„Monomul”, „Binomul” sau „Polinomul”?


Fie că folosim cuvântul monom, sistem sau oligarhie, acesta este inamicul public numărul 1 al momentului. Trebuie să ieşim din tranşeele maniheiste ce au polarizat societatea românească şi să ne asigurăm că nimeni nu este mai presus de lege.

 

Metaforele au o importanță fantastică în cadrul disputelor culturale. Una din metaforele foarte des întâlnite în show-rile televizate este aceea de „binom”. Auzim la ştiri cum că „Binomul arestează politicieni”, termenul de binom referindu-se la o asociere instituțională între SRI și DNA, ca urmare a unor protocoale de colaborare pentru combaterea corupţiei. Metafora respectivă a fost consacrată de către Ion Cristoiu, deşi ea se găsește într-un document oficial al SRI, în Raportul de activitate din 2013.

Se pare că metafora binomului a reușit să impună un punct de vedere maniheist: „Binomul” se opune „Clasei politice”. Această perspectivă maniheistă polarizează societatea românească, unii ţin cu binomul, alţii, cu politicienii. „Binomul cel rău” vs. „Clasa politică cleptocrată”.

În ştiinţele politice, Robert A. Dahl descria modul de construire a unei poliarhii în orașul New Haven, pornind de la o societate oligarhică. Poliarhiile sunt democrații reprezentative, rolul esențial fiind jucat de grupurile aflate în competiție și de instituțiile politice. Conceptele ştiinţifice de oligarhie şi poliarhie ar fi mai utile ca metafore de explicare a evoluţiei democraţiei, în locul celor de monom, binom sau polinom, dar nu este scopul acestui eseu să propună o corectură semantică. Indiferent de metafora folosită, putem constata un parcurs al democrațiilor, în drumul spre o democraţie liberal consolidată.

Cred că situația României este similară cu cea descrisă de Robert Dahl în Who Governs?. După o perioadă de tranziție și de construire a noii ordini postcomuniste, în care Ion Iliescu, FSN şi serviciile de informații au avut un cuvânt important în selecţia elitelor politice (prin certificate ORNISS, formarea şi selecţia elitelor politice prin Colegiile de Apărare sau legitimarea prin doctorate în științe militare) a început o competiție între grupurile de interese. Am arătat în articolul Democratic control of Romanian intelligence after three decades cum aceste instituţii au creat mecanisme de rezistenţă la controlul democratic civil.

Pe de altă parte, această clasă politică cleptocrată a sprijinit aderarea la NATO şi UE, atâta timp cât nu i-au fost afectate interesele şi libertatea. Să ne amintim de cârcotelile unor moguli (Ion Ţiriac, Dinu Patriciu sau Sorin Ovidiu Vântu etc.) sau a unor politicieni la aderarea timpurie la NATO sau la asumarea MCV, ca o condiţionalitate a admiterii în UE.

Tendinţa de creare a unei clase superpuse (situate deasupra legii) s-a manifestat în majoritatea democraţiilor fragile. În unele ţări, precum cele din America Latină, acest lucru a condus la lovituri de stat, terorism sau mişcări de guerilla. Însă, alta este situaţia în Europa de Est.

Partenerii occidentali ne-au asigurat asistenţă şi ne-au evaluat la admiterea în NATO și UE, cu oarece indulgență, apoi au tras concluzia că suntem o democrație în curs de consolidare şi putem trece clasa. Însă pârghiile de influență occidentală s-au diluat, după 2007, cu excepția Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV). Prin acest mecanism, Justiția a devenit un arbitru credibil, mai ales după 2007. „Intangibilii” de altădată și-au văzut amenințată libertatea și averea, așa că au început un război informațional împotriva răului, metaforizat ca „Binom”.

Așa că putem spune că România a parcurs şi ea un drum al democratizării, de la dictatură, prin autoritarism la poliarhie. Dar acest drum nu este linear, cum își imagina Fukuyama, în 1990 (vezi Sfîrşitul istoriei), ci putem asista la o deconsolidare a democrației sau la o evoluţie în valuri, cu flux-reflux, cum sugera Samuel P. Huntington. Această deconsolidare este favorizată și de valul occidental, de neîncredere în establishment, unde Donald Trump joacă un rol central.

Asistăm, aşadar, la un moment de cotitură și o șansă pentru România de a realiza o democrație consolidată, dar fiecare dintre grupurile de influență pro-democratice trebuie să își facă datoria: intelectualii publici, prin influența simbolică și participarea la programe de dezvoltare a culturii civice, Opoziţia, prin acţiuni reale de opoziţie şi propuneri de politici alternative, birocrația (inclusiv justiția și serviciile de informații), prin reforma transparentă și disiparea temerilor că realizează un stat. Un rol special îl au militarii, magistraţii sau funcţionarii publici ce pot opune rezistenţă actelor de corupţie, având la dispoziţie instrumental legal de avertizor de integritate.

În concluzie, fie că folosim cuvântul monom, sistem sau oligarhie, acesta este inamicul public numărul 1 al momentului. Trebuie să ieşim din tranşeele maniheiste ce au polarizat societatea românească şi să ne asigurăm că nimeni nu este mai presus de lege.

 

Articol publicat şi pe MarginaliaEtc.

 


Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.