După alegeri: discernământ, luciditate şi isterie

Scrutinul din 6 decembrie 2020 a însemnat un şoc doar pentru cei care, seduşi de propriile fantasme, au preferat să se instaleze, senini, în universul lor modelat de reţelele sociale.

Alegerile din 6 decembrie au încheiat un an, 2020, care a stat sub dublul semn al isteriei şi al anxietăţii. Pandemia a fost, în România, ca şi aiurea, ocazia de a retrezi demonii ascunşi sub stratul de aparent calm al democraţiei: ambiţia statului de a controla vieţile cetăţenilor săi şi disponibilitatea supunerii oarbe faţă de autoritate. Criza sanitară a devenit, pe măsură ce timpul trecea, o criză a reprezentării şi a comunicării. Patologia individuală se întâlnea cu patologia colectivă.

Scrutinul din 6 decembrie 2020 a însemnat un şoc doar pentru cei care, seduşi de propriile fantasme, au preferat să se instaleze, senini, în universul lor modelat de reţelele sociale. Luciditatea a fost, treptat, abandonată, în favoarea unei isterii propagate asemeni unei infecţii. Spiritul critic a cedat sub acest asalt al nebuniei şi al fanatismului.

Votul din 6 decembrie 2020 reconfirmat ceea ce unii au ales să ignore: capacitatea de regenerare a PSD. Ca şi în 2016, PSD a avut doar de câştigat din opoziţia în care a fost trimis. A fost un interval paradoxal , definit de ambiguitatea existenţei unui Guvern lipsit de majoritate. PSD nu s-a reformat, ci doar s-a regrupat. Identitatea de adâcime a acestui partid rămâne aceeaşi. Fuziunea dintre cleptocraţie şi demagogie este în codul genetic al PSD. Insistenţa cu care Gabriela Firea se înfăţişează ca apărător al celor mulţi este un semn al acestei obscenităţi publice. Memoria colectivă a românilor este una scurtă, iar amnezia este una dintre constantele vieţii noastre publice.

Cât despre PNL, performanţa sa mediocră nu poate fi înţeleasă fără examinarea, lucidă, a modului inept în care a fost gestionată criza sanitară. Guvernarea a mizat pe frică, înspăimântare şi autoritarism, în defavoarea empatiei şi eficacităţii administrative. Ubicuitatea lui Raed Arafat a însemnat, în toate aceste luni, reamintirea constantă a unei politici ce a sfârşit prin a genera efectele de acum. Inducerea deliberată a fricii a condus la acest impas în care ne aflăm. Prestaţia Preşedintelui Iohannis este parte din istoria acestui eşec. Responsabilitatea şefului de stat nu poate fi ignorată, în clipa unui bilanţ.

Critica la adresa PSD nu a dat naştere unei alternative autentice, în vreme ce acuzele dintre PNL şi USR-PLUS au creat sentimentul unei continue devorări reciproce. Demobilizarea de la urne a fost consecinţa unei strategii ce a eşuat, lamentabil. Dan Barna şi Dacian Cioloş au ilustrat acest autism politic: scorul USR-PLUS este fie oglinda în care îşi pot privi propria lor performanţă ca lideri.

Şi dacă marasmul a fost trăsătura dominantă a acestei campanii parlamentare, incapacitatea de a anticipa modul în care se va manifesta reacţia de protest a cetăţenilor a permis subestimarea potenţialului de creştere al unei mişcări de tipul AUR. AUR a funcţionat, în condiţiile României de acum, ca un bazin în care au fost adunate energiile latente alimentate în aceste luni din urmă. Creşterea AUR a fost hrănită şi de absenţa unei politici coerente care să ofere cetăţenilor nu doar frică, ci şi speranţă. Teoriile conspiraţiei au proliferat în acest mediu modelat de apetitul necrofil al presei. Radicalizarea a acompaniat creşterea anxietăţii sociale. AUR nu este PPPD, căci există, la nivelul său, o garnitură de intelectuali cu ambiţia de a propune o teologie de salvare a României. Clarificările se impun: discursul ideologic al AUR, astfel cum este el articulat de Sorin Lavric sau de Ovidiu Hurduzeu, nu este unul conservator. El este un continuator al dreptei radicale interbelice, o variantă adaptată la timpurile noastre a religiei politice legionare.

Impasul actual nu este un accident, după cum nu este o întâmplare. Curajul şi luciditatea democratică sunt, acum, mai mult ca oricând, alternativa la înregimentarea oarbă. Iar spiritul critic este pavăza cea mai puternică a libertăţii.

Articol apărut şi pe MarginaliaEtc.