2025: Rusia trebuie oprită

Dramaticele scene din Biroul Oval de la Washington ilustrează complexitatea morală şi strategică a momentului pe care îl trăim. Iar vremurile pe care le trăim ne obligă să ne reîntoarcem la sursele de fermitate pragmatică ale reflecției lui Raymond Aron: cauza libertății în Europa nu poate fi apărată nici prin discursuri înflăcărate și nici prin cedări imunde. Unica modalitate de a imagina o pace care să nu fie un prim pas către un alt război este descurajarea şi îndiguirea Rusiei: concesiile făcute unui regim criminal şi agresiv sunt nu doar imorale, ci şi catastrofale politic.

Ca şi URSS, Federația Rusă nu este și nu poate fi aliatul Statelor Unite sau al naţiunilor occidentale. Interesele şi valorile care o definesc nu sunt cele ale noastre. Fermitatea pragmatică ia în considerare această realitate: dincolo de graniţele noastre şi ale Ucrainei se află un inamic cu potenţialul convenţional şi nuclear de a ne distruge popoarele.

Şi poate că de aceea pacea din Ucraina, dacă aceasta va veni, este un test al voinţei colective de a ne apăra interesele şi valorile. A crede orbeşte în buna-credinţă a regimului care, de un deceniu, se află în război cu Ucraina este o naivitate: orice angajament diplomatic se cere marcat de o extraordinară prudenţă, de vreme ce Rusia lui Putin, asemeni Uniunii Sovietice, recurge la o strategie a duplicităţii şi demagogiei agresive.

În cele din urmă, așa cum a repetat în atâtea intervenții publice Stephen Kotkin, epoca de după război poate duce fie la nașterea unei Ucraine asemeni Coreei de Sud, fie la apariţia unui stat care să aibă soarta tragică a Vietnamului de Sud. Opoziţia trasată de Stephen Kotkin este singura în raport de care ne putem construi judecata asupra păcii. O Ucraină neviabilă şi fragilă ar fi lichidată de regimul de la Moscova, permitând înaintarea spre ţările noastre.

Şi aceasta cu atât mai mult cu cât ar fi o greşeală să ne imaginăm că Rusia va privi încetarea focului ca pe un sfârşit definitiv al războiului. Pentru Rusia, orice acord nu ar avea decât o valoare de întrebuinţare limitată. El ar fi un armistiţiu care să permită pregătirea unei alte agresiuni, cu acelaşi scop: eliminarea Ucrainei ca naţiune independentă. Descurajarea este, în această ecuaţie din Eurasia, alternativa la capitulare. Dar, pentru ca această descurajare să fie credibilă şi efectivă, este nevoie de fermitate pragmatică nu doar în definirea păcii, ci şi în conturarea viitorului Europei.

Fermitatea pragmatică în chestiunea păcii nu poate să se întemeieze decât pe menţinerea relaţiei cu Statele Unite. Oricât de criticabilă în acţiunile sale, administraţia actuală este un actor fără de care o pace de durată nu poate fi garantată. Rolul Europei este acela de a impulsiona refacerea canalelor de comunicare între Statele Unite şi Ucraina, prin afirmarea unei poziţii de claritate şi de inteligenţă vizionară. Rezervele la adresa politicii actuale a Statelor Unite nu trebuie să devină anti-americanism visceral. Îndepărtarea de Statele Unite, completă şi intempestivă, ar fi o tragedie.

Fermitatea pragmatică în chestiunea viitorului comun al lumii noastre este la fel de  importantă. Epoca promisiunilor  generoase a trecut, căci promisiunile nobile nu pot descuraja Rusia lui Vladimir Putin. Statele europene trebuie să în considerare imperativul apărării, ca parte din efortul de  consolidare al securităţii lor. Mesajul Statelor Unite nu poate fi ignorat: Europa este chemată să ia act de noile date ale ecuaţiei continentale şi să-şi asume misiunea care îi revine.

Iar această fermitate pragmatică este vitală în cazul naţiunilor care, de la Marea Baltică la Marea Neagră, au ca vecin Rusia. Pentru noi, cei din linia directă de contact cu Rusia,  înarmarea inteligentă şi susţinută este unica conduită patriotică. Pentru Europa centrală şi de est imperialismul rus este o ameninţare mortală. A o trece sub tăcere ar fi primul pas spre dispariţia noastră.

În termeni aronieni, este nevoie de fermitate pragmatică. Întărirea Ucrainei este o necesitate, după cum o datorie este şi întărirea naţiunilor noastre. Oricât de delicată şi de dificilă în aceste momente, relaţia strategică cu Statele Unite nu poate fi abandonată. Maturizarea prin eliberarea de iluzii a Europei este garanţia viitorului libertăţii. Descurajarea ne poate oferi pacea, în măsura în care luciditatea triumfă.

Articol publicat şi în Contributors.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News