Pateticul și falsul automartiraj al lui Ioan Aurel Pop

Nu, domnule Ioan Aurel Pop, nu vă condamnă nimeni la moarte – este chiar jenant să pozați emfatic în martir. Ceea ce se așteaptă de la dumneavoastră este o asumare demnă a trecutului, dacă a existat un pact cu diavolul roșu, sau o clarificare a prezenței pe lista „brigadierilor” generalului de securitate Aristotel Stamatoiu.

 

Devoalarea prezenței numelui noului președinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop, pe o listă a „brigadierilor” generalului de securitate Aristotel Stamatoiu a scos la iveală dezinteres – la unii, din ignoranță, la unii, din insolență – față de aflarea adevărului și bășcălie ticăloasă ori atacuri imunde la adresa celor care fac recurs la memorie, care vor să facă lumină în ceea ce privește istoria sistemului totalitar românesc; acestea sunt simptome că parte din societate este încă tributară fostului regim și, dacă ar avea ocazia, l-ar putea face, într-o formă sau alta, reversibil. Iar din partea lui Ioan Aurel Pop, a scos la iveală un patetic și fals automartiraj.

Mă aștept ca dl. Hodor, CNSAS, Revista 22 și alte instanțe (mai mult sau mai puțin morale) să ne ceară, spre a se face dreptate, condamnarea la moarte”, își încheie noul președinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop, un text pe care l-a publicat pe pagina sa de Facebook, ca un fel de drept la replică după ce Mădălin Hodor, istoric și cercetător la CNSAS, a publicat în Revista 22 o listă cu nume care apăreau pe un document cuprinzând "colaboratorii care sunt în legătura unităţii noastre". Adică, Brigada Antiemigraţie, unitatea din cadrul Departamentului Securităţii Statului care se ocupa de „contracararea acţiunilor ostile RSR desfăşurate de centrele de propagandă din străinătate”, de urmărirea emigraţiei româneşti, cu alte cuvinte.

În acest text, Ioan Aurel Pop nu aduce nicio lămurire referitoare la prezența numelui său pe acea listă de colaboratori a fostei Brigăzi Antiemigrație a Securității. Era suficientă o respingere inechivocă a unei colaborări și, eventual, un anunț privind acționarea în judecată a celor pe care îi consideră detractorii săi. Dar este doar un text persiflant („îmi cer scuze tuturor acuzatorilor mei fiindcă am ales deliberat să mă nasc în 1955, în loc să fi fost contemporan cu Alexandru cel Bun”), ironic la adresa lui Mădălin Hodor, a Revistei 22, a CNSAS și a „altor instanțe mai mult sau mai puțin morale”. Și, în egală măsură, un text autoflatant, cu excese de egolatrie, din care aflăm că dl Pop a fost eminent de la grădiniță până la facultate – deși nimeni nu i-a pus în discuție, acum, nici competențele profesionale, nici valoarea operei și deși eminența unui elev, a unui student din anii comunismului nu îl scutea de o eventuală racolare sau colaborare cu Securitatea. În plus, un text prin care Ioan Aurel Pop extinde fără temei și în mod fals vina la „aproape toți dintre aceia care am trăit înainte de 1989 și am fost maturi în acei ani odioși”, deși articolul care a inflamat spiritele nu viza culpabilizarea unei întregi generații de membrii PCR. Un text prin care dl Pop se automartirizează în mod teatral și penibil. În nota aceasta de martiraj îl începe („Din afirmațiile unor formatori de opinie din România, înțeleg că aproape toți dintre aceia care am trăit înainte de 1989 și am fost maturi în acei ani odioși ar trebui să murim fizic sau spiritual, să ne plecăm veșnic și să ne facem neîncetat «nostra culpa») și, cum aminteam, în aceeași notă îl încheie („și mă aștept ca dl.Hodor, CNSAS, Revista 22 și alte instanțe (mai mult sau mai puțin morale) să ne ceară, spre a se face dreptate, condamnarea la moarte”).

