Roth și vrăjitoarele

Sursă foto: BBC

Pe Philip Roth scandalurile nu-l părăsesc nici odată cu plecarea într-o lume mai bună. După o carieră în care, aproape fără excepție, cărțile sale au stârnit controverse, nici destinul postum nu e scutit de zguduituri, răsturnări de situații, contestări și isterii.

Așadar, el nu doar a fost, ci continuă să rămână cel mai rothian dintre personajele sale. Sunt cunoscute represaliile orchestrate încă de la cartea de debut, Goodbye, Columbus, de comunitățile religioase fundamentaliste evreiești din America. Incriminările au continuat de-a lungul unei cariere de peste o jumătate de veac, într-un vârtej niciodată domolit. Lista celor care l-au detestat cuprinde, într-un carusel demențial, fostele soții și amante, colegii de generație, scriitorii mai bătrâni sau mai tineri decât el, criticii și, culmea!, mulți cititori. Roth a fost unul dintre puținii autori citiți și pentru ca adversarii să-și reîncarce dozele de venin pe care urmau să i le administreze.

În lumea admiratorilor lui Philip Roth (1933-2018), biografia „oficială“, anunțată cu mai mulți ani în urmă, a fost așteptată cu imensă nerăbdare și curiozitate. După ani și ani de cercetări, după ce Roth însuși îl alesese pe biograf, punându-i la dispoziție un vast material documentar și-i răspunsese la numeroase chestionare, cartea a apărut la începutul lunii aprilie a acestui an, sub auspiciile marii edituri W.W. Norton & Company. Se intitulează Philip Roth. A biography, iar autorul ei este Blake Bailey. Succesul comercial a fost instantaneu. Recenzenții au subliniat fericita întâlnire dintre biograf și biografiat, calitățile literare ale volumului, umorul și bunadispoziție în care Bailey a știut să îmbrace unele situații discutabile din viața lui Roth etc.

Deși am cartea la îndemână, încă nu i-a venit rândul la lectură. Prin urmare, n-am să mă refer la conținutul ei, ci la destinul senzațional pe care îl are în clipa de față. Mai întâi, câteva cuvinte despre Blake Bailey. El nu e un necunoscut în lumea autorilor de biografii. În ultimele decenii, în Statele Unite această formulă a dat nenumărate capodopere, școala americană atingând un nivel excepțional de profesionalism.

Cărțile anterioare ale lui Bailey (una dedicată lui Charles Jackson, autor cunoscut îndeosebi pentru romanul din 1944, The Lost Weekend, alta lui Richard Yates, autorul „clasicului“ Revolutionary Road, și cea mai cunoscută, reconstituirea vieții marelui scriitor John Cheever) i-au asigurat un loc în elita biografilor contemporani.

Decizia lui Roth de a-i încredința tocmai lui secretele se baza, așadar, pe o carieră întru totul remarcabilă. Totul mergea, așadar, ca pe roate: elogii peste elogii, vânzări cu toptanul, entuziasm al afficionados, delicii printre amatorii de bârfe superioare, zâmbete aprobatoare ale specialiștilor. Ici-colo, câte o recenzie mai acrișoară, câte un reproș amical, dar nicio contestare serioasă care să destrame atmosfera sărbătorească. Blake Bailey își număra sumele ce-i intrau vertiginos în cont (se spune că doar avansul s-a situat undeva în jurul sumei de 500-600 de mii de dolari), Editura plănuia o serie de retipăriri, inclusiv o ediție în tiraj de masă. Departamentele de limbă engleză pregăteau studii proaspete despre opera lui Roth. Se scoteau noi tiraje din monografiile mai vechi. Sub semnătura lui Ira Nadel a apărut chiar și o „contrabiografie“, Philip Roth: A counterlife, tipărită de Oxford University Press (cartea e disponibilă de vreo două luni în Statele Unite, dar data ei oficială de apariție în Europa e 27 mai 2021).

Și, dintr-o dată, cade trăsnetul: mult-lăudatul, răsfățatul, simpaticul, adulatul, premiatul, prosperul Blake Bailey e acuzat de viol. Nu de hărțuire, nu de intimidare, nu de constrângere. Ci de viol. De viol multiplu. Știrea a explodat în presa mainstream din Statele Unite și Anglia, fiind propagată, la sfârșitul lui aprilie, și prin marile agenții de presă. Refăcând firul evenimentelor, ele arată în felul următor: Editura W.W. Norton & Company, care tipărise anterior o altă lucrare a lui Bailey, primise încă în 2018 o scrisoare anonimă în care acesta era acuzat de o femeie că o violase cu trei ani înainte, adică în 2015. Imediat după apariția biografiei lui Roth, victima a ieșit din anonimat. Se numește Valentina Rice și e vicepreședinta sectorului de vânzări și marketing al Editurii Bloomsbury. Bailey a negat cu virulență acuzațiile, susținând că e vorba de o cabală menită să diminueze succesul cărții. Cei de la Norton n-au ținut seama de apărarea lui și au luat o decizie radicală: retragerea din librării a exemplarelor nevândute și ruperea oricărei legături contractuale cu autorul. Odată cu biografia lui Roth a fost pusă sub interdicție și cartea anterioară a lui Bailey, The Splendid Things We Planned. Supralicitând, editura a anunțat că va dona unor organizații care sprijină persoanele care au fost violate o sumă echivalentă aceleia încasate de Bailey.

Lucrurile nu s-au oprit aici. Două foste eleve și-au amintit și ele că au fost violate de Bailey, care le fusese cândva profesor și mentor. Detaliile sordide ale poveștilor au poposit în paginile de ziare, creionând imaginea unui violator în serie. Dacă fostele sale eleve au fost „pregătite“ ani de zile, până au ajuns la maturitate, în cazul Valentinei Rice totul s-a petrecut sub impulsul momentului, al bunei-dispoziții și, probabil, al alcoolului: erau amândoi invitați în casa unui prieten comun, iar după ce femeia s-a retras în dormitor, bărbatul a urmat-o și, susține ea, a violat-o.

Nu se pune problema de a-l apăra pe Bailey sau de a-i găsi vreo circumstanță atenuată. Un violator e un violator, și cu asta basta. Singura chestiune care merită discutată este cum s-a ajuns în lumea de azi – mai ales în mediile intelectuale – ca o simplă mărturie sau chiar un denunț anonim să fie echivalate cu o sentință judecătorească definitivă. Deși mânați, probabil, de bune intenții, cei care au inaugurat acest stil de a face justiție au deschis o cutie a Pandorei. Orice delațiune, lipsită și de cel mai neînsemnat grăunte de adevăr, ajunge să cântărească la fel de greu ca dovezile adunate de procurori în luni și luni de zile de cercetări profesioniste. Un astfel de procedeu constituie proba irefutabilă a fragilizării societății occidentale, care nu mai face distincția între faptă reală și nălucire. Un întreg sistem juridic se surpă sub asediul unei mentalități așa-zis „revoluționare“, care a înlocuit legile și cutumele sociale cu spectacole-mascaradă generate de instigatorii la scandaluri.

Nu pe Blake Bailey îl apăr, așadar – dacă va fi găsit vinovat, el va trebui să plătească cu vârf și îndesat –, ci mă revolt împotriva execuțiilor sumare care au devenit în societatea contemporană modalitatea întrebuințată pe scară largă pentru a-ți compromite sau chiar desființa dușmanul. În astfel de situații, se ivesc întotdeauna și inchizitorii voluntari. Bailey a fost acuzat, imediat după apariția informațiilor privind violurile, că a avut în cartea sa o atitudine cel puțin binevoitoare, dacă nu chiar laudativă, față de excesele comportamentale ale lui Philip Roth însuși. Cu alte cuvinte, Bailey a devenit și complicele postmortem al „monstrului“ în devenire Philip Roth. Dacă se va merge cu acuzațiile în această direcție, va fi pus și el cât de curând pe lista „marilor criminali“.

• Citiţi şi: Viața după Roth

O consecință uluitoare a acestui scandal e menționată în „The New Republic“. Într-un articol din 21 mai se face referire la un interviu vechi de nouă ani al lui Philip Roth, apărut în presa franceză, în care scriitorul cerea ca o parte din documentele private să fie arse după moartea sa. În vâlva stârnită de acuzațiile aduse lui Blake Bailey, fapta e privită într-o nouă lumină. Potrivit articolului citat, Roth ar fi avut multe schelete în dulap, iar biografia lui Bailey n-a scos la suprafață decât unele din ele. Pentru a se cunoaște adevărul e, așadar, obligatoriu, susține „Philip Roth Society“, ca dorința autorului să nu fie ascultată, iar documentele să devină accesibile celor dornici să le studieze. Din tonul isteric al celor care pretind acces la intimitatea lui Roth rezultă destul de limpede că nu memoria scriitorului vor s-o apere. Ceea ce-i interesează e să dovedească misoginismul și macho-ismul radical ale lui Roth, pe care Bailey le-ar fi escamotat prin glumițe și ironii. Roth, susține unul din denigratorii săi, ar fi „creat o clică atât în afara, cât și în interiorul mediului academic, prin intermediul căreia și-a controlat legenda“.

După doborârea lui Bailey, linia de atac care se profilează e a scoaterii lui Roth de sub „influența nefastă“ a adulatorilor și zvârlirea lui în groapa de lei. Iar cea mai eficace metodă de a-l expune oprobriului public e de a-i folosi  chiar documentele personale. Acestea vor deveni, cu siguranță, probe irefutabile într-o vânătoare de vrăjitoare deja declanșată. Pe când era în viață, Philip Roth n-a fost lăsat să trăiască. Acum, mort, nu-i este îngăduit nici să-și doarmă liniștit somnul de veci.

Articol publicat şi în România Literară.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News