Penetraţia rusă în România

Penetraţia rusă în România de după prăbuşirea dictaturii comuniste a început masiv în perioada primului mandat Iliescu. Sunt lucruri ştiute, nu insist. Deruta de la Kremlin din ultimii ani ai lui Elţîn a încetinit acţiunile directe şi indirecte. După intrarea României în NATO a devenit clar că Rusia va încerca să recupereze ceea ce pierduse.

Au fost mobilizate resurse psihologice şi financiare. Câteva instituţii erau privite drept posibil favorabile. Perioada Băsescu a însemnat confruntarea dintre orientarea pro-occidentală (NATO şi UE) şi cea rusofilă. Adrian Severin a fost şi este unul dintre cei mai virulenţi partizani ai alinierii cu Estul. La fel, Andrei Marga. Mai puţin virulent, Adrian Năstase cu a sa deschidere spre Dughin. Partida Rusă a pătruns în mediile academice. În universităţi şi în cercetare.

Se urmăreşte: (a) reabilitarea dictaturilor din trecut; (b) crearea unei stări de derută axiologică în care democraţia nu este moral diferită de totalitarism; (c) decredibilizarea democraţiei liberale; (d) utilizarea „unionismului” şi ”suveranismului” ca alibiuri ideologice pentru agenda în fapt rusofilă, putinistă; (e) demonizarea Ucrainei şi denigrarea poziţiilor anti-putiniste.

Se reiau temele primordialismului autohtonist de tip legionar şi ceauşist. Partida Rusă îşi adjudecă reprezentarea „interesului naţional”. Mai exact, se petrece o uzurpare simbolică, o confiscare, o simulare, o apropiere frauduloasă a unei identităţi subminate de chiar acest demers. Intelectualii democraţi sunt calomniaţi, denunţaţi drept „servitorii Centralei”. Ai „satanicei Oculte soroșiste”. Cosmopoliţi cripto-comuniști. Temele sunt dezvoltate de profesori universitari. Unul este consilierul AUR pe politica externă, Dan Dungaciu, care afirma recent: „Este o ură viscerală împotriva valorilor pe care Simion le reprezintă”.

Văzând bromanta dintre Simion şi Dungaciu e greu să nu te gândeşti la cum s-a ţesut un întreg păienjeniş de conexiuni vizibile, semivizibile şi invizibile între servicii, medii academice, partida neolegionară şi Partida Rusă. Acestea două converg şi se susţin reciproc. Dungaciu a fost secretar de stat la Externe. Director de Institut al Academiei Române. Discipol al dughinistului protocronist Ilie Bădescu, Dungaciu este profesor plin la Facultatea de Sociologie a Universităţii din Bucureşti. Umbla mereu pe la Chişinău în misiuni diplomatice ori de altă natură. Nu ştiu dacă a mai fost recent. Dacă, se sparie gândul, Simion ajungea reşedinţe, Dungaciu ar fi fost, cel mai probabil, ministru de Externe ori şef la SIE.