Cutii de rezonanţă pentru propaganda rusă

Poziţionarea pro-Le Pen a extremiştilor noştri – din AUR sau care gravitează în jurul acestui partid şi al ideologiei sale – este o dovadă, fie şi indirectă, a poziţionării lor pro-ruse. Pentru că Marine Le Pen este o admiratoare a politicilor liderului de la Kremlin, ale cărui jocuri de interes le-ar putea face în Franţa, cu replici resimţite la nivelul Uniunii Europene, dacă ar câştiga alegerile prezidenţiale din 24 aprilie.

 

“Marine Le Pen, speranţa Europei, se îndreaptă clar către victorie, către Preşedinţia Franţei”, scria, zilele trecute, pe pagina sa de Facebook, senatoarea Diana Şoşoacă, intrată în Parlament pe listele AUR, numită de propaganda rusă “Marine Le Pen de România”. La rândul său, George Simion, preşedintele AUR, care l-a susţinut pentru funcţia de prim-ministru şi pentru cea de preşedinte onorific al partidului pe Călin Georgescu, un rusofil notoriu, marşează pe aceeaşi idee, dar altfel ambalată. “Toată lumea e de acord că Macron trebuie să piardă alegerile din Franţa?”, îşi întreba acesta fanii de pe Facebook. Deşi cei doi nu sunt singurii care fac galerie pro-Le Pen din afara stadionului francez, în fond pentru un meci care vizează întreaga Europă, m-am oprit doar la ei ca exponenţi de-o vocalitate extrem de agresivă ai curentului extremist-populist din România.

Ce îi leagă pe extremiştii noştri de Marine Le Pen, descendenta unui politician de extremă dreaptă, care s-a remarcat prin declaraţii xenofobe şi anti-Semite, Jean-Marie Le Pen? În primul rând, resentimentele acute faţă de UE, de SUA, de NATO, resimţite şi de autocratul de la Kremlin. În viziunea lor, dinspre acestea vine răul absolut. În al doilea rând, extremismul manifestat sub forma ultranaţionalismului şi a suveranismului – camuflate însă sub titulatura de “patriotism” de care şi unii, şi alţii fac ostentativ şi fals parade –, a populismului. Politicile acestea sunt placul Kremlinului, care le aplaudă prin propaganda oficială şi le încurajează prin cea neoficială pe care o încurajează sau chiar plăteşte de ani de zile. Visul expansionist al lui Vladimir Putin implică prăbuşirea UE şi fragilizarea până la insignifianţă a relaţiilor sale transatlantice. Iar aici, regimul de la Kremlin ştie bine, nu se poate ajunge printr-o propagandă pro-rusă făcută pe faţă – ar fi necredibilă prin transparenţa ei şi, în plus, sunt state din fostul bloc sovietic care au încă vie amintirea ororilor trăite sub autoritarismul URSS  –, ci printr-o propagandă anti-occidentală care are ca scop erodarea încrederii publice în actualul establishment politic european, slăbirea sistemelor statale, chiar generarea de mişcări tip Brexit, sub falsul pretext al suveranităţii – suveranitate apărată, de altfel, de Constituţiile statelor UE şi care nu este ameninţată, aşa cum este cea a Ucrainei, călcată în picioare de Rusia lui Putin.

Apropierea lui Marine Le Pen de politicile putiniste este indiscutabilă. Iată doar câteva dovezi: refuzul de a condamna public anexarea ilegală a Crimeii de către Putin, într-o atitudine de frondă faţă de tot Occidentul,  vizita pe care i-a făcut-o preşedintelui rus, la Moscova, înaintea prezidenţialelor din 2017, în plină perioadă în care acesta fusese izolat pe plan european, susţinerea ieşirii Franţei din UE, promisiunea de a scoate Franţa din NATO, pe care o numeşte “organizaţie belicoasă”, dorinţa de a include Rusia într-o arhitectură de securitate europeană, iar de dată mai recentă, după invadarea şi atacarea Ucrainei, exprimarea făţişă a dezacordului faţă de sancţiunile impuse de Occident Rusiei şi criticarea vehementă a livării de arme Kievului la care Occidentul a recurs pentru a ajuta această ţară să reziste barbariilor comise de armata rusă.

