E momentul să încheiem tranziția de la comunism la libertate
Cred că abia acum e momentul istoric al ruperii de comunismul criminal. Să vă explic de ce cred asta și cum se poate face.
Când am ajuns în 1988 în Franța, eram convins că 100% dintre occidentali consideră sistemul comunist ca fiind criminal. M-am înșelat: un mare număr de colegi, cu BMW la scară, încercau să îmi explice ce bun e comunismul. Un număr semnificativ de profesori erau comuniști sau troțkiști. Abia revoluțiile anticomuniste din 1989 i-au șocat și parcă, parcă, începeau să înțeleagă.
Când am ajuns pe scaunul ministerial, am crezut că, pentru 20 de milioane de români și 600 de parlamentari, e evident că trebuie o schimbare radicală în educație și că stârpirea fraudei generalizate din educație (fabrici de diplome, plagiate, exemene fraudate) va fi aplaudată. M-am înșelat. Politicienii și presa m-au atacat cu o violență cum nu mai văzusem până atunci (și nici de atunci) când am stopat fabricile de diplome. Acum toată lumea bună din Parlament se dă mare luptător antiplagiat, dar nu am auzit ca vreunul să-mi citeze numele ca fiind cel care a dus cea mai crâncenă luptă pentru a pune frauda intelectuală, plagiatul, pe tapet și… în legi. Abia când lumea a văzut șocul primului bac corect, în 2011, mulți au început să fie de acord că așa nu mai merge și să fie de acord că e nevoie de o schimbare radicală, nu de una periferică. Abia când românii au aflat că au un premier hoț intelectual, au înțeles care e faza cu plagiatul.
Când am ajuns în Parlamentul European, am crezut că nimeni nu îndrăznește să spună ceva bun de comunism. M-am înșelat: printre verzi, socialiști sau grupul comunist (nu mai știu cum se numea) era plin de oameni care, înfulecând languste la prețul subvenționat de 5 euro, ridicau în slăvi comunismul și ne priveau pe noi, creștin-democrații, ca pe niște relicve. În vestul continentului nostru acest curent nu a făcut decât să crească de atunci. S-a ajuns chiar la prezența mahărilor europeni la dezvelirea statuii lui Marx. Dedulciți la viața în puf din Parlamentul European, ei nu au fost, până acum, supuși niciunui șoc similar cu cele două șocuri de mai sus, care să le arate, fără urmă de îndoială, chiar și minților lor lente și poluate, prin ce am trecut noi, în est, din cauza ursului de la Răsărit.
De ce vă spun toate astea? Trauma colectivă a estului european nu a fost niciodată recunoscută oficial. Nici de făptuitor (Rusia), nici de Europa de Vest. Noi nu am cerut-o, lor nu le-a păsat. E clar că Rusia nu a avut niciun interes să recunoască faptul că e cauza traumei colective și nimeni nu a constrâns-o să o facă.
După 1989 relația Europei de Est cu Europa de Vest a fost o bizarerie istorică: pentru că estul a preluat pe repede înainte, cu „copy paste”, sistemele occidentale, Vestul a considerat că a făcut destul acceptând Estul la masă, ba chiar a avut excese de aroganță (vezi Chirac care ne spunea că am pierdut o bună ocazie să tăcem sau, mai recent, liderii progresișiti ai Vestului care nu contenesc să ne critice ca fiind „medievali” pentru că nu acceptăm ingineriile lor sociale). Cert este că nu s-a pus niciodată problema ca trauma colectivă a Estului să fie recunoscută prin documente oficiale, iar cel care a perpetuat-o să fie tras la răspundere.
Estul nu a pus problema din trei motive: 1) establishmentul politic conținea multe conserve sovietice, 2) energiile s-au cheltuit cu integrarea NATO și UE, 3) a fost probabil și un factor „să nu zgândărim Rusia”.