Nu, domnule Ioan Aurel Pop, nu vă condamnă nimeni la moarte – este chiar jenant să pozați emfatic în martir. La fel cum, ca o paranteză redundantă, nu a fost și nu este cerută condamnarea la moarte a niciunui securist, turnător, nici măcar torționar. S-a încercat, cândva, în zorii democrației românești, oprirea avântului foștilor nomenclaturiști și foștilor securiști de a accede în funcții publice. După cum știți, lustrația a eșuat. Pentru că Puterea fusese confiscată, în acel final de an 1989, de oameni din eșaloanele doi și trei ale fostei nomenclaturi. Dar asta e poveste veche. și, din păcate pentru toți cei care ne-am dorit un proces de lustrație, un capitol definitiv închis.

Ceea ce se așteaptă de la dumneavoastră, domnul Ioan Aurel Pop, este o asumare demnă a trecutului, în cazul în care acea pată numită colaborarea cu fosta Securitate este reală. Așa ar fi corect și moral. Pentru că nu toți cei care nu au fost contemporani cu Alexandru cel Bun au făcut, în anii comunismului, pactul cu diavolul roșu, deci nu e un fapt care ar putea fi invocat drept  circumstanță atenuantă. Solicitați-vă dosarul la CNSAS și faceți-l public; nu este suficientă invocarea, prin vocile prietenilor sau ale adulatorilor din presă sau din alte medii, a unei adeverinţe de necolaborare emise de CNSAS în 2009, pentru că suntem în 2018, iar între timp SRI și SIE au mai predat CNSAS câteva sute de metri de arhive. Veți spune, probabil, că într-un stat de drept cel care acuză trebuie să aducă dovada. E adevărat. Doar că Mădălin Hodor nu v-a acuzat de nimic, ci doar a prezentat facsimilul unei liste de colaboratori, document existent în arhiva CNSAS, pe care se află și numele dumneavoastră. Persoană publică fiind, aveți obligația morală să clarificați lucrurile, sunteți, totuși, președintele Academiei Române și rectorul unei mari universități din România. Să nu le lăsați în coadă de pește așa cum ați făcut după retragerea titlului de doctor lui Victor Ponta, deși în 2012, când a izbucnit scandalul privind plagiatul din teza de doctorat a acestuia – și când dl Ponta era la putere și, se întrevedea, pentru o perioadă lungă și fastă (și) pentru el –, ați refuzat să vedeți evidența și v-ați delimitat de colegii din CNATDCU, care stabiliseră că teza este plagiată.

 

Articol publicat şi în Revista 22.

