Etica discernământului moral

Sursă foto: Universitatea de Vest Timişoara

Andrei Pleșu nu este numai un stilist desăvârșit al limbii române. Este, mai presus de orice, un original filosof al moralei, al religiei, al politicului, unul dintre autenticii apărători ai libertăților care dau măsura modernităţii.

Are oroare de mediocritate. Detestă vorbăria sterilă, pălăvrageala pseudo-doctă, lipsa de umor, permanenta încruntare. Ştie să râdă şi îi place să o facă. Cred că ne-am cunoscut în vara anului 1975. Naşii prieteniei noastre au fost doi Radu: criticii de artă Radu Bogdan şi Radu Stern. Discuțiile noastre erau cât se poate de dezinhibate. Îmi amintesc o seară la Radu şi Dalia Bogdan, o masă în 1980 pentru Victor Ieronim Stoichiţă. Cu Victor copilărisem cumva, cândva împreună. Nu în Primăverii (n-am locuit niciodată în ceea ce Imre Toth numea „perimetrul sacru”), ci pe strada Andrei Mureșanu la numărul 29. Erau acolo Catrinel Pleșu, Gabriel Liiceanu, Alexandru Paleologu. Eu venisem împreună cu verişoara mea Olga.

Fără îndoială, Andrei Pleșu întruchipează exemplar condiția intelectualului critic în lumea postcomunistă. Prețuit de mulți, admirat, invocat și citat, el rămâne în continuare un spin în coasta celor care detestă dialogul și diversitatea. Directețea scrisului său, refuzul de a se exprima eufemistic când e vorba de imbecilitate, mitocănie și mârșăvie, au dus și duc la atacuri dezgustătoare. Mobilizarea resentimentelor și invidiilor arată cât de departe poate merge poltroneria celor care nu suportă puterea valorii autentice. Fiecare articol al său este o invitație la decență, eleganță a gândirii și civilitate.

Pe Andrei îl obosește profund starea de continuă nervozitate așa-zis morală, dar în mod cert îl exasperează relativismele bășcălioase ale celor pentru care totalitarismul nu a fost (și nu este) decât o bagatelă istorică. Pledează pentru dreptul la existență al scepticismului dezabuzat, dar el rămâne un moralist pe cât de onest, pe atât de lucid: „Sunt momente în care nu e de făcut decât ceea ce ai simțit din prima clipă că trebuie să faci. Orice tergiversare suspendă iremediabil impulsul moral sănătos. Excesul inteligenței, rafinamentele psihanalitice, deprinderea de a găsi justificări pentru orice, de-a înțelege totul dialectic, talentul, în sfârșit, de a vedea relativitate acolo unde un discernământ nativ separă, fără dificultate, binele de rău – toate acestea sunt premise certe ale pierderii spontaneității morale” (Minima moralia).

Tocmai accentul pe această spontaneitate morală, pe ceea ce englezii numesc common sense, îl apropie de Andrei Pleșu de un Raymond Aron, George Orwell, Arthur Koestler sau Isaiah Berlin. Mai presus de orice, Andrei Pleșu este un om al dialogului, o personalitate de vârf a culturii române pentru care valori precum încrederea și toleranța sunt fundamentale. Îi repugnă resentimentele de orice fel. Știe să fie îngăduitor, dar nu face rabat la principii.În cele trei decenii şi mai bine care s-au scurs de la prăbușirea dictaturii, Andrei Pleșu a apărat valorile pluralismului. A fost insultat, calomniat, denigrat. Este un om cu un acut simţ al valorilor. S-a înșelat uneori la oameni? Care dintre noi nu a păţit-o? A devenit un mizantrop, o acritură? Nici vorbă! Mi-a „reproşat” cândva un exces de generozitate în prietenii. Poate, dar, asemeni lui, prefer să greşesc prin plus mai degrabă decât prin minus.

La Mulţi Ani, frumoşi, bucuroşi şi sănătoşi, dragă Andrei, împreună cu cei pe care-i iubești şi care te iubesc!

Articol publicat şi în Contributors.

Citiţi şi: 

• Andrei Pleşu: „Emoțiile negative, derapajele depresive, sentimentul crizei pot avea un sens”
• Andrei Pleșu: „Credința este o formă de confruntare existenţială, dramatică cu instanţa supremă”
• Andrei Pleşu: „Dacă e să dau un strigăt din rărunchii furiei şi ai nemulţumirii mele, aş spune: M-am săturat de derbedei şi de ţoape!”

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News