Kevin Barry, unul dintre cei mai importanți scriitori irlandezi ai momentului, tradus în română

Sursă foto: Edge Hill University

Vaporul de noapte spre Tanger, traducere în premieră din opera lui Kevin Barry, unul dintre cei mai importanți scriitori irlandezi ai momentului, ajunge zilele acestea în librăriile fizice și online din ţară.

 

Considerată de critici și de revistele de specialitate unul dintre cele mai bune romane ale ultimilor ani, nominalizată la Booker Prize 2019, cartea lui Kevin Barry a cucerit deopotrivă cititorii și critica de specialitate. S-a spus despre Barry că ar fi reușit să creeze în acest roman un melanj între Așteptându-l pe Godot, a lui Samuel Becket, Navigând spre Bizanț, al lui William Butler Yeats, și dramaturgia lui Harold Pinter. „O călătorie tragicomică în abis… Splendid scris…”, în viziunea criticilor de la The Guardian.

„Încă de când am citit romanul de debut al lui Kevin Barry, distopia «The City of Bohane», mi-am dorit să fie tradus în română. E unul dintre cei mai inventivi și nativ originali scriitori contemporani, nu doar în literatura irlandeză (care ne este cvasinecunoscută, de altfel). «Vaporul de noapte spre Tanger» e un adevărat poem romanesc închinat vieții, o platformă pe care Barry cochetează cu anihilarea totală a ceea ce numește el «geekdom and moronism»”, spun scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției Anansi. World Fiction.

Vaporul de noapte spre Tanger (roman tradus din limba engleză de Mihaela Buruiană), cel de-al treilea roman al lui Kevin Barry, spune povestea lui Charlie și Maurice, doi gangsteri îmbătrâniți care așteptă în portul spaniol Algeciras vaporul spre Tanger și, odată cu acesta, posibilitatea de a găsi o fată dispărută care îi leagă pe amândoi. Lumea lor e pe cale să se destrame, iubirile au pierit, o fiică a dispărut, iar ceea ce-i mai ține în viață sunt amintirile. Vaporul de noapte spre Tanger este un roman plin de sex, moarte și droguri, dar, mai presus de toate, e un roman despre misterul iubirii. O capodoperă tragicomică a unuia dintre cei mai mari autori irlandezi în viață.

Kevin Barry s-a născut în Limerick, în 1969. Romanul său de debut, City of Bohane, a câștigat premiul literar Impac Dublin, ediția 2013, și a fost selectat pentru Premiul Costa acordat romanelor de debut. Următorul său roman, Beatlebone (2015), a fost recompensat cu Premiul Goldsmiths, o distincție literară care le revine cărților de ficțiune britanică și irlandeză care „sparg tiparele sau extind posibilitățile formei romanului”. Cartea îl imaginează pe John Lennon călătorind pe coasta de vest a Irlandei în 1978 pentru a încerca să ajungă pe mica insulă Dorinish, pe care muzicianul o cumpărase de fapt în 1967 pentru 1.700 de lire sterline. Barry și-a descris abordarea ca fiind una „cât se poate de sălbatică în cadrul poveștilor mele”. Noul său roman, Night Boat to Tangier / Vaporul de noapte spre Tanger, a fost nominalizat în 2019 la Booker Prize. Kevin Barry a publicat și trei volume de povestiri, Dark Lies the Island, There are Little Kingdoms și That Old Country Music. Povestirile și eseurile sale au fost publicate în The New Yorker sau Granta. Barry este de asemenea dramaturg și scenarist. În prezent trăiește în comitatul Sligo, Irlanda.

Anansi. World Fiction este cea mai recentă colecție dedicată traducerilor din literatura universală de pe piața de carte din România. Proiectul editorial, coordonat de scriitorul și editorul Bogdan-Alexandru Stănescu, a fost lansat la finalul lunii septembrie 2020. Așezată sub semnul lui Anansi, zeul african al poveștilor, colecția Anansi. World Fiction include cinci serii: Anansi. Contemporan – dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic – un spațiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor – ce reunește eseuri literare, Anansi. Ego – seria dedicată memorialisticii și Anansi. Blues – seria poeziei. Recent, colecția a marcat aniversarea unui an de la lansare, printr-un proiect în cadrul căruia cititorii sunt invitați să devină autori: Poveștile ne apropie.

Publicitate

Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.