Publicitate

Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

4 Comentarii

  1. Mircea Istratescu spune:

    D-l I.A. Pop are toate motivele să fie îngrijorat. Pe lângă faptul că este un modest istoric (n-are decât vreo 3-4 cărți, pe care le-a tot tradus și reeditat, elaborate ca pe vremea Memorandumului), cu certitudine a fost un colaborator al Securității. Nu doar pentru că i-a fost discipol lui Șt. Pascu (omul regimului Ceaușescu), dar mai ales pentru că i-a plăcut să fie adulat, promovat, temut, lingușit etc, sentimente la urma urmei firești, dar extrem de fertile în anii 80. Rău este că acum apare mereu înconjurat de oameni asemenea lui (veți vedea pe câți lingăi îi va căpături prin institutele Academiei, doar pentru a controla asemenea așezăminte !), dar mai ales că nu ne spune adevărul. Așa, ca o rapidă informare, aș întreba: Cum se face că imediat după schimbarea de regim din decembrie 1989 tocmai d-sa a fost numit într-o funcție „culturală” în SUA, el, un modest asistent universitar medievist, practic un necunoscut? Care erau meritele sale atunci ? Este întâmplător că tot acolo a fost trimis un amic al său, aflat de asemenea pe lista cu pricina, Vasile Pușcaș? Dar ne poate spune d-l I.A. Pop cam care au fost legăturile lui cu Kurt Treptow, înainte de 1990? Ce merite l-au recomandat pentru a fi mai mulți ani directorul Casei Românești de la Veneția? De ce nu prea invocă aceste poziții în CV-urile sale ? Care este marea lui operă pe temeiul căreia a fost cooptat la Academia RSR? Să fie oare acea recenzie la cartea lui Lucian Boia (considerat de ne-patriot), în fond o aberație istoriografică în care se vorbește de „națiune” în evul mediu? Cât despre apucăturile profund xenofobe și antimaghiare ce să mai vorbim ! Este cumva însărcinat să realizeze fundalul ideologic pentru viitoare înfruntări interetnice, care să salveze vreun regim anume ? Este d-sa conștient – ca profesor, academician, om „de litere”, „cărturar”, cum ii place să i se spună – că îndeamnă o mână de susținători creduli la violențe interetnice ? Intelectualii de regulă construiesc societăți solide, modele umaniste de conviețuire, contribuie la progres, nu la primitivizarea națiunilor ! Jenantă epocă în care impostori de genul I.A. Pop dețin pârghii de putere în universități, academie etc. Oare chiar nu sunt în România istorici care să apere și să promoveze valorile naționale, alții decât vulgarizatori precum Pop & Bolovan ?

  2. Flaviu Dragotă spune:

    Contactat de ActiveNews, profesorul Ioan – Aurel Pop, a negat vehement orice colaborare cu Securitatea.

    „Modul de prezentare este insidios! Eu nu am semnat niciun acord de colaborare, cu nici o forma a securității, interne sau externe. Dar, rugat de profesorul meu, acad. Ștefan Pascu, fost rector al UBB, i-am predat, intre anii 1985-1987, câteva articole de popularizare a istoriei noastre, „pentru o publicație a emigrației romane” (după cum mi-a spus). Mi-a și adus apoi doua numere dintr-o revista apărută în Germania. Chiar dacă aș fi vrut să refuz, nu puteam, pentru ca era șeful meu de catedra și conducătorul meu de doctorat. Pe de alta parte, a publica înainte de 1989, în străinătate era ceva aproape de neimaginat. Era important si pentru raportarea activității de cercetare etc., iar posibilități de publicare (în afara propagandei de partid) erau infime. Prof. Pascu era liber să călătorească și am fost convins că, în călătoriile sale, fusese rugat sa dea materiale de istorie … Cred ca de aceea apar pe acea lista publicată în Revista 22. De altfel, în dreptul numelui meu scrie NU!”, ne-a declarat Președintele Academiei în exclusivitate.

    • Igor Botoseneanu spune:

      Dacă sunt atât de importante publicațiile lui din străinătate ante-1990 pentru cariera lui universitară (I.A.P. susține că acestea ar exista), de ce nu apar atunci în lista publicațiilor lui Pop? Ar trebui să fie un act de mândrie un asemenea „succes” în străinătate, pentru un tânăr ambițios precum I.A. Pop ! Se rușinează acum cu ele sau nici nu au existat, fiind o altă minciună a „ilustrului” academician. Apoi …, să de dai discipol al lui Pascu, asta chiar îmi pare o neghiobie ! Adică recunoști a fi continuatorul național-comunismului ceaușist ? Atâta a putut face România după un sfert de veac de „libertate”?

  3. Aman LUCIANA spune:

    E clar!
    Nu putem să facem sa fim mândri, sa ne MANDRIM, ca exista OAMENI care au studiat, si- au însușit prin munca un bagaj de cunoștințe enorm, , dimpotrivă, …..venim cu ” veninul”, cu ” otrava”, ne facem de tot râsul!
    E revoltător!
    Cum sa suportăm asemenea nedreptăți, răutăcioase?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.