Lumea rusă a lui Putin: barbarie şi crimă organizată

Eliberarea Hersonului este începutul sfârşitului lumii ruse pe care o promitea putinismul în februarie 2022. Arhitectura acestui nou imperiu, menit să egaleze tăria de granit a statului lui Stalin, este pe cale să se fisureze. Unul dintre teritoriile smuls prin rapt pirateresc Ucrainei cunoaşte, în fine, emanciparea de sub jugul ocupaţiei ruse. Simulacrul de referendum, celebrat la Kremlin, este deja istorie.

Rusia lui Putin îşi dezvăluie, din ce în ce mai limpede, autentica ei natură – un amestec de  corupţie endemică, autocraţie şi crimă organizată. Regimul care durează de mai mult de două decenii se află la un capăt de drum. Mai devreme sau mai târziu, complicii lui Putin îl vor elimina pe cel care, din tiran temut, devine o piedică în calea ascensiunii lor către puterea absolută. Războiul din Ucraina a accelerat, dramatic, acest proces de expansiune al crimei organizate.

În absenţa unei armate care să susţină agresiunea, miliţiile private cecene şi grupările de mercenari sunt imaginea Rusiei lui Putin. Impunitatea cu care acestea acţionează este semnul unei mutaţii ce va modela destinul Rusiei, în circumstanţele ce vor urma căderii dictatorului. Căci autocraţia lui Putin a eliminat, programatic şi premeditat, orice alternativă politică şi a redus naţiunea rusă la o masă amorfă de supuşi incapabili de reacţie civică. Mai mult decât oricând după 1991, puterea se confundă cu un tiran şi cu clica lui. Iar  în jurul acestora se află instrumentele mafiote  care le  sunt indispensabile. Dincolo de grotescul sanguinar, cariera acestui criminal stăpân al Ceceniei ilustrează patologia putinismului. Autonomizarea lui Kadîrov este grăbită de lărgirea spaţiului de manevră care i se oferă. Gangsterul descoperă ambiţia unui destin politic care să depăşească graniţele feudei sale din Caucaz. Cât despre mercenarii Wagner, ei sunt întruchiparea acestei Rusii în care privatizarea violenţei acordă criminalilor blazonul respectabilităţii.

Viitorul Rusiei va fi decis nu de poporul domesticit, ci de cei care, în toţi aceşti ani, au crescut în acest mediu dominat de patologia putinistă. Moştenirea lui Putin este acest peisaj din care instituţiile şi societatea civilă au dispărut, spre a face loc unei sinteze redutabile de  cleptocraţie şi vocaţie criminală. Statul în stat al cecenilor şi al mercenarilor poate deveni modelul de la care să pornească construcţia unei Rusii fără  Putin.

Ar fi naiv să sperăm în apariţia unui viitor al Rusiei care să mai aibă ceva în comun cu  reformismul sau moderaţia. Vidul creat de Putin este mediul ideal pentru proliferarea unei specii de animal de pradă încă şi mai feroce. Reflexele lor de comportament sunt modelate de  apetitul barbariei. Grobianismul creşte pe solul hrănit de trecutul infracţional. Putin a plasat statul rus în fundătura unui impas istoric. Ceea ce poate urma este un interval de volatilitate evocând timpurile întunecate ce au precedat instaurarea Romanovilor, la început de secol XVII. Dar, dincolo de cruzimea noilor candidaţi la puterea supremă, un factor de continuitate se menţine: vocaţia expansionistă a unui imperiu.

Iată de ce, în absenţa unei mutaţii de adâncime a statului, atât de improbabilă, pacea cu Rusia este doar un armistiţiu. Concesiile de moment sunt urmate, inevitabil, de revenirea imperialistă. Prudenţa ne obligă, aşadar, să abandonăm iluziile. Confruntarea cu Rusia este  una a duratei lungi. Rusia de după Putin nu va fi mai puţin neliniştitoare decât Rusia de acum. Îndiguirea Rusiei este singura politică realistă a Occidentului. Viitorul Rusiei trebuie decis de ruşii înşişi:  între barbarie şi decenţă, alegerea ultimă este a lor.

Articol publicat şi pe Contributors.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News