Sindromul Capsali, ayatolahul Tismăneanu şi punguțele de sânge


Sper din tot sufletul că este o glumă, că Iulian Capsali nu a ajuns director editorial la România Liberă, un ziar de care sunt atât de legat sufleteşte şi intelectual, prin articole, interviuri, prietenii. Oricum, spre a ne lămuri cu cine avem de-a face, republic aici articolul meu apărut pe platforma Contributors, pe 4 aprilie 2014. Veţi regăsi şi alte nume încântate de suavul Iulian Pericle…

 

Mărturisesc că până deunăzi numele Iulian Capsali nu-mi spunea mai nimic. E vina mea. Îl observasem, în trecere, pe unele forumuri, mi se părea violent ca limbaj şi cam agresiv ca sentimente, dar neimportant. Făcând acum o rapidă incursiune pe internet, graţie amicului Google, am descoperit un text care m-a lăsat perplex. Dacă aşa gândeşte şi scrie un viitor europarlamentar independent, vai de noi. Prefer să cred că este o făcătură, un text atribuit domnului Capsali. Dar nu este singurul semnat Capsali şi nici eu nu sunt unica sa ţinta. Anti-liberal, anti-occidental, anti-intelectual, anti-sistemic, suspicios, dacă nu mai mult, la adresa greco-catolicilor şi nu doar a lor, Iulian Capsali este numele unui sindrom. Unul baroc în care se logodesc fantasme colectiviste şi primordialiste într-un cu aliaj cu certe afinităţi, horribile dictu, extremiste. Dar vigilenţii de serviciu cam absentează acum, nu-i auzim îndemnând la purificarea spaţiului public, cum o făceau acum o săptămână la adresa unui site conservator, pro-american, pro-israelian şi anti-Putin. Tace şi Vocea Rusiei.

“După ce i s-a invalidat prin vot susţinerea unei moluște securistoide mucegăite în rele (care este dat în gât acum de partenerii politici că a plusat în faţa FMI-ului, organism colonial care cerea reduceri de 10% din salarii, molusca îmbibată în alcool oferindu-se din oficiu, ca un guvernator premiant, să le urce la 25%!), «elitele» noastre vor sânge. Volodea Tismăneanu, care simte bine momentul, a ieşit la atac mirosind o victimă care nu are impetuozitatea necesară ca să-i transmită public cuvenitele trimiteri la origini. Această fericire tâmpă, excitată, de pe fața «elitei» noastre ce participă la ritualul de linșaj, are forma metafizică a capului vacii Kobe abatorizate, pus pe o ladă de cărți. Cu cât cărțile sunt mai mânjite, cu atât satisfacţia de a arunca cu ele după trădătorul cauzei neoliberale va fi pe măsură. Iar Volodea, simţind asta, aduce pe care le împrăştie ritualic peste capul acestui animal imbecilizat de propagandă şi care, la rândul lui, secretă ideologie. Acest tablou orgiastic, în care ideologia este îmbibată în sânge, este imaginea pe care ayatolahul Tismăneanu o arată pedagogic, demonstrativ, oricui are intenţia să se opună proiectului globalizării. Orice om cu o firească propensiune identitară va fi aruncat în piaţa publică. Punguțele de sânge stau gata pregătite în frigiderele ayatolahului criptobolsevic.”

Orice comentariu este de prisos…

Acelaşi Iulian Capsali, pe forumul blogului Certocraţia, ca răspuns (aprobativ) la un articol al d-lui Dorin Tudoran: “Nu mai e nimic de adăugat. Punctum cu… punctum, aţi demolat o temelie roasă de elanuri rollerian-stahanoviste (neplăcut adevăr!), de dorinţa de infailibilitate comprimată în spatele unui personaj unanim recunoscut (tehnică folosită şi de ucenicul nesăţios M. Neamţu). De la tovarăşul prof. Tismăneanu până la domnul prof.Tismăneanu este un balans rapid, de metronom. Orwell stă neliniştit în poll position. Nu cred că îşi imagina că aceia care au studiat societăţile tiranice (cunoscându-le dinlăuntru), pot să-şi reproducă fără cusur, să-şi impropieze comportamentele analizate într-o lume (cât de cât) liberă. Copilul călăului (ideologic), după ce îşi «ucide» ritual tatăl (în faţa naţiunii), devine la rândul său «călău». Este, domnule Tudoran, un subiect de roman şi de scenariu de film. Din păcate nu este o ficţiune, ci o realitate de istorie extrem de recentă.” „Una dintre fetele mele m-a întrebat: «Ce faci tată, iar scrii despre Tismăneanu?» Aşa se explică totul; în general istoria se face şi datorită unor erori mărunte, aleatorii. Câteodată amuzante, câteodată nefericite. Cert este ca dl. Tismăneanu a devenit un personaj la noi în familie :)”.

Urmat de un comentariu savuros semnat Gh. Câmpeanu: “Mi-e teamă că întrebarea domnului Capsali (am perceput-o aproape că pe una «retorică») nu poate de fapt fi satisfăcută numai cu umor «certocratic». Chiar şi certocraţia poate avea fisuri, iar cazul în speţă (interesul dlui. Tismăneanu faţă de cartierul Dvs. din blogosphera) cred că poate fi tranşat în favoarea dlui. Capsali. Am admirat şi răbdarea Dvs. faţă de farmecul neaoş al unora dintre vizitatorii blogului, dar trebuie să recunosc că observaţiile dlui Capsali au adus o boare de maniere urbane care-mi resuscitează speranţa că spaţiul public românesc poate redeveni cândva mai puţin indigest.” La care, dl Capsali răspunde gentil: “Vă mulţumesc pentru sprijin. Măcar aici să avem un blog «mai curat», că altfel o să cerem spor de toxicitate, iar la noi este regulă să plătească nevinovaţii. Şi e păcat.” Dl Câmpeanu continuă: “Ce scrieţi Dvs. mi se pare în mare corect şi echilibrat, în afara metaforelor cu două tăişuri semantice. În definitiv, asta i-am imputat dlui. profesor în anii trecuţi, în legătură cu obsesiile jacobine şi analiza unilateral retributivă a personajului Silviu Brucan (tot f. complex, cu lumini, dar mai ales umbre foarte adânci). Nu apar tăcerea despre trecut (şi prezent), dimpotrivă, indiferent cât de incomod este adevărul. Monopolizarea adevărului este însă una din principalele carente discursului public din România postmoderna.”

