Omul cu trabantul
Multe se pot spune despre Iliescu, dar nu că este naiv. Asemeni “Tovarăşului” şi “Tovarăşei”, ştia cine este “Omul cu Trabantul”.
Pe Virgil Măgureanu l-am cunoscut în 1974, în ultimul meu semestru ca student la Facultatea de Filosofie, Secţia de Sociologie a Universităţii din Bucureşti. Ţinea adeseori prelegeri despre doctrinele politice contemporane în cadrul cursului al cărui titular era profesorul Ovidiu Trăsnea. O făcea ca serviciu pentru conducătorul său (ulterior şi al meu) de doctorat, care suferea de recurente crize de astm. Nu avea normă în universitate, era asistent, apoi lector la “Ştefan Gheorghiu”. Prelegerile sale erau documentate, coerente, sobre, fără accente apologetice. Nu-mi amintesc să fi citat “documentele partid”.
M-a remarcat, după absolvire m-a ajutat să am acces la cărţi mult râvnite. Pe unele le împrumuta din biblioteca instituţiei unde lucra, altele le avea xeroxate. Şi-a susţinut teza cu o lucrare despre “Puterea politică”. Dacă ţin bine minte, am recenzat-o în “Revista de filosofie”. Era deasupra şi diferită de exaltările encomiastice din epocă. În conversaţiile purtate de-a lungul anilor, mi-a povestit despre evenimentele din primăvara lui 1965 de la Facutatea de Filosofie şi prigoana împotriva studenţilor care îndrăzniseră să pună în discuţie linia partidului. Bătăi, demascări, exmatriculări, arestări. Opusul legendei oficiale despre “destalinizatorul Ceauşescu”.
Ieri am văzut pe YouTube o discuţie cu Virgil Măgureanu realizată de jurnalistul Ionuţ Cristache pornind de la volumul de dialoguri dintre dl Măgureanu şi doamna Lavinia Betea. Nu mă pot pronunţa despre carte, n-am citit-o incă. Dar pot spune că în interviul altminteri incitant pomenit mai sus, jurnalistul îl întreabă pe politologul Măgureanu când a ajuns la “Ştefan Gheorghiu”. Răspunsul laconic şi exact: “În 1969”. Aici intervine hiatusul, omisiunea semnificativă, detaliul elocvent peste care s-a trecut, cum spun francezii, “comme şi de rien n’etait”. Or, cred eu, este destul de mult acolo. Cine i-au fost şefii şi colegii? Când a făcut jurământul secret de ofiţer de Securitate?
Din câte ştiu, după absolvirea facultăţii în 1965, Virgil Astalus, devenit Virgil Măgureanu, a fost angajat în Securitate unde, înaintea plecării la “Fane ideologul” (fosta Academie „Ștefan Gheorghiu” – n.r.), lucra într-o direcţie de “referate şi sinteze” având gradul de căpitan şi numele de cod “Mihăilă”. În mod cert, Ion Iliescu ştia acest lucru atunci când a început conlucrarea dintre ei în anii 70. La fel de cert, îl ştia în decembrie 1989 când i-a încredinţat citirea proclamaţiei către tară a FSN. Îl stia când l-a trimis ca „martor” la înscenarea judiciară împotriva cuplului Ceauşescu. Îl ştia, cu siguranţă, când l-a “uns” ca şef al SRI. Multe se pot spune despre Iliescu, dar nu că este naiv. Asemeni “Tovarăşului” şi “Tovarăşei”, ştia cine este “Omul cu Trabantul”.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
