Premier PSD, în lipsă de alternativă

E îndreptăţită dezamăgirea unora faţă de noul Guvern – sunt în viitorul Cabinet oameni pe care nu-i recomandă nici pregătirea, nici experienţa pentru funcţii în puterea executivă, cu atât mai puţin la vârful ei. La fel, sunt justificate nemulţumiri faţă de performanţele fostului Guvern, de scandaluri de plagiat ignorate ori de clientelismul politic practicat. Contextul politic actual nu permite însă o alternativă constituţională, viabilă la premierul dat de PSD. 

 

Rotativa guvernamentală, cu un premier PSD, Marcel Ciolacu, a fost prevăzută încă din noiembrie 2021 în aşa-numitul Acord politic de constituire a Coaliţiei Naţionale pentru România pentru anii 2021-2024, încheiat între PNL, PSD, UDMR şi minorităţi. Doar data prevăzută atunci, 25 mai 2023, nu a coincis cu cea la care s-a făcut rotativa premierilor, amânată pe fondul grevei profesorilor. A mima, acum, mirarea şi indignarea faţă de nominalizarea unui premier de la PSD denotă naivitate sau demagogie. Preşedintele Iohannis nu avea – în momentul de faţă – alternativă. Spun în momentul de faţă pentru că decizia de acum este un efect al unor greşeli mai vechi, inclusiv ale lui. 2021 a fost un an marcat, pe de o parte, de luptele interne pentru putere din PNL, în cazul cărora Klaus Iohannis s-a poziţionat partizan în favoarea lui Florin  Cîţu, contribuind la îndepărtarea de la putere a lui Ludovic Orban, lupte urmate de tensiuni intrapartinice şi de plecarea din partid a unui grup de susţinători i lui Ludovic Orban, iar pe de altă parte, de ieşirea de la guvernare a USR – un act care a dovedit imaturitate politică. PNL nu a putut asigura atunci singur un Guvern, cum nu o poate face nici acum. Aşa sa ajuns la guvernarea cu PSD şi la încheierea acordului de guvenare care prevedea ca anul acesta să avem o înlocuire, prin rotativă, a premierului PNL cu cel al PSD. Astfel, agitarea acum a spiritelor în mod şi în scop populist pe un subiect care nu putea avea soluţie nu ajută la nimic. Din contră, e posibil să contribuie la un rezultat în defavoarea democraţiei, la alegerile din 2024, prin absenteism.

Avea Klaus Iohannis alternativă, în urma consultării partidelor reprezentate în Parlament, procedură pe care o cere Constituţia? Nu una în litera legii fudamentale – care spune că mandatul se dă reprezentantului majorităţii –, nu una viabilă care să asigure stabilitate, care să nu tensioneze situaţia prin încălcarea Protocolului de guvernare 2021-2024. Niciun alt candidat – fie el independent sau politic de la USR ori de la Forţa Dreptei, de exemplu, AUR nu e o variantă de luat în calcul într-un  regim democratic – nu ar fi primit votul de învestitură în Parlament. Dacă, ipotetic, preşedintele Klaus Iohannis ar fi pus înaintea stabilităţii politice şi a acordului de guvernare propriile principii (cel puţin declarative) clamate în discursurile electorale anti-PDS, s-ar fi ajuns la o criză politică. Adică, întâi la o neacordare a votului de încredere în Parlament, din lipsă de majoritate. În cazul în care, tot ipotetic, ar fi persistat într-o astfel de numire, pentru a nu fi acuzat că-şi încalcă principiile, şi ar fi mers în Parlament şi a doua oară cu aceeaşi propunere, se putea ajunge la dizolvarea Parlamentului – potrivit art. 89 din Constituţie, dacă Parlamentul nu acordă votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi respinge cel puţin două solicitări de învestitură –, iar apoi la alegeri anticipate. Nu cred că ar fi un moment oportun pentru aşa ceva. Există măcar conturat un pol de putere format din partide democratice (excluzând orice colaborare cu extremiştii) care să se coalizeze pentru a câştiga alegeri şi a guverna apoi împreună? Eu nu ştiu de vreun acord, nci măcar de discuţii între USR, Forţa Dreptei, PMP (cât a mai rămas) – şi, eventual PNL.

O altă variantă ca România să nu aibă un Guvern condus de un premier PSD ar fi, teoretic, la îndemâna Opoziţiei, care poate da jos Guvernul prin moţiune de cenzură. O poate face şi în practică? Nu, pentru că se loveşte tot de lipsa majorităţii.

Dacă însă vor să construiască, dacă vor reforme reale, a căror lipsă o impută Puterii, este momentul ca partidele parlamentare din Opoziţie – implicit UDMR, ieşită acum din coaliţia de guvernare, după ce i-au fost luate ministere care îi reveneau conform protocolului de guvernare –, să-şi adune forţele. Dar exceptând de la dialog, de la orice construcţie politică extremiştii, ultranaţionaliştii, populiştii, suveraniştii, antioccidentalii, susţinătorii RoExit. E greu de crezut că, pe cont propriu, aceste partide parlamentare din Opoziţie vor obţine rezultate spectaculoase, e greu de crezut că, pe cont propriu, unele vor mai trece pragul parlamentar în 2024. Nu va fi uşor – este o perioadă marcată de incertitudini pe plan regional, de crize economice, de tensiuni sociale, exacerbate de partidele populist-extremiste – dar e necesar un dialog, sunt necesare unele concesii reciproce şi multă maturitate politică. Altfel, ceea ce numim rău acum – un rău corigibil, aflat totuşi în limitele democraţiei – s-ar putea transforma într-un rău incomensurabil pentru democraţie.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.