Deci, pentru cei mai puţin avizaţi, mi se reproşează “obsesiile iacobine” şi “analiza unilateral retributivă” (sic) despre personajul Silviu Brucan. În traducere liberă, dar nu infidelă, condamnarea dictaturii comuniste din România ca ilegitimă şi criminală, precum şi descrierea lui Brucan ca un fracţionist de partid cu un trecut dominat de minciuni crase şi justificări cinice ale crimelor politice, nu ca un disident autentic.

Dl Câmpeanu a scris prefaţa unul volum de documente intitulat Dosarul Brucan, apărut la Polirom, în două ediţii, cu sprijinul IICCMER, în perioadele Oprea-Olaru şi Muraru-Zamfirescu. Nu neg că nu am fost (nu sunt) un entuziast nici al volumului, nici al prefeţei. Mai departe, în dialogul de pe blogul Certocraţia al poetului şi jurnalistului Dorin Tudoran, dl Capsali îşi exprima admiraţia pentru Pavel Câmpeanu, sociolog neo-marxist, fost activist al CC al PMR (şef de sector la Secţia Internaţională condusă de Ghizela Vass) şi profesor de marxism la Politehnică, în anii 50, care, înţelege cititorul, s-a transformat într-un gentil intelectual. Mie îmi este rezervat, în retorica capsaliană, rolul de “fiul călaului”, câtă vreme partenerului de dialog amical de acel blog, acela de fiu al unui intelectual stimabil. Călău a fost tatăl meu, evident, nu, să zicem, Silviu Brucan. În anii 50, nici Pavel Câmpeanu nu se ocupa cu creşterea puilor de găină. Este greu să nu observi deplina comuniune de idei între domnii Tudoran, Capsali şi Câmpeanu jr pe chestiunea combaterii “sângerosului” reprezentant al “elitei”, “călău” el însuşi şi “fiu al călăului” (pace Capsali).

Repet, eu nu-l cunosc pe dl Capsali. Dar, din ce-am citit, n-aş putea să mă alătur părerii d-lui Gh. Câmpeanu că avem de-a face cu “o boare de maniere urbane”…

În concluzie, mi se par extrem de pertinente reflecţiile politologului Dragoş-Paul Aligică:

“Lucrurile se clarifică. În mai puţin de o săptămână, chestiuni aflate în penumbră au fost aduse la lumină de tot acest scandal: Contururi, conexiuni, afinităţi – şi din ce în ce mai probabilă ipoteza a existenţei unei mişcări deliberate în sustierea de idei, retorică şi inţiative publice anti-occidentale, anti-liberale, anti-capitaliste, anti-democratice şi ultimamente anti-naţionale în România au devenit vizibile. Ceea ce părea speculaţie riscantă acum o săptămână devine o ipoteză din ce în ce mai plauzibilă azi.

Nu sunt jurnalist de investigaţie ca să am capacitatea să descâlcesc acest nod cu fire multe care leagă extremişti legionaroizi, ecologişti rural-clericali preocupaţi de gaze de şist, pravoslavnici, agitatori publici cu un portofoliu incontestabil de acţiuni împotriva statului de drept, ideologi putinişti, agenţi de influenţă cu sau fără ştiinţă şi mandat, şi idioţi utili, gură-cască literar-ideologici căzuţi ca musca în lapte în povestea asta datorită frustrărilor şi vanităţilor lor şi care nici măcar nu înţeleg titlul filmului în care joacă.

Un nod e sigur şi ceva fire se leagă chiar şi cu ochiul liber din datele care se întrevăd acum. Asta va fi tema pentru următorii ani, poate decenii, în România şi în statele de la frontieră estică a lumii civilizate. Intrăm în viteză în noua eră.”

 

P.S. – Cât priveşte noţiunea de “disident”, poate că ar merita reluată o discuţie propusă cu ani în urmă de istoricul Mircea Stănescu, pornind chiar de la cazul Pavel Câmpeanu. Scria el: “Cel care scrie în România despre noţiuni ca «dizidenţă», «literatură de sertar» sau «samizdat» este obligat să le ghilimeteze. Şi aceasta din două motive. În primul rând, întrucât la noi termenii în cauză nu au intrat nu doar în conştiinţa comună, ci chiar în conştinţa istorică în accepţia lor proprie. Şi, în al doilea rând, pentru că ei au fost folosiţi în maniera cea mai abuzivă. Am auzit, începând din 1990 încoace, ba că noi n-am avut nevoie de samizdat, întrucât cu voia cenzurii a fost publicat mai tot ce era de valoare în literatură – şi asta din partea criticii literare de vârf (Nicolae Manolescu), ba că figuri notorii ale nomenclaturii au fost proclamate ori s-au autoproclamat dizidenţi (Ion Iliescu).”

Este un apel la acurateţe conceptuală şi la obiectivitate istorică. Nu se pune problema de a nega meritele cuiva, ci doar de a utiliza noţiunile cu ceea ce se poate numi prudenta epistemologică. Sigur, este normal să existe puncte de vedere diferite. Dar istoria conceptelor are regulile ei.


Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.