împotriva teologiei. Post-marxiştii gen Taubes, Agamben, Badiou, chiar Zizek sunt campionii unei teologii a revoluției. Cartea lui Ernst Bloch despre Thomas Munzer se intitula Theologe der Revolution.

Eroul său cultural, arhetipul vocației radicale a fost Apostolul Pavel. Într-o scrisoare către Carl Schmitt, Taubes îi propunea o lectură absolut originală a Epistolei către Romani. Impresionat de vertiginoasa logică taubesiană, Schmitt i-a îndemnat să nu țină aceste gânduri doar între patru ochi. Fascinantă această relație faustică dintre cel numit „ultimul gânditor evreu al filosofiei germane” și fostul filosof juridic al celui de-al Treilea Reich.

Ceea ce aveau în comun Jacob Taubes şi Emil Cioran era pesimismul apocaliptic şi conștiința tragismului istoriei. Vorbim aici despre nihilism, teologie politică, mistică revoluționară. Despre Adorno şi Walter Benjamin, Hannah Arendt şi Karl Lowith, Hans Jonas şi Herbert Marcuse, Leon Wieseltier şi Gershom Scholem, Paul Celan şi Martin Heidegger, Habermas şi Blumenberg, fascism şi bolșevism, modernitate şi tradiţie.

Acum zece ani, la Amsterdam, am stat de vorbă cu  profesorul Moshe Idel, de la Hebrew University, despre Scholem, Buber şi Taubes. Despre profunzimea gândirii celui din urmă profesorul israelian originar din România nutrea serioase rezerve. Taubes, un filosof politic anti-liberal, a încercat să-l înţeleagă pe Carl Schmitt prin Sf. Pavel şi pe Sf. Pavel prin Carl Schmitt. Aici se întâlneau căutările lui Cioran şi Taubes. Prieteni sub semnul lui Saturn. Schmitt a teoretizat starea de urgență, decizionismul tragic. Taubes a căutat până în ultima clipă salvarea.

Filosofia politică s-a transformat în soteriologie. Eschatonul a fost imanentizat. Timp mesianic, pasiuni apocaliptice, Angelus Novus.

Articol publicat şi în Contributors.