Romanian Chamber Orchestra, în primul concert în realitate virtuală al unei orchestre din România
La acest sfârşit de săptămână, Romanian Chamber Orchestra, dirijată de Cristian Măcelaru, va transmite online primul concert în realitate virtuală susținut de o orchestră din România.
Sâmbătă, 9 octombrie, și duminică, 10 octombrie, la ora 20, pe pagina de Facebook a Romanian Chamber Orchestra vor fi difuzate în premieră două înregistrări. Sâmbătă, publicul va călători în lumea compozitorului Béla Bartók și a Dansurilor populare românești, iar duminică vor fi prezentate două piese scurte, Intermezzi op. 12, scrise de George Enescu.
Înregistrarea a avut loc live, în cadrul concertului susținut de Romanian Chamber Orchestra la Ateneul Român din București, în 19 august, concert prin care a fost celebrați 140 de ani de la nașterea marelui Enescu. La pupitrul dirijoral s-a aflat Cristian Măcelaru.
Romanian Chamber Orchestra este prima orchestră din România care a fost înregistrată video, pentru acest lucru fiind folosite patru camere de 360 de grade, la o rezoluție de 5.7K, oferind astfel o experiență nemaiîntâlnită până acum de public.
„Într-o sală recunoscută pentru acustica sa, tehnologia facilitează participarea virtuală a publicului, oferindu-i ocazia să admire din perspective unice măiestria artistică a unei orchestre de excepție”, spune Bogdan Runceanu, de la VR Media, cel care a realizat înregistrarea.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News