Vestul nu a pus problema recunoașterii traumei colective tot din trei motive: 1) un număr semnificativ de lideri politici de tip caviar au convingerea că „comunismul e un sistem bun aplicat prost”, 2) lene: „de ce să ne batem noi capul dacă cei din Est nu cer asta”? 3) banii și blondele Moscovei, vârâți pe gâtul și în camerele multor decidenți occidentali.
Ceea ce se întâmplă, în văzul tuturor, azi în Ucraina, este, pentru elitele politice din Vest, șocul fără de care retina lor nu percepea pornirile naturale ale ursului de la Răsărit. Oricine poate să vadă acum, clar și fără putință de tăgadă, că tragedia de dimensiuni cataclismice prin care trec ucrainenii este provocată direct de Putin și sistemul care l-a sprijinit și că acest comportament este o constantă istorică a comportamentului ursului de la Răsărit: Rusia oscilează între flux și reflux geopolitic.
Teza pe care o enunț aici este că a sosit momentul să încheiem tranziția de la comunism la libertate. Pentru a marca acest moment printr-un document istoric este nevoie ca politicienii Estului european să ceară o recunoaștere a traumei colective suferite de Estul european după cel de-al Doilea Război Mondial, iar Vestul să sprijine această solicitare.
Eliberarea Ucrainei e un pas necesar, dar nu suficient nici pentru noi, cei din est, nici pentru ruși. Doar dacă sunt constrânși să își recunoască și accepte vina istorică de a ne fi cotropit după 1945 vom putea începe un ciclu istoric senin. Pentru că un astfel de document ar însemna promisinea Vestului de a nu mai fi arogant cu Estul (și asta ar tăia elanul politicienilor anti-EU) și adevăratul început al unei Uniuni Europene… unite (poate fi chiar baza unui nou tratat*). Iar rușii vor putea și ei să înceapă să-și construiască sănătos țara.
Cred că dacă ar împinge cu forță o astfel de propunere, cu argumente istorice și filosofice mai profunde decât cele pe care le prezint eu aici, Klaus Iohannis ar reuși să-și facă din acest demers marca trecerii sale prin istorie. Bun, cred că ar fi o temă și pentru tot grupul României din PE… Adevărul e că dacă politicieni români ar împinge această agendă la nivelul UE ar fi o necesară reparație morală pentru ignorarea punctului 8.
PS: Da, știu că în Tratatul actual al UE se face referire la 1989 („Reamintind importanța istorică a sfârșitului divizării continentului european și necesitatea stabilirii unor baze solide pentru arhitectura Europei viitoare”), dar e mult prea timid și mult prea puțin.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
As avea o rugaminte: nu mai insistati (ca multi altii) sa numiti Rusia „ursul” de la rasarit! Aceasta sintagma are mai mult iz laudativ… In felul acesta jigniti ursul, care altfel este un animal destul de nobil, nu e pervers, si isi duce si el viata cum poate, cautind de mincare pentru pui, si aparindu-i pe acestia, in cazul unui pericol apropiat. Eu as zice ca mai de graba, avind in vedere apucaturile si istoricul Rusiei, si daca vrem sa raminem in regnul animal, atunci sa-i spunem Rusiei „lup turbat”, care cred ca se potriveste mult mai bine. Dar chiar si asa, jignim lupul… Poate chiar mai potrivit ar fi sa numim Rusia un „sacal”, sau un „rechin”…
În sistemul penitenciar ” urs” înseamnă analfabet. Personal cred că această denumire se potrivește Rusiei. Sincer orice comparație are și un element ce poate fi considerat jignitor pentru că în natură nu există animale care să aibă doar defecte!
Nu stiam, si nici nu ma refeream la sistemul penitenciar per se. Daca vreti o analogie, ma refeream la sistemul penitenciar (dpdv al influentei securisto-sereiste) care se cheama Romania, si cu atit mai mult Rusia. Altfel, chiar daca va consider punctul de vedere, ramin la parerea mea.