Susţinând-o pe Marine Le Pen, extremiştii noştri susţin, de fapt, politicile lui Vladimir Putin, proiectele sale legate de UE. Chiar dacă o fac indirect, chiar dacă nu admit poziţionarea aceasta, rezultatul este acelaşi. Iar ei nu au cum să mimeze inocenţa. Aşa cum nu au putut mima inocenţa  nici când, după invadarea şi atacarea Ucrainei de către Rusia lui Putin, nu s-au poziţionat de partea victimei, a statului căruia i-a fost călcate sub şenilele tancurilor independenţa şi suveranitatea. Şi când fie, într-o primă fază, au negat atrocităţile comise de Rusia în Ucraina, fie au întors privirea de la ele, fie l-au ironizat pe preşedintele ucrainean, fie au invocat neutralitatea României în acest context – un narativ al  propagandei ruse care vizează de fapt decuplarea de NATO –, fie, unii, au mers la Ambasada Rusiei să negocieze zisa “Pace de la Bucureşti”, fluturând  pe post de flamură albă exact acest narativ al propagandei ruse. Prin aceste politici, iar acum prin susţinerea pe care o acordă lui Marine Le Pen se dovedesc nişte cutii de rezonanţă pentru propaganda regimului de la Kremlin.

Mulțumim pentru că ne citiți.
Dacă apreciați ceea ce facem și vreți să ne ajutați, orice sumă contează.
Puteți să ne sprijiniți, accesând butonul de mai jos.

Donează

Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Alte articole ...

11 Comentarii

  1. LevSt. spune:

    “Marine Le Pen, speranţa Europei, se îndreaptă clar către victorie, către Preşedinţia Franţei”,…/”…“Toată lumea e de acord că Macron trebuie să piardă alegerile din Franţa?”, îşi întreba acesta…”///
    Boris Johnson: Războiul ar putea dura până în 2023. Există o posibilitate reală ca Rusia să câștige(…)___–___cum am mai apreciat, chiar daca nu castiga big time, Rusia ceva teritorii tot va castiga, iar riscul si mai mare al escaladarii conflictului este a devenit real…///2- Ultimele sondaje de opinie îl arată pe Macron cu 10% înaintea lui Le Pen(…)___–-___iar pentruca doar maine nbu-i poimaine, se pare ca zeitza vanatorii mioritice(sau zeitza vanatorilor?!) , are „gura pusa”, insa nu de AUR…/// 3-Madalin Hodor:”…peisaj post atomic…”___–-___ s-ar putea sa fie la modul cel mai concret, iar asta aduce in prim-plan o predictie/sfat, pe care cel putin in ultimii 5 ani, l-am repetat de cateva ori, anume ca populatia din jurul Deveselului sa se mute la distante apreciabile(20-50-100 km, nu -mi amintesc), sau sa-si construiasca bunkare f. solide, idee la care cineva chiar a facut misto, cum ca vad prea multe filme…Ei bine, iata ca s-a ajuns la acea situatie precum in cazul loteriei*, adica de 50/50, desi inainte cu nici 2 luni, aceasta paritate de sanse, parea , inca, indepartata…Acum a devenit o realitate chiar declarata, Rusia chiar a amenintzat cu arme cu mare potential destructiv(inclusiv atomice), iar scutul de la Deveselu, este -la modul cel mai strategic- tinta cea mai plauzibila si care serveste si ca motivatie scuzabila(pentru o parte) de interventie…Iar daca se va „intampla” acest lucru, f. probabil ca va fi lovita si o alta tinta, de data asta „din greseala!!!), probabil ca bucurestiul, s-ar putea ca Chisinaul(pomenit in predictiile mele) sa fie scutit, atmosfera cebano-dodonica cam spune ca chiar populatia R.Moldova ar merge pe idea „cumintirii” imediate, tocmai pentru a nu avea soarta Ucrainei, care poate invinge, insa va pierde ceva teritorii , iar distrugerile ramase in urma vor fi sterse cu multi bani, munca si in multi ani…(*comparatia cu loteria este total rationala, este vorba de n o r o c, iar acesta poate fi dorinta lui Putin ( si/sau a masinariei de razboi ruse), pentru ca este dovedit ca acestia pot arunca in joc , lucruri greu si de imaginat…)

