„Viețile și morțile lui Constantin Noica”, o biografie critică

Tatiana Niculescu. Foto: Arhivă personală
Tatiana Niculescu, scriitoarea care a impus în literatura română contemporană genul biografiei, publică un nou volum, Viețile și morțile lui Constantin Noica (Humanitas, 2026), prima biografie critică a filosofului. „Descriindu-i parcursul, am vrut să le înfățișez cititorilor un Constantin Noica eliberat deopotrivă de hagiografie și de judecăți pripite și nedrepte”, spune autoarea.
„Cine se încumetă să scrie o biografie critică (critical biography) a lui Constantin Noica are de înfruntat, mai întâi, mitologia creată în jurul acestui om cu totul aparte. Apoi, are de descifrat așezarea lui în fiecare dintre epocile pe care le-a traversat și modul lui de a coabita cu totalitarismul de orice fel. Un biograf onest va încerca să înțeleagă lecturile, traumele, gândirea și construcția de sine ale unui filozof al limbajului care mânuiește cuvintele cu uluitoare subtilitate. În fine, ca să scrii despre Noica trebuie să reziști farmecelor lui, precum Ulise cântecului sirenelor, priponit de catargul propriei lucidități. Descriindu-i parcursul, am vrut să le înfățișez cititorilor un Constantin Noica eliberat deopotrivă de hagiografie și de judecăți pripite și nedrepte. Ei vor decide dacă am reușit sau nu”, spune Tatiana Niculescu.
Puteți citi câteva pagini aici.
Tatiana Niculescu a publicat la Humanitas volumele Brâncuși contra SUA (2026), Sfântul nr. 6 (2025), 101 cărți în 101 minicronici (2025), Delicioasa poveste a cozonacului românesc (2024), Englezul din Gara de Nord. După o poveste adevărată (2023), Singur. Viața lui Mihail Sebastian (2022), Nepovestitele iubiri. 7 minibiografii sentimentale (2021), Seducătorul domn Nae. Viaţa lui Nae Ionescu (2020), Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee (2019), Nopţile Patriarhului (2019, ed. a doua), Tăierea fecioarelor (2018, ed. a doua), Ei mă consideră făcător de minuni. Viaţa lui Arsenie Boca (2018), Mistica rugăciunii și a revolverului. Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu (2017), Mihai I, ultimul rege al românilor (2016), Regina Maria. Ultima dorinţă (2015), Spovedanie la Tanacu (2006; piesă de teatru în regia lui Andrei Șerban, cu premiera la New York în 2007, și film premiat la Cannes în 2012, în regia lui Cristian Mungiu, cu titlul După dealuri).
Între 1995 și 2008, Tatiana Niculescu a fost redactor și realizator de programe, iar apoi redactor-șef la secția română a postului de radio BBC World Service, la Londra și București. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și a Pen Club România.
Volumul Viețile și morțile lui Constantin Noica este disponibil pentru precomenzi – cu autograful autoarei – pe site-urile Libhumanitas, Cărturești, Libris. Livrarea începe în data de 15 aprilie.
Recomandări de lectură:
- Gabriel Liiceanu: „Mai presus de orice, Noica a fost un profesor de libertate”
- Tatiana Niculescu: „Destinul lui Iuliu Hossu vorbește lumii noastre de azi”
- Tatiana Niculescu: „Nu m-am gândit că viața lui Mihail Sebastian le va vorbi atât de mult oamenilor din zilele noastre”
- Tatiana Niculescu: „Nae Ionescu e ca o piesă de puzzle fără de care universul românesc interbelic nu poate fi întreg”
- Tatiana Niculescu: „Percepţia publică despre Carol şi Elena Lupescu, construită de campanii succesive de defăimare, e deformată”
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News









