Sinolatrie cu iz rusesc?

A încerca să pui sub semnul inocenţei participarea foştilor premieri PSD Adrian Năstase şi Viorica Dăncilă în China, la ceremonia militară de la Beijing – care, oficial, a marcat 80 de ani de la încheierea celui De-al Doilea Război Mondial, iar neoficial a fost o exhibare a forţei militare şi diplomatice a Chinei –, în condiţiile în care de acolo a fost transmis un mesaj de unitate a autocraţilor lumii împotriva Occidentului democratic, demonstrează ori ignoranţă, ori interes.

China este un aliat al regimului de la Kremlin. China este, alături de Rusia, de Coreea de Nord şi de Iran, parte a unei „axe a răului”, ideologia care uneşte aceste regimuri autocratice fiind revizionismul. În acest context, apariția la parada militară de la Beijing, umăr lângă umăr, a preşedinţilor Chine, Rusiei şi Coreei de Nord, Xi Jinping, Vladimir Putin și  Kim Jong Un, este considerată de analiști drept un gest de sfidare la adresa Occidentului şi a actualei ordini internaționale.

Apariţia nu doar la eveniment, ci în fotografia oficială a doi prim-miniştri ai României, stat NATO şi UE, ridică mari semne de întrebare. Cei doi au motivat că au mers ca foşti demnitari, acum persoane private. Ca persoane private, însă, participi la ceremonie, la un cocktail, dar nu intri în poza oficială de grup, alături de şefi de stat şi demnitari aflaţi în funcţie – suplimentar, autocraţi şi dictatori care vor să răstoarnne ordinea globală occidentală. De ce i-a vrut China în tabloul oficial pe cei doi foşti prim-miniştri români? Să inducă public ideea de reprezentare a României, ţară NATO, la eveniment? Să inducă ideea că la Bucureşti, deşi toată conducerea politică este susţinătoare a liniei euro-atlantice, sunt uşi care stau să se închidă Occidentului şi să se deschidă spre autocraţiile lumii? Una dintre ele, Rusia, a încercat, de altfel, să ne „ajute” în acest sens, în toamna anului trecut, imixtionând în alegerile prezidenţiale în favoarea lui Călin Georgescu. Iar China ne-a sprijinit şi ea, indirect, în aceeaşi campanie, cu Tik-Tok-ul controlat de autorităţile de la Beijing, pentru diseminarea ilegală şi neconcurenţială a mesajelor acestuia.

Prezenţa celor doi foşti premieri în China, alături de dictatori ai lumii, poate fi şi un test pentru modul în care reacţionează opinia publică faţă de o posibilă apropiere de China. Nu de Rusia invadatoare – s-au grăbit unii să o spună –, ci de China prietenă. Doar că poziţionarea alături de „China prietenă” înseamnă poziţionarea alături de Rusia, alături de Coreea de Nord, alături de Iran şi, deci, împotriva Occidentului, SUA şi UE.

Au mai încercat politicieni din PSD să apropie, din punct de vedere strategic, România de China, în timp ce România avea şi are un Parteneriat strategic cu SUA. Era în anii 2012-2014, când PSD-ul condus pe atunci de Victor Ponta pusese umărul, ca primă voce în USL, la tentativa de lovitură de stat, în vara lui 2012. Imediat după aceea au urmat vizite ale premierului Ponta în China, ţară pe care, ca o sfidare la adresa SUA, o lăudase inclusiv la o recepţie a Ambasadei americane la Bucureşti dată de Ziua naţională. În noiembrie 2013, la Bucureşti, a fost organizat Forumul Economic China-Europa Centrală şi de Est, în timpul căruia conducerea Parlamentului a acceptat, la cererea delegaţiei chineze, înlăturarea drapelului UE de la prezidiu. Simultan cu vizita delegaţiei chineze la Bucureşti, Comisia Europeană difuza un document prin care le solicita ţărilor membre să rămână unite în negocierile de orice fel cu China. O atitudine care devoala temerea că un actant din echipa numită UE ar putea trăda interesele comunitare şi ar putea crea o breşă care să afecteze ordinea geopolitică în regiune.

În acelaşi timp, postul guvernamental rus, Vocea Rusiei – la care colaborau şi parlamentar PSD –, spunea cu referire la investiţiila chineze în România şi în zonă: „Banii chinezilor merg doar în acele ţări din Europa de Est, unde liderii politici sunt decişi să iasă de pe orbita SUA. (…) cele 8 – 10 miliarde de euro puse la bătaie de China se traduc prin eliminarea definitivă a influenţei americane, mai ales cea militară şi politică din această zonă. (…) Rusia şi China au gândit împreună un vast plan de acţiune în Europa de Est, bazat pe crearea unui «coridor sanitar», alcătuit din câteva state din zona balcanică”.

To în 2013, Guvernul Ponta a dorit semnarea unui memorandum cu compania chineză Huawei – pentru a stabili „relaţii de cooperare strategică” –, în condiţiile în care, se ştia, SUA o suspecta de spionaj. A fost vehiculată în spaţiul public informaţia că activităţile STS, odată intrat în subordinea Guvernului, aşa cum şi-a dorit Victor Ponta, urmau să fie puse sub controlul unei astfel de firme.

În aceeaşi perioadă a avut loc şi prima venire în România a lui Aleksandr Dughin, fondator al Mișcării Internaționale Eurasia, ideolog al Kremlinului, care pledează pentru crearea unui suprastat eurasiatic capabil să se opună hegemoniei americane. În septembrie 2013, acesta fusese invitatul Fundaţiei Europene Titulescu, fondată şi condusă de Adrian Năstase. Care declara atunci că Dughin i-a împărtăşit câteva dintre ideile care, „în viziunea sa, constituie punţi de legătură cu spaţiul eurasiatic, cea mai importantă dintre acestea fiind filonul ortodox profund al identităţii şi spiritualităţii româneşti. Desigur, discuţia a fost mult mai amplă, fiind abordate atât evoluţiile actuale în plan internaţional, cât şi posibile scenarii legate de viitoarea configuraţie geo-strategică a lumii”.

La rândul său, Dughin spunea într-un interviu pentru Vocea Rusiei: „Cred că integrarea României în spațiul eurasiatic poate avea loc sub zodia identității culturale ortodoxe. În cadrul Comunității Eurasiatice această țară își va putea rezolva problemele economice și teritoriale”. În viziunea acestuia, imperiul eurasiatic – la care visează Putin – ar trebui să se întindă de la Dublin până la Vladivostok.

Printre cei cu care s-a întâlnit Dughin în România, un cerc restrâns, s-a numărat şi Călin Georgescu. După aproximativ doi ani, în 2016 – an în care numele său fusese vehiculat pentru funcţia de prim-ministru, ca premier tehnocrat, la propunerea Federaţiei Societăţii Civile Româneşti, o organizaţie care felicitase Rusia pentru anexarea Crimeei, şi când propaganda oficială a Moscovei îl numea deja „creator de istorie” şi „şansa României”  – Călin Georgsecu îşi publica ediţia a doua a cărţii Cumpăna României. Proiectul meu de țară este: hrană, apă, energie…, volum care, opt mai mai târziu, a stat la baza programului său de preşedinte. Program în care vorbeşte despre spaţiul eurasiatic – o sintagmă din ideologia Kremlinului – unde, spune el, România „trebuie să-şi afirme vocaţia de punte de legătură şi spaţiu de dialog şi complementaritate” între estul şi vestul acesti spaţiu.

Închizând această paranteză temporală şi revenind la subiect: pe Viorica Dăncilă nu o bănuieşti de calcule geopolitice înainte de a răspunde pozitiv invitaţiei Ambasadei Chinei, dar Adrian Năstase este un politician cu experienţă, implicit experienţa afacerilor externe, a diplomaţiei, inteligent şi abil. Cu siguranţă, ştie foarte bine ce înseamnă participarea lui la această paradă militară, cunoaşte contextul internaţional şi poziţionarea Chinei de partea regimului Putin. La fel cum – ca o altă paranteză – a ştiut ce presupune Tratatul de colaborare, bună vecinătate şi amiciţie între România şi URSS, pe care l-a negociat, ca ministru de Externe, în 1991, şi care prevedea ca cele două state să nu participe la „niciun fel de alianţe îndreptate una împotriva celeilalte”, adică un act care garanta Rusiei că România nu va adera la NATO, că va rămâne în sfera ei de influenţă.

O sinolatrie cu iz rusesc? Cine şi ce planuri ia, de fapt, în calcul?

Recomandări de lectură:

• Viesparul anti-NATO, deranjat de noua Strategie Naţională de Apărare
• Ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman: „Acum, mai mult ca oricând, Huawei este alegerea greşită”