  2. LevSt. spune:

    chiar daca nu prea are multa tangenta cu acest articol, vin si aici cu acest comentariu( de la art. d-nei R.Culcer,”Coalitia incompetentei…”), pentru ca este ultimul si cel mai vizibil si citit, tocmai pentru a trage un semnal de alarma la actiunile criminale intreprinse de cuplul iohanis-ciuca, adica cresterea cotei pentru „aparare nationala”, de la 2%, la 2,5%, cea ce -la prima vedere- nu inseamna cine stie ce, insa este o suma uriasa, care va greva serios asupra traiului milioanelor de romani, care realmente muncesc… :

    „trebuie semnalat un fapt reprobabil, ‘aparitia’ unui alt muscat de calu’-…popii si atins de epidemia de turbare neinfectioasa, este vorba de cel care ingurgiteaza zilnic luciferaza, si incearca sa o debordeze pe aceasta pagina(la ultimul articol ,cel cu impostura lui ciuca), si inca la cateva zile de la iesirea articolului de pe prima pagina ( cat si la distanta de ultima mea postare care nu avea nimic comun cu subiectul zilei, Ukraina), tocmai cu speranta ca nu o sa fie notat si -in timp- individul se poate lauda cum m-a „distrus” el, in sfarsit , o tehnica veche(old school, better done?), definitorie pentru lasi…Nu are importanta cine este individul frustrat( „dupa vorba, dupa pork”, pare a fi gheorghiu gheorghiilor), insa ” comentariul” sau evidentiaza suferinta nu numai mentala dar si organica, trebuie sa aiba si diabet, de vreme ce nu i se vindeca ranile facute de cand i-am bagat ultima data furca, in rat……Sigur ca este usor sa te cobori la nivelul sau si sa-l fac de cateva ori prost, ingurgitor de fecale etc., insa ar cam fi pierdere de timp, individul deja a probat ca nu intelege mare lucru, practic prin tirada sa(impotriva mea), el isi insulta parintii si chiar dascalii din scoala primara(care duc greul), fiind clar ca individul ( care poate fi -mai degraba -cretin), este si prost crescut si neam prost , cea ce face simbioza perfecta cu ultima sa propozitie, anuma ca „prostul nu e prost destul, pana nu e si fudul”…Insasi alegerea numelui sub care posteaza dovedeste acest lucru, adica un nume de entitate suprema(chiar daca doar conceptuala), inca un motiv de a crede ca individul este gheorghiu’ gheorghiilor, el fiind cel care loveste natii si universuri, si chiar cand vorbeste despre romani, o face la modul detasat, el -probabil- se considera un demiurg neainteles, daca nu se mai simte roman, atunci de ce se mai baga in discutii, adica unde nu i-ar mai fierbe oala?! raspunsul este simplu, anume individul este putin nebun, de unde se zbate ca un Pui de pasare fuce -vant, cu gatul taiat, ar fi interesat de stiut ce varsta are, indivizi ca el mor prematur, datorica nefastei mixturi care le curge prin vene, adica scarna si venin de inalta concentratie…Insa -revenind la articol- „Sprijin pentru Romania”, a fost lansat cu o tinta precisa, anume pregatirea terenului (si inghitirea galustii mai usor), in cea ce cuplul luciferic iohanis-ciuca, doar ce au anumtat, cresterea cotei la 2,5% din PIB pentru noul lor model de a conduce natia, prin militarizare… Inca o,5 % din PIB alocat acestei structuri parazitare, s-ar putea sa fie paiul care ingenuncheaza camila, desigur daca societatea romaneasca intelege consecintele reale ale actului, adica intetzirea exploatarii, tocmai pentru a creste gradul de opresiune(si obededienta ) asupra populatiei sclavagizate, pentru a sustine sute de mii de paraziti totali, cu salarii si pensii uriase…Romania re o datorie realistaca, raportat la NATO(2%din PIB), insa -in realitate, Romania consuma(arunca la gunoi), peste 4 , chiar 5 % din PIB, mentinand doua alte armate inefective, cea de militari”activi” si -a doua-zeciile de mii de pensionari de lux, care NU au contribuit NICIODATA , cu nimic, la fondul de pensii, din care se infrupta cu cea mai „sfanta” nerusinare, sub protectia acestui criminal nebun si cretin, iohanis…

