Regimul Putin: Imperialism, brigandaj şi memorie falsificată

Reiau aici textul meu apărut pe platforma Contributors şi pe Hotnews pe 24 martie 2014. Între timp, putinismul a devenit principalul adversar al civilizației democratice planetare. Opţiunea actuală este limpede, urgentă şi inconturnabilă: barbarie sau umanism. Tertium non datur.

Niciodată nu este prea târziu pentru realism, luciditate şi fermitate principială. Niciodată nu este prea târziu pentru reacții categorice de respingere a brigandajului în relațiile internaționale. Niciodată nu este prea târziu pentru ca lumea civilizată să sancţioneze fără echivoc acțiunile piratereşti.În New York Times, profesorul Michael McFaul, de la Hoover Institution, Universitatea Stanford, pană acum câteva săptămâni ambasadorul Statelor Unite la Moscova, examinează natura experimentului dictatorial putinist. Textul este important pentru că luminează combinaţia de fantasme şi iluzii care au guvernat atitudinile occidentale în raport cu un regim ostil visceral democrației liberale şi valorilor pluraliste. Reluând imaginea refoluţiilor, acele sinteze de reforme şi revoluții despre care vorbea istoricul britanic Timothy Garton Ash, aş spune că a sosit momentul ca NATO şi UE, Occidentul în genere, să renunţe la fantasluzii.

Michael McFaul schiţează acum echivalentul a ceea ce-a însemnat „Lunga telegrama” a lui George Kennan în anii de după al II-lea război mondial, acel document fondator al unei politici care refuza capitularea în faţa unui imperialism ideologic cinic, impertinent şi arogant. Este acum limpede că a sosit momentul unei noi politici de containment, de îngrădire şi îndiguire a pornirilor expansioniste ale Kremlinului. Noului Război Rece declanșat de Rusia lui Putin trebuie să i se răspundă printr-o nouă politică a rezistenței democratice globale. Una din clădirile de la Bruxelles ale Parlamentului European poartă numele socialistului belgian Paul-Henri Spaak. Acesta, alături de creştin-democraţii Robert Schuman, Konrad Adenauer şi Alcide de Gasperi, a înțeles pericolul expansionist sovietic. Ar fi poate bine să recitim ce spuneau acești oameni de stat în anii în care confruntarea cu expansiunea Kremlinului lui Stalin atingea cote de maximă intensitate. În 1961, acest Cold Warrior primea Medalia Libertății din partea președintelui John F. Kennedy.

Profesorul McFaul cunoaşte în chip remarcabil subteranele puterii moscovite şi motivațiile ideologice ale putinismului. El deconspira rolul manipulativ al fantasmelor anti-americaneplasmuite şi diseminate de propagandă putinistă. Aici nu este vorba doar de tehnici de construcție a unei stări de panică şi indignare, atât de necesară la ceasul unor aventuri militare gen invazia din Crimeea, ci şi de un set de mituri care n-au dispărut din arsenalulul doctrinar al Kremlinului. Tot așa cum, la Conferința de înființare a Cominformului din toamna anului 1947, Stalin, prin intermediul lui Jdanov, impunea un maniheism agresiv prin teoria celor două „lagăre” (cel al „păcii şi progresului”, în frunte cu URSS, şi cel al „războiului şi reacţiunii” condus, firește, de Statele Unite), Vladimir Putin împarte lumea în tabere ireconciliabil opuse, calcă în picioare cu superbie dreptul internațional, acționează în funcție de o serie de precepte ideologice obsesive. Originea acestora nu este greu de detectat.

Scrie Michael McFaul: „Asemeni secolului trecut, lupta ideologică dintre autocraţie şi democrație a revenit în Europa. Întrucât instituțiile democratice nu au prins niciodată pe deplin rădăcini în Rusia, această bătălie nu a dispărut integral vreodată. Astăzi însă, societățile democratice trebuie să recunoască domnia lui Putin drept ceea ce este – autocraţie – şi să îmbrăţişeze lupta intelectuală şi normativa împotriva acestui sistem cu aceeași vigoare dovedită în luptele anterioare din Europa împotriva guvernelor antidemocratice”. Susţinerea Opoziţiei ruse este o prioritate la acest ceas de maximă gravitate. La fel, Putin trebuie să înţeleagă că nu poate acționa cu impunitate împotriva altor foste republici din ceea ce a fost Uniunea Sovietică, inclusiv Moldova.

Aş adăuga că putinismul se bazează pe ideologia național bolşevismului şi a imperialismului eurasiatic, ambele cu puternice afinități în direcția fascismului. Faptul că Putin se proclamă „conservator” şi se referă la viziunea lui Aleksandr Soljeniţân despre viitorul Rusiei nu schimbă datele. „Conservatorismul” său este unul neo-stalinist, nicidecum unul democratic, iar anexarea numelui lui Soljeniţîn într-un proiect politic cu certă ereditate kaghebistă este o impostură. Pentru Soljeniţîn drepturile omului erau esențiale. Pentru Putin, admiratorul lui Felix Dzerjinski şi al lui Iuri Andropov, ele sunt un moft burghez. Prin acțiunile sale, direct inspirate de tradiţia autocratică rusă şi de aceea expansionistă stalinistă, ea însăşi născută din mitul marxist-leninist al revoluţiei mondiale, Vladimir Putin este deopotrivă urmaşul ţarismului şi al bolşevismului.

Am anticipat această dinamică în cartea mea The Devil in History, tradusă în româneşte în 2013 la Humanitas de către Marius Stan. Iată un fragment din textul american în care vorbesc despre salvaţionismul post-comunist şi despre conexiunea dintre asumarea trecutului totalitar şi consolidarea valorilor liberale. În absența interiorizării acestor valori, este naiv să așteptam comportamente democratice din partea liderilor de la Kremlin, oricine ar fi aceștia:

„It also explains the power of Putin’s neo-authoritarian politics of «managed democracy» în a memory regime of institutionalized amnesia and historical falsification. Aş for Putin himself, he has abandoned the Yeltsin era’s adamant anti-Leninism and has become, especially since 2006, the proponent of an increasingly aggressive version of neo-Stalinist and neo-imperialist restoration. The high school history textbook (dealing with the period 1945 to 1991) commissioned by the Kremlin and published în 2008 symbolizes the return to some of the most egregious Stalinist falsifications and a radical break with the legacies of glasnost. Putinism is an ideological conglomerate bringing together Great Russian naţionalism, imperial authoritarianism, and a drive to restore the lost grandeur of the Stalin era. The narrative about the past offered by the Putin administration is the quintessential formula of ‘reconciliation without truth.’ In other words, we are dealing with an apocryphal reconciliation.”

Articol publicat şi în Contributors.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News