„Patrioţii” antieuropeni

Suveranismul este umbrela doctrinară sub care stau şi programul politic pentru alegerile europarlamentare şi, în general, întreaga agendă a AUR. Aceasta în contextul în care suveranismul este, în momentul de faţă, o doctrină ce reprezintă o opoziţie virulentă la Uniunea Europeană, fiind promovată în Europa de partide şi mişcări ultranaţionaliste, extremiste, unele finanţate de Rusia, care au ca scop declarat desprinderea naţiunilor de Uniunea Europeană şi prăbuşirea edificiului comunitar.

 

Planul AUR pentru Parlamentul European – lansat într-un spectacol delirant în care „giranţi” ai discursului şi agendei politice au fost puşi, confiscaţi din istorie, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi Vlad Ţepeş – stă sub deviza „România suverană, vizibilă în Europa”. Partidul îşi ia angajamentul ca în Parlamentul European să servească „două cauze fundamentale proiectului nostru: binele țării și suveranismul”. Politicienii AUR pregătiţi a fi trimişi la Bruxelles sunt prezentaţi ca „patrioţi” şi „apărătorii patriei române”, o sintagmă care transmite mesajul fals că noi, că UE, definită în mod peiorativ ca „Înalta Poartă” sau „noua Uniune Sovietcă”, este inamicul nostru, ca naţiune, în faţa căruia suntem constrânşi să adoptăm o atitudine defensivă. Aceşti „apărători ai patriei române” vor avea ca misiune, la Bruxelles, „să promoveze și să întărească sentimentul național şi dragostea de țară”. În privinţa lor partidul îşi asigură electoratul – un public care rezonează la populisme şi clişee patriotarde –, că sunt „oameni care şi-au demonstrat fidelitatea pentru România”.

Din punctul acesta de vedere, campania AUR pentru europarlamentare seamănă cu cea a PSD-UNPR-PC, din 2014, centrată pe mesaje pur naţionaliste: „Mândri că suntem români” şi „România puternică în Europa”. Asta, deşi Parlamentul European nu reprezintă interese naţionale, ci interesele cetăţenilor UE. Suplimentar, coaliţia care îl avea ca număr unu pe Victor Ponta, candidat la prezidenţiale în acel an, venise cu mesajul: „Trimitem la Bruxelles oameni mândri că sunt români, care vor apăra România.” Un mesaj care, asemeni celui transmis acum de AUR, insufla ideea că noi, ca naţiune, suntem în pericol, că trebuie să fim apăraţi de ameninţarea care vine dinspre UE, prin instituţiile şi regulile sale. Astfel de mesaje trădează nu doar propagandă aliniată celei a Rusiei, ci şi un reflex naţional izolaţionist şi inoculează ideea că UE este o ameninţare la adresa suveranităţii naţionale. Or e firesc ca legile, regulile europene ale acestui construct supratastal – de pe urma căruia România, prin aderare, are de câştigat şi financiar, şi din perspectiva apărării democraţiei şi statului de drept, şi din punct de vedere al securităţii – să fie mai puternice decât cele naţionale. Ceea ce nu presupune distrugerea identităţii naţionale, nici nu implică un raport de vasalitate, cum clamează extremiştii (la unison, şi cei de dreapta, şi cei de stânga).

Revenind la Planul AUR, în relațiile bilaterale, acest partid vrea ca prin trimişii săi la Bruxelles să „remodeleze alianțele și parteneriatele deja existente. De asemenea, vom urmări întărirea legăturilor regionale cu țările învecinate, în special cele cu afinități culturale, istorice sau etnice comune și vom coopera cu vecinii noștri în probleme precum comerțul, securitatea sau infrastructura”. Una dintre alianţele pe care AUR le-ar vrea „remodelate” – raportându-ne la discursurile publice ale vocilor acestui partid, este NATO: la începutul acestui an, Claudiu Târziu, vicepreşedinte al partidului şi numărul doi pe lista pentru europarlamentare, pleda pentru idea ca România să anexeze teritorii din Ucraina, deşi o astfel de decizie ar obliga România să părăsească NATO. În privinţa vecinilor/vecinului cu care AUR are în vedere „întărirea legăturilor regionale” şi cooperarea pe linie de securitate este un spaţiu care lasă loc interpretărilor şi prezumţiei că e vorba despre Rusia, tot Claudiu Târziu declarând public că este necesară o dezgheţare a relaţiilor cu Rusia, asta în plin război declşanşat de Rusia în Ucraina.

