Dramatica fugă din Rusia a criticului de teatru care a cerut încetarea imediată a războiului din Ucraina

Sursă foto: goldenmask.ru

Marina Davîdova a cerut în chiar prima zi a invaziei militare rusești în Ucraina încetarea imediată a „operațiunii speciale”. În scurt timp a început să primească amenințări, pentru „activitate antirăzboi”. În cele din urmă a decis să plece în Lituania.

 

Pe 24 februarie, la ora 14.26, Marina Davîdova a scris o petiție în care cerea încetarea imediată a acțiunilor militare pe teritoriul Ucrainei. Abia pe urmă și-a dat seama că a fost aproape prima persoană din lumea teatrală care s-a manifestat împotriva războiului pe care regimul Putin a impus să fie numit în Rusia „operațiune specială”.

„După două-trei zile am început să primesc amenințări și blesteme pe e-mail, de la adrese necunoscute, și pe telefon, de la numere necunoscute. Pentru o cât mai puternică intimidare, unele erau scrise cu majuscule. Nu le-am acordat atenție, pentru că mi se mai întâmplase și înainte. După alte câteva zile, pe ușa apartamentului meu a apărut un Z, a cărui semnificație nu am înțeles-o atunci până la capăt. Un singur lucru era clar: era «un semn negru» scris cu vopsea albă. Telefonul îmi era ascultat cu atâta sinceritate, încât în mod constant îmi venea să-l trimit pe «tovarășul maior» pe urmele «navei de război ruse». Ar fi mai bine să pleci, altfel Doamne ferește, să nu te jefuiască sau să-ți de-a cu ceva în cap, din pură întâmplare, pe o alee întunecată, așa mi-au rezumat prietenii ceea ce se întâmpla”, a scris Marina Davîdova, într-o postare pe Facebook, după ce a ajuns în Lituania.

 

Ușa Marinei Davîdova a fost marcată cu litera Z. Sursă foto: Facebook / Marina Davîdova

Aprobare de la FSB pentru a pleca din Rusia

Criticul de teatru a fost ajutată de mai multe persoane să plece din Rusia, dar nu le poate mulțumi pe nume din motive evident. A plecat cu un microbuz în care mai erau șoferul, o doamnă drăguță din Lituania, fiul ei, cățelul lor.

„În apropiere de graniță, șoseaua a încetat să mai fie șosea și s-a transformat într-un drum plin de gropi. Părea că fusese bombardat de curând. La bariera de la graniță era o mulțime de oameni. Păreau muncitori care