  3. LevSt. spune:

    Pravda: România este candidată principală la atacuri ruse cu rachete Caliber: „Ar fi într-adevăr un preludiu al celui de-al Treilea Război Mondial”(…)/// 2-Reacția Chișinăului după ce Bulgaria le-a cerut cetățenilor săi să părăsească Republica Moldova: Maia Sandu: ”În acest moment nu există riscuri iminente”(…)___–-___ ” A trecut intai o boare, peste papadii…” Asa si aici si acum, mai intai un zvon, ca „ar fi ceva”, si apoi numai ca chiar se intampla!!! Iar declaratia MS este ecoul celei a lui Zelenski, vreo 70 de zile in urma, cand cerea Occidentului sa nu mai aminteasca de faptul ca trupele ruse sunt comasate la granita lor…

  4. LevSt. spune:

    Biden, despre avertismentele SUA privind invazia rusească: „Aveam informații, nu era nicio îndoială, Zelenski nu a vrut să audă”(Sambata, 11 iunie, la ora 19:10)___–-___asta era si mirarea mea, cu saptamani inainte de inceperea conflictului, cum acest Zelensky, nu vede lucrurile in clar, de unde vorbeam de o victorie „pe uscat”, a Rusiei, insa -evident- lucrurile au degenera in conflict armat: ” (LevSt. 29/01/2022 la 01:56) ” Președintele Ucrainei roagă occidentul să domolească discursul despre iminența unui război: „Nu avem nevoie de această panică” 2-Președintele Ucrainei, pregătit să aibă o întâlnire cu Putin: ”Oamenii nu înţeleg valoarea vieţii omeneşti”(…)___—–____ doua declaratii care sugereaza ca nu numai o multime de ukrainieni sunt pro-rusi, dar chiar si la varf, s-ar putea sa ajungem la acea concluzie, deja trasa, ca Rusia isi va adjudeca Ukraina, fara sa traga un singur foc…

  5. LevSt. spune:

    Războiul din Ucraina divide Occidentul. Taberele
    (Alexandru Lazesc)„Mai devreme sau mai târziu, europenii vor obosi, vor trebui să negocieze livrările de gaze naturale și petrol când se va apropia sezonul rece.” …Deocamdată însă, scrie tot Meduza, se fac planuri concrete de anexare a teritoriilor ucrainene și de încorporare a acestora într‑un nou district federal al Rusiei…”___—-____parerea mea, inca de la inceput, este(si a fost) ca Rusia nu va pleca „cu mana goala”, adica va incorpora destule teritorii ale Ukrainei…Iar „sezonul rece”,(care, la inceputul verii, pare departe) este cel care da fiori reci, mai marilor UE, occidentalul este obisnuit(pana la genetic) sa doarma la cald , iarna, si sa manance bine tot timpul, asa ca -vor nu vor- „vor obosi” si vor ceda diverse avantaje Rusiei(cu spectrul unei „ierni rusesti”, la Berlin si Paris), care -oricum- are clienti garla pentru produsele sale, iar China -nici pe departe- nu si-a spus ,inca, cuvantul….Adica poate trimite si ea Rusiei, armament si munitii, incat Rusia nu poate pierde, acest razboi…Si tot vorbind de „sezonul rece”, se stie ca Marea Armata (Grande Armee-a lui Napoleon) care a cucerit „lumea”, si-a frant gatul in „iarna ruseasca”, iarna usor suportata de localnici, dar imposibila(si mortala) , pentru occidentali…Asa ca! Asa ca, Rusia va iesi victorioasa in acest episod(total de agresiune nefondata si ilegal) , s-ar putea ca insasi moneda sa, sa devina valuta forte…

  6. LevSt. spune:

    ONU dă vina pe Ucraina pentru un atac însângerat al rușilor într-o zonă cu civili din Luhansk(…)___–-___”Roza Vanturilor!”

  7. LevSt. spune:

    Vremurile, ambițiile neoimperiale ale Rusiei, guvernele și noi (Alexandru Lazescu)___–-____„…Președintele Poloniei cere Ucrainei să recunoască masacrul de la Volânia, comis în Al Doilea Război Mondial: ”Nu este vorba de răzbunare” „…militiile naţionaliştilor ucraineni au masacrat peste 100.000 de polonezi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, …”___–___ desi intrebarea/cererea este lansata intr-o circumstanta speciala(si pare a fi un santaj), realitatea-DOVEDITA- bate fictiunea/propaganda, intrebarea este cum va raspunde Ukraina, adica isi va suma responsabilitatea(chiar long-post-factum)? /// 2-„…la limita frontierei cu Statele Unite….”___––-___ tot ceva gen Radio Erevan: discutie intre 2 absolventi din URSS: unde ai primi repartitie? „La Uelen, si multumesc Tarului ca a vandut Alaska , americanilor!”///-3-„…de pildă în America trilioane pentru a le împărți gratuit populației …”___–___ o miscare economica tactica excelenta, USA nu a mai repetat episoadele de dinainte, cand trimetea gratuit milioane de tone de alimente in diverse tari, datorita SUPRAPRODUCTIILOR autohtone(desi cu un consum intern, de neegalat), asa si acum, iar la zi, problema nu este de produse( oricare) ci de lucratori, populatia (si din frica indusa de pandemie), nu mai vrea sa lucreze, pentru ca are RESURSE, are bani la banka si la saltea , are garajele pline de bunuri inca in stare de buna functionare-sau valoroase, arta, masini de epoca, alte colectibile- iar industria storage-lui este un boom continuu, incat se filmeaza si live-show-ri, precum „Storage Wars-Texas”, etc.Practic economia americana este la numere f. bune, si nu prin fortare la munca ci prin oferirea de incitive, precum cu salariul minim, in unele state de nici 9 $/h, insa ofertele nu mai incep decat de la 12 $/ora, iar daca „amatorul” zice ,” eu ma gandeam macar la 14/ ora”, este angajat „on the spot”!!! Asa si cu asa-zisa inflatie si preturi, toata lumea conduce ca si inainte si fara autorestricti(desi benzina s-a dublat la pret) -si nici proteste-, iar preturile la mancare se ajusteaza prin procedeul „on sale” , ajuns la scala de masiv, adica cei mari 3 (producator, intermediar retail) se unesc si zic , ” mai bine castigam doar 5 centi la un dolar investit, decat 30-40 centi, si asa se face ca in loc sa cumperi un full slab (ribs) -gata pregatit(si delicios si f. nutritiv) , cu 16-17 $/ bucata(de 1, 5kg) , o cumperi cu sub 10 $( la restaurante apar diferente), asa si cu alte articole, sunt „on sale’ de haine, CU UN CENT /bucata !!!, doar sa scape de ele!///4-„… fara energia nucleara…naiva…”___–___ la un art. a lui C.Cucu, doar ce am adus un comentariu de peste zece ani, in care spuneam de f. mult timp(si un articol de prin 2008-„Energia, Pionul cu rol de Regina”), acelasi lucru, microcentralele atomice(regionale) sunt garantia obtinerii energiei electrice ieftine si curata…///5-„Teoria Monetara Moderna”___–-___ este f. valabila, INSA numai pentru tari cu economii excelente, care si primesc imprumuturi preferentiale internationale, tocmai pentru ca exista predictia (sustinuta de trecut) ca aceste economii vor fi la fel si chiar mai performante , pe viitor, cazul Japonia este cel mai ilustrativ…

