Societate bolnavă, presă debilă


brandusa armancaCum nu există un „DNA al presei”, deși mogulii de presă din România deja cunosc rigorile legii și unii deja execută condamnări penale, soluțiile pentru a limita deriva etică din mass-media sunt puține.

 

Cercetători ai fenomenului media din Europa s-au pus de acord în ultimii ani asupra sursei culturale a deviațiilor mass-media. Profesorul american Peter Gross sublinia în studiile sale că, în relația dintre presă și societate, cultura e cheia, nu sistemul. O societate cu grilă etică rară nu va dezvolta un sistem media riguros și sever, ci unul deschis la compromis, oportunism și corupție.

Cum nu există un „DNA al presei”, deși mogulii de presă din România deja cunosc rigorile legii și unii deja execută condamnări penale, soluțiile pentru a limita deriva etică din mass-media sunt puține: fie o lege a presei, fie autoreglementarea care să includă o autoritate de sancționare a derapajelor. Prea politizat și incapabil să își facă treaba, CNA nu intră în discuție. Legea presei a fost sistematic respinsă de jurnaliștii români care nu cred în bunele intenții ale parlamentarilor, temându-se de limitări ale libertății de exprimare. Au dreptate, fiindcă ultimele tentative legislative, ca Legea defăimării sociale sau anularea taxei radio-tv, ambele propuse de condamnatul penal Liviu Dragnea, liderul PSD, exact asta demonstrează. Dar nici asupra stabilirii unor consilii de onoare nu s-au pus de acord jurnaliștii din România, riscând o pierdere de credibilitate masivă. S-a și întâmplat, fiindcă azi doar unul din cinci repondenți în sondajul IRES din 2015 mai crede că presa e independentă. Încercări de formulare a unui regulament pentru un Consiliu de Etică au existat, dar nimic nu a urmat după dezbaterile aprinse. Mefiența jurnaliștilor în autoritatea potențialilor componenți ai consiliului a învins. Există un consiliu funcțional de acest fel doar în Uniunea Ziariștilor Maghiari din România.

Cum au făcut alții, chiar în țările fostului bloc comunist, pentru a păstra reputația profesiei prin instaurarea deontologiei, merită văzut și urmat.

În Lituania există Comisia de Etică a Jurnaliștilor și Editorilor, alcătuită din 15 membri ai asociațiilor media și ai publisherilor, cărora li se adaugă patroni și reprezentanți ai societății civile. Bulgaria a repus în funcțiune în 2015 o Comisie generală de etică cu 12 membri conduși de un președinte. Deși are încă din anii ’90 un Consiliu Media, ca garant al responsabilizării jurnaliștilor, sistemul politic polarizat polonez a produs o fractură majoră a libertății printr-o lege abuzivă a presei care a dus la căderea Poloniei de pe locul 18 în 2014, pe locul 47 în Indexul libertății de exprimare, din 2016.

În Ungaria, jurnaliștii au ieșit repetat în stradă împotriva Legii mass-media care instituie un control politic dur.

În Finlanda, țară cu scoruri record în Media Sustainability Index, Codul deontologic este revizuit anual, pentru a-l adapta evoluției societății. Dar jurnaliștii finlandezi sunt loiali mai cu seamă codurilor interne ale organizațiilor și companiilor media la care sunt afiliați. Halliki Harro-Loit susține că prevederile codurilor deontologice conservatoare din Estonia, datând din 1997, nu mai corespund societății postmoderne, fiindcă ele reglementează relații etice în interiorul breslei, fiind ”media-centrice”, în vreme ce noile coduri trebuie să reglementeze relațiile dintre mass-media și public, deci să fie centrate pe audiență și să conțină elemente actualizate referitoare la New Media, proprietate intelectuală, educația publicului etc.

Atunci când apar dileme și cazuri de integritate sau de atac la libertatea presei, germanii se adresează Consiliului Presei-Presserat, fondat în 1956, o autoritate voluntară de autoreglementare a mass-media. Cei 28 de membri respectă structura asociativă a presei germane: Asociația Federală a Editorilor de ziare (BDZV), Asociația Editorilor de reviste (VDZ),  Asociația Jurnaliștilor Germani (DJV) și Uniunea Jurnaliștilor Germani (DJU). Aceștia cercetează cazurile sesizate, iau decizii și oferă recomandări pe baza Codului Deontologic și conform unor proceduri transparente. De regulă vin peste 2000 de sesizări pe an referitoare la încălcarea demnității, a intimității, a dreptului la imagine, discriminare, părtinire, publicitate ascunsă etc. Multe din aceste sesizări sunt respinse ca nefondate. De exemplu, în 2014 au fost respinse 255 de sesizări iar 510 au fost considerate justificate. Dintre acestea, doar 20 de investigații s-au sfârșit cu sancțiunea maximă, mustrarea publică, celelalte sancțiuni fiind avertismentul și dezapobarea sau mențiunea critică. Foarte rar cazurile sunt trimise la instanțele de judecată, mai puțin de 10%. Consiliul Presei germane are rol sancționator limitat, fiind considerat un mediator între jurnaliști, editori și societate, un apărător al reputației și libertății de exprimare care pune umărul la dezvoltarea contextului moral al profesiei.


Articol publicat și în Revista 22. 


Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.