Altfel, pe linie de educaţie, sănătate, asistenţă socială, accesare de fonduri europene, programul AUR pentru Parlamentul European este mai degrabă o însăilare de promisiuni pretabile într-o campanie pentru alegeri locale sau pentru un program guvernamental, nu uneia pentru alegerile europene, pentru că cele mai multe nu au nicio tangenţă cu misiunea unui europarlamentar, cu ceea ce poate face acesta concret. În plus, nu lipseşte dezinformarea. De exemplu, este invocat un dublu standard la care recurge UE şi care ar împiedica România să acceseze fonduri UE. Este o minciună. Piedicile în absorbţia fondurilor europene (care au fost extrem de generoase în aceşti ani de la aderare – de la aderare, România a contribuit cu 30 de miliarde de euro şi a primit de la UE 92 de miliarde de euro, după cum declara recent eurodeputatul PNL Sigfried Mureşan) nu sunt cauzate de birocraţia de la Bruxelles, ci exclusiv de dezinteresul sau de incompetenţa autorităţilor române. Înşiruirea de către AUR de promisiuni goale, de minciuni denotă fie că acest partid, de la vârful său, nu înţelege rolul şi limitele Parlamentului European în arhitectura democraţiei europene, fie că-şi consideră electoratul incapabil să le înţeleagă şi să detecteze demagogia şi populismul într-un discurs politic.

Fără niciun dubiu, suveranismul este umbrela doctrinară sub care stau şi programul politic pentru europarlamentare al AUR, şi în general, întreaga sa agendă politică. De altfel, preşedintele AUR, George Simion, a declarat, încă din 2021, că partidul pe care îl conduce lucrează la crearea unui pol suveranist în România şi a susţinut Legea suveranităţii, ajunsă în Parlament, dar respinsă, din fericire, de majoritatea parlamentară. O lege care ar fi fost inutilă, prin redundanță, pentru că suveranitatea este garantată prin însăşi Constituţia României, dar care s-a dovedit un vehicul de propagare a unor mesaje agresiv anti-occidentale. Retorică din care nu au lipsit sintagme de genul „România colonie”, „Înalta Poartă de la Bruxelles”, „ingerinţe în treburile interne ale României”, „asupritori”, „sclavii Europei”, „trădători de țară”, adică, naraţiuni ale propagandei ruse sau pro-ruse. Naraţiuni care exploatează filonul naţionalism-comunismului ceauşist, perpetuat după 1990 de Vatra Românească, transformată în Partidul Unităţii Naţionale Române, și de Partidul România Mare, iar de dată recentă, de AUR şi cei care gravitează în jurul acestui partid sau intraţi în Parlament pe listele acestui partid, cum este, de exemplu, senatoarea Diana Şoşoacă, între timp, fondatoare şi preşedinte al unui partid pro-Rusia, SOS.

Cei care sunt atraşi de acest discurs suveranist, naţionalist-izolaţionist al „patrioţilor” antieuropeni ar trebui să se întrebe ce s-ar întâmpla în cazul unei prăbuşiri a Uniunii Europene, ce s-ar întâmpla mai cu seamă cu statele din sud-estul Europei, printre care şi România, care au fost vreme de peste 40 de ani în blocul comunist instituit de URSS, despărţite de lumea liberă prin Cortina de fier? Cum ar arăta viitorul într-o Românie în afara Uniunii Europene, cu Rusia agresoare şi expansionistă în coastă, sub a cărei influenţă ar putea reintra?


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.