Nu PSD, ci Parchetul General
Marile momente ale acestei zile vin, cu adevărat, de la Parchetul General. 10 august este ceea ce oamenii de bună credință știu/simt/intuiesc că a fost, nicidecum ceea ce vor cei de la PSD-ALDE să ne dicteze să credem.
Nu jocul de glezne din curtea social-democraților (e un fel de a spune că oamenii aceștia sunt, la vârf, social-democrați, altele sunt sintagmele mult mai adecvate…) reprezintă, în registrul consistenței, momentul de mare importanță al zilei de vineri.
O zi – a propos, cei care au făcut acum 7-10-15 ani presă știu prea bine aceasta – în care aveam cândva „arestările de vineri”.
De data aceasta, în vinerea aceasta (21 august 2018), nu am avut nicio arestare, dar nici o despărțire – căci o limpezire, la PSD, nici nu poate fi vorba de așa ceva – a apelor la oamenii lui Dragnea, Firea et comp.
Nu e, așadar, pentru destinul acestui partid-toxină pentru democrația din România, o „zi decisivă”, așa cum s-au grăbit să titreze mai multe publicații. E o zi importantă pentru războiul, necesar și greu de evitat în fond, din acest partid, dar nu momentul decisiv, nu ziua de climax. Mai avem până acolo.
Marile momente ale acestei zile vin, cu adevărat, de la Parchetul General. Și, tot de aici, sunt adânc convins, vor mai veni asemenea știri, pentru că 10 august este ceea ce oamenii de bună credință știu/simt/intuiesc că a fost, nicidecum ceea ce vor cei de la PSD-ALDE să ne dicteze să credem.
Scurt, foarte pe scurt:
1. Șefii din Jandarmerie și un secretar de stat din MAI, suspecți pentru violențele din 10 august.
2. Ordinul de intervenție a fost emis cu încălcarea legii.
3. „Acte de violență nejustificate, inclusiv împotriva copiilor”.
Și e doar vârful aisbergului. Oamenii de bun-simț știu/simt/intuiesc cine e în spate. Și mai în spate. Să pariem, mai degrabă, că vom afla. Și, în mod fundamental, de la autoritățile competente să împartă dreptatea și vinovăția. Când vom afla, o zi precum cea de astăzi de la PSD, cu fix aceeași actori politici, va fi exclusă.
Articol publicat și pe MarginaliaEtc.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News