Universităţile şi serviciile de informaţii


Există câteva instituţii de învăţământ americane ce aparţin comunităţii de informaţii sau CIA, dar ele sunt mai mult şcoli vocaţionale, de training şi de învăţare a analizei de intelligence. Niciuna dintre ele nu oferă programe doctorale, darămite să constituie „academii de consacrare”, precum Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale.

 

Cartea Spy Schools reprezintă un pretext pentru a discuta despre universităţile americane ca „rezervoare” de recrutare a spionilor sau de culegere de informaţii, pentru serviciile secrete străine. Nu ar fi nimic nou sub soare, sunt deja cunoscute cazurile reţelei KGB de la Cambridge (Maclean, Burgess, Philby sau Blunt) din timpul Războiului Rece, iar cărţile lui Pacepa descriu modul în care Securitatea reuşise să fure secrete economice din Occident sau să infiltreze diaspora ştiinţifică.

Am citit această carte intrigat şi de acea abordare a rezerviştilor din fosta Securitate, care sugerează că nu ar trebui să ne preocupăm de analiza şcolilor doctorale şi colegiilor de informaţii din instituţiile militare sau de securitate, de fenomenul plagiatelor în masă sau de Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, căci ele nu fac decât să reproducă modelul american.

Jurnalistul de investigaţii Daniel Golden nu face decât să descrie cu date factuale şi să explice în profunzime subtitlul acestei cărţi, anume modul în care FBI, CIA sau serviciile secrete străine folosesc universităţile americane sau centrele de cercetare pentru a recruta spioni, respectiv pentru a fura secrete economice sau inovaţii. Ceea ce explică Daniel Golden, pe baza unei investigaţii serioase, este faptul că globalizarea a adus un aflux de studenţi şi profesori în America, dar şi invers, sistemul de învăţământ american a intrat în competiţia globală şi îşi trimite din ce în ce mai mulţi studenţi la studii sau la conferinţe internaţionale.

Deşi managementul universităţilor era, în principiu, reticent colaborării cu serviciile de informaţii, invocând autonomia universitară şi libertatea academică, trendul este în schimbare, unii preşedinţi de universitate, precum Graham Spanier, de la Penn State University, fiind un entuziast al colaborării cu serviciile de informaţii. De partea cealălaltă, serviciile de informaţii americane au reglementat relaţiile cu mediul academic, mai ales după investigaţiile comisiei Church, din 1975. Astfel, CIA a promulgat un Regulament de relaţionare cu comunitatea academică, dar şi cu jurnaliştii sau funcţionarii, relaţiile cu aceştia din urmă necesitând aprobarea directorului CIA.

Daniel Golden, „Spy Schools: How the CIA, FBI, and Foreign Intelligence secretly exploit America’s Universities”,  New York: Henry Holt and Company, 2017

Cartea este foarte bogată în studii de caz şi nu le voi detalia, ci voi invita cititorii la lectură. Din aceste studii de caz reiese foarte clar că Rusia şi China sunt ţările cu acţiunile cele mai agresive în infiltrarea de spioni în mediul american sau furtul de tehnologie. Institutul Confucius, prin cele 500 de centre din întreaga lume, este un mijloc instrumental pentru spionaj, dar şi pentru contra-spionaj, FBI încercând să recruteze profesori chinezi din mediul academic american. De altfel, spionajul chinez, prin Institutul Confucius, a generat recent şi un scandal în Europa, fostului director al Institutului Confucius din Bruxelles fiindu-i interzisă intrarea în Spaţiul Schengen.

Foarte interesant este capitolul despre Kennedy School of Government de la Harvard, destul de prietenoasă cu agenţiile de informaţii. Există şi o referinţă la România, prin povestea lui Sergei Konoplyiov, director al Black Sea Security Program, de origine ucraineană, care după absolvirea unei şcoli KGB la Moscova a absolvit un program executiv la KSG şi a rămas în America. El se mândreşte cu faptul că programul său a asigurat  canale de comunicare alternative, cum a fost cazul expulzării din România a unei reţele de spionaj ucrainian din 2009.

Dacă v-am făcut curioşi în privinţa cărţii, rămâne o singură chestiune de lămurit: în ce măsură instituţiile de învăţământ de intelligence din România copiază modelul american? Voi fi scurt: există câteva instituţii de învăţământ americane, precum National Intelligence University, ce aparţine comunităţii de informaţii, sau Sherman Kent School for Intelligence Analysis, a CIA, dar ele sunt mai mult şcoli vocaţionale, de training şi de învăţare a analizei de intelligence, niciuna dintre ele nu oferă programe doctorale, darămite să constituie „academii de consacrare”, precum Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale.

 

Articol publicat şi pe MarginaliaEtc.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.