România, septembrie 2021: peisaj după Congres

Sursă foto: PNL

În cele din urmă, “echipa câştigătoare” a învins, iar Klaus Iohannis îşi are partidul prezidenţial pe care şi l-a dorit. Este aceasta o victorie obţinută prin tenacitatea presiunii guvernamentale şi prin intervenţia, directă, a şefului de stat. Este aceasta o victorie obţinută prin sacrificarea, vreme de câteva luni, a oricărui act de guvernare. Este aceasta o victorie mediocră, la fel cum mediocru şi meschin, paralizat şi ineficient, este Cabinetul condus de noul preşedinte al PNL.

 

Şi dacă ar fi să alegem un motto pentru acest eveniment dominat de platitudine demagogică, acesta ar fi textul, memorabil, al lui Grigore Alexandrescu –  egalitatea liberală nu este destinată căţeilor, ci se mărgineşte la regatul dulăilor ce latră foarte tare.

Normele draconice, menţinute prin permanentizarea stării de alertă, sunt ignorate în clipa în care democraţia de partid intră în acţiune. Ceea ce congresul PNL a reafirmat este un adevăr elementar: egalitatea în faţa legii este un moft, iar arbitrariul domneşte în România, suveran. Lecţia de trufie ipocrită a acestui eveniment nu trebuie ignorată. Ea ne reaminteşte cine suntem, noi, cetăţenii acestei ţări, cu adevărat – simpli supuşi, simpli şerbi, fără dreptul de a contesta autoritatea.

Victoria echipei prezidenţiale nu soluţionează nici criza actului de guvernare, de vreme ce ecuaţia parlamentară se complică, considerabil.  Este greu de imaginat că gruparea rămasă fidelă lui Ludovic Orban îşi  va menţine disciplina de vot. Ceea ce se naşte este o situaţie încă şi mai delicată, apărută ca urmare a scindării relevate de Congres. Demisia lui Ludovic Orban de la preşedinţia Camerei este un semn al acestei răciri ce nu va întârzia să îşi manifeste consecinţele.

De altfel, cu o francheţe care îl defineşte, Premierul-Preşedinte al PNL a  indicat disponibilitatea sa de a negocia pentru susţinerea Cabinetului său. Iar principalul interlocutor este, fireşte, PSD. Guvernul minoritar este, în sine, o formulă ce condamnă la neputinţă, dar care are darul de a menţine la putere clientela de partid.

Preşedintele-jucător Klaus Iohannis pare indiferent la toate acestea. Olimpian şi impasibil, Preşedintele îşi contemplă victoria. Ceea ce această privire ignoră este realitatea însăşi a României la aproape un an   de la alegerile parlamentare. Iar acest peisaj este mai degrabă  neliniştitor. Dincolo de starea de alertă, ce devine noul cotidian, pare că nu se mai află nimic. Nu se întrevede, în acest peisaj, niciun semn de coerenţă politică. Oscilând între înfricoşare şi improvizaţie permanentă, guvernarea României este lipsită de direcţie şi de coerenţă. Congresul PNL ilustrează această derivă ce pare de neoprit.

Pentru PSD, Cabinetul Cîţu este într-adevăr echipa câştigătoare. Ca şi în vremea Cabinetului Cioloş, refacerea în falsa opoziţie este preludiul la  victoria în alegeri. Supravieţuirea, inerţială, a Premierului este scenariul ce face din PSD arbitrul României de astăzi. Preşedintele- jucător duce mai departe pariul său, neabătut. Cât despre România, ea rămâne, pe mai departe, o ţară de supuşi. Privilegiul exercitării  arbitrare a puterii este semnul vremurilor noastre.

 

Articol publicat şi pe Contributors.

 

Print Friendly, PDF & Email
Publicitate



Articole din aceeaşi categorie:

1 Răspuns

  1. Paltin Nottara spune:

    „Nu se întrevede, în acest peisaj, niciun semn de coerenţă politică. Oscilând între înfricoşare şi improvizaţie permanentă, guvernarea României este lipsită de direcţie şi de coerenţă.” Nimic nou sub soarele politic din România…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.