Vacanţă la raft


mircea_mihaiesL-am remarcat încă din sala de aşteptare a aeroportului. Părea să fi descins din cea mai ilustră stirpe nobiliară englezească. Era îmbrăcat impecabil. În ciuda căldurii, purta un costum minunat croit – evident, dintr-un material potrivit anotimpului – şi un fermecător papion. Întreaga lui fiinţă emana o distincţie înnăscută. Secolele de rafinament obţinut prin educaţie şi cultură dăduseră naştere acestei fiinţe graţioase şi – n-aveam nicio îndoială – inteligente şi educate. În lunga aşteptare a îmbarcării, nu s-a aşezat nicio clipă, deşi erau suficiente scaune libere. Avea, cu siguranţă, peste şaizeci de ani, dar aerul tineresc şi ţinuta atletică îl făceau să pară mult mai tânăr. 

Am ajuns în avion, din întâmplare, pe acelaşi rând, despărţiţi doar de un mic culoar. Primul lui gest a fost să scoată din geanta de piele, cu un design minunat, o carte şi, încă înainte de a decola, s-a cufundat într-o lectură ce l-a acaparat cu totul. Îi puteam urmări pe chip reacţiile, care erau când de încântare, când de îngrijorare. Nu s-a lăsat distras din nobila ocupaţie nici măcar de oferta generoasă de băuturi (inclusiv alcoolice) a însoţitoarei de bord. N-a tresărit deloc atunci când avionul, trecând deasupra Carpaţilor, ne-a zguduit zdravăn. Nu şi-a schimbat poziţia corpului şi a privirii nici la aterizare. Citea captivat, ca în transă. 

Eram, desigur, intrigat de ceea ce vedeam. Ardeam de curiozitate să descifrez titlul cărţii, dar poziţia în care a fost ţinută cartea pe tot parcursul călătoriei împiedica orice contact vizual cu coperta. Curiozitatea mi-a fost satisfăcută – şi încă din plin – abia la aterizare. Pentru câteva secunde, cât şi-a extras din compartimentul de deasupra frumoasa geantă, am putut să văd cartea pe îndelete. N-aş mai fi văzut-o! Ei bine, volumul care-l confiscase pe „lord” pe tot parcursul călătoriei era una din producţiile de doi bani ale Sandrei Brown (Breath of Scandal)! Mă uitam la carte, mă uitam la cititor şi în mintea mea s-a instaurat una din acele confuzii existenţiale generate de insondabilitatea prostiei umane şi de infinitele ei înfăţişări. 

Cu o astfel de premisă în minte, ideea de a recomanda eventualilor mei cititori câteva cărţi pentru zilele de vacanţă îmi pare mie însumi ridicolă. Mă îmbărbătez doar cu scuza că ele nu sunt neapărat şi lecturi de vacanţă – pe acestea le vor găsi atât în librării (câte mai sunt), cât şi la chioşcurile de ziare (câtă vreme vor mai fi şi acestea.) Mă gândeam, totodată, că ar merita să păstrăm, de pe acum, pentru viitorime, imagini şi descrieri ale librăriilor în care intrăm, locuri care au marcat civilizaţia noastră, aflate acum pe cale de dispariţie. Probabil că peste câteva decenii simpla evocare a unei librării va stârni un interes asemănător celui încercat în faţa imaginilor din perioada cambriană ori cretacică. Unii atotştiutori compară starea letală a magazinelor care vând cărţi cu fenomenul produs în perioada de apariţie a televiziunilor. Atunci, lumea ar fi început să meargă mai puţin la cinematograf, preferând moliciunea canapelei de acasă şi comoditatea de a privi un film în halat şi papuci. 

Se prea poate ca lucrurile să stea aşa. Dar nu e de neglijat faptul că în cazul cărţii asistăm la o creştere fără precedent a raportului dintre preţul de producţie şi cel de difuzare. Nu există în niciun magazin normal din lume o discrepanţă atât de mare între preţul de cost al mărfii şi procentul încasat de comerciant. Când, în urmă cu mai mulţi ani, un prieten editor îmi spunea că rabatul comercial ajunsese la patruzeci la sută din preţul de vânzare al cărţii, am încremenit. Astăzi, el a ajuns la cincizeci la sută şi, dacă vom continua în acest ritm, procente de şaptezeci, optzeci sau chiar nouăzeci la sută vor fi considerate normalitatea însăşi. Şi atunci, toată discuţia – care a atins grade ale scabrosului – despre acel doi la sută pur teoretic al timbrului literar îşi va releva dimensiunea ridicolă. Nu poţi să nu-ţi pui, totuşi, problema dacă nu cumva întâmplările la care asistăm fac parte dintr-un plan bine ticluit de sinucidere. Altfel, cum să-ţi explici creşterea dramatică a procentului aplicat pe circulaţia mărfurilor tocmai în momentul când sunt „pe ţeavă” măsuri legislative ce promit să reducă TVA-ul la carte cu aproape jumătate? În sfârşit, ca outsider, nu pot decât să regret că s-a ajuns în această fază pe care aş numi-o a autodisoluţiei programate. 

Dar să mă întorc la ceea ce promisesem la începutul acestui articol. Nu doar pentru că se „asortează” cu destinaţia estivală a multora dintre români, ci pentru valoarea ei intrinsecă, recomand – în ton cu termometrele – călduros cartea lui Charles King, Marea Neagră (Polirom, 2015), o monografie savantă scrisă însă cu har artistic de către deţinătorul primei catedre „Ion Raţiu” la celebra universitate Georgetown, din Washington, D. C. Tradusă de Dorian Branea şi Cristina Chevereşan, cartea debutează ca o „arheologie a mării” şi se încheie ca o istorie a mentalităţilor – în linia capodoperelor lui Fernand Braudel dedicate civilizaţiei mediteraneene. 

Nu trebuie să scăpaţi, cu niciun chip, Dacopatia (şi alte rătăciri româneşti) a lui Dan Alexe (Humanitas, 2015). Dacă nici această carte nu ne lecuieşte de fantasmele protocroniste care ne-au transformat în ridicoli „campioni ai întâietăţilor” în, practic, toate domeniile, de la lingvistică la istorie şi descoperiri ştiinţifice, înseamnă că suntem nevindecabili. Dan Alexe abordează fără complexe (dar cu multă ştiinţă de carte) o multitudine de domenii, de la istorie şi lingvistică la mitologie, folclor şi cinematografie. Fiecare rând al său vibrează de un patos al deconspirării şabloanelor de gândire ideologică şi ale psihologiei auto-flatante caracteristică naţiunilor mici, încât autorul e simpatic şi convingător chiar şi atunci când argumentele sale nu sunt prezentate în premieră (îndeosebi în zona etnologiei şi a antropologiei). Oricum, în ce mă priveşte, am citit cartea cu pasiunea cu care în adolescenţă devoram romanele poliţiste din colecţia „Enigma”. 

Ştiu că poezia nu are nicio trecere, şi tocmai din acest motiv mi se pare obligatoriu să pomenesc un autor care candidează la titlul de „cel mai mare poet al secolului”, dac-ar fi să împrumut o sintagmă dintr-o povestire a lui Salinger. Lăsând deoparte originile sale româneşti, Paul Celan merită scos din raftul imaginar în care-am aşezat aceste câteva recomandări, şi parcurs de la primul la ultimul poem. Volumul întâi al Operei poetice (Polirom, 2015) propune în traducerea lui George State creaţiile din perioada 1948-1963. Nu lipseşte, desigur, celebra şi atrocea Fugă a morţii, cu fascinantele ei versuri „Negru lapte-al zorilor noi te bem noaptea / te bem la amiază moartea-i un meşter din Ţara Germană”… 

Insist asupra poeziei, pentru că rareori a existat un prilej mai nimerit decât acela furnizat de monumentalul prim volum (aproape şapte sute de pagini) de Opere ale lui Ezra Pound, gândite pentru Editura Humanitas de către Horia-Roman Patapievici. E un demers de-o importanţă pe care mi-e greu s-o definesc, într-atât de complex e pariul propus, începând cu traducerea propriu-zisă a poemelor şi continuând cu secţiunile „explicative” datorate lui H.-R. P. Studiul său,Introducere în modernismul lui Ezra Pound: modernismul ca renaştere, este unul dintre cele mai bune texte de teoria literaturii / culturii scrise vreodată la noi. 

Nu pot să închei fără a mă referi şi la cealaltă lucrare de anvergură propusă la începutul verii de către acelaşi H.-R. P., Partea nevăzută decide totul (Humanitas, 2015). Pentru a nu fi acuzat de subiectivitate (prietenia şi admiraţia mea faţă de Horia sunt prea puternice pentru a nu fi bănuit că plusez), am să citez opinia unui critic din generaţia tânără. Pentru acesta, Partea nevăzută decide totul este „una dintre marile cărţi, una dintre solemnele şi gravele mari cărţi apărute la noi în ultimii ani.” 

Iar dacă recomandările mele privind cărţile v-au mai lăsat două-trei ore libere în zilele de vacanţă, vă propun să ascultaţi / priviţi cele două DVD-uri, Pro Musica 41, ale concertului aniversar ale unei mari trupe muzicale din Timişoara. Credeţi-mă pe cuvânt, e o încântare. Şi dacă doriţi argumente suplimentare, le-am oferit în numărul de-acum două săptămâni al României literare. 

Vacanţă plăcută!

 

Articol publicat şi în revista România Literară.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.