  8. LevSt. spune:

    Vestul si restul.(Alexandru Lazescu)”…(USA) rămân una dintre cele mai „avansate, vibrante și dinamice economii și societăți de pe glob”,____––___, nu „dintre” ci „cea mai”, in ciuda numerelor( populatie si teritoriu), pentru ca succesul american se bazeaza pe inovatie de tip garaj, adica la firul ierbii, oricine are tot ce-i trece prin minte, pentru face o inovatie, iar guvernul incurajeaza si rasplateste efortul oricui…Ca unii cred altfel, este f. ok, insa realitatea este asa cum este, insasi numarul impresionant de studenti straini(si chiar inamici) , in scolile americane, ilustreaza acest lucru si, oricat ar fura, USA ramane cu multi ani, inaintea lor…Iar -vorbind de coalitii- aliatii Americii sunt mult mai bine pozitionati, Japonia, S.Korea si Australia, care -ca si USA- au cele mai performante economii si -la nevoie- in 24 de ore au fiabilitatea si capacitatea de a-si transforma productiile general industriale, in militare, ceace nici China nu poate face, nu mai amintim de ceilalti presupusi aliati( in caz de), la fel, lipsiti de flexibilitate si viteza in executie…

  9. LevSt. spune:

    Firmă din China, acuzată că a furat secrete comerciale pentru a deveni furnizor Apple(…)___–___China, una dintre civilizatiile cele mai vechi( fara indoiala-deci- cu oameni cu inalt IQ) a ajuns sa fure, si tot nu tine pasul cu occidentul, iar acest aspect este datorat colapsului intelectual pe care China l-a suferit in perioada de „glorie” a comunismului, care a lasat urme adanci, orice cercetator ,inca simte Sabia lui Damocles asupra capului sau, in eventualitatea ca nu va ajunge la un rezultat pozitiv , de multe ori comandat*, cea ce nu se poate, prin definitie, in occident, si mai ales in USA, pentru ca libertatea de gandire este reala, de unde si rezultatele pozitive, asa cum esecurile NU sunt blamate, se reia experimentul de la cap, insa cu unele modificari, presupuse -inca presupuse- de a corecta situatia…(* dupa ce claws hohanis va cadea-sooner, better- se va dovedi ca Laserul de la Magurele a fost distrus intentionat de hohanis si haita( prin intermediari, inclusiv internationali), pentru ca respectiva conducere a institutului, nu a acceptat cererea f. discreta acestuia(” nici usturio n-a mancat…”) de a fi inclus si el pe lista celor cu „idei”, care ar fi avut un rol in dezvoltarea proiectului…)

  10. LevSt. spune:

    Rusia a preluat controlul a doua treimi din resersele naturale ale Ucrainei(LG-Revista 22)(…)2- Putin câștigă până acum războiul cu piețele din Europa: Doi factori cheie care au ajutat Rusia(ziare.com)(…)___–-___ doua titluri fare echivoc, totusi, inca va mai trece ceva timp, pana cand se poate face un realistic exit poll si -apoi- abia atunci se poate vorbi despre inceputul sfarsitului…

  11. LevSt. spune:

    Polonia cere în continuare Ucrainei să recunoască masacrul comis în 1943 în Volânia
    (L. G. | 17.08.2022-Revista 22 )(…)///
    2-Sprijinul militar pentru Ucraina din partea celor mai mari țări europene a început să scadă(presshub)”… Marea Britanie, Franța, Germania, Spania, Italia și Polonia nu au făcut noi promisiuni…”____––____Boris J. e in vacanta in Grecia, iar efervescenta europeana, scade zilnic,mai ales ca -prin usa din dos- multe tari europene fac afaceri cu Rusia, chiar si Japonia a reluat importul de petrol rusesc…Practic, acest razboi putea fi terminat in1-2 saptamani, daca UE si SUA ar fi vrut, insa UE -si tocmai la varf- , joaca la 2 capete, iar USA accepta acest razboi de erodare, pana la momentul cand Rusia ori nu va mai putea respira
    (economic), ori pana cand Rusia va trece la atacuri f. neconventionale, direct asupra unei/unor tari occidentale sau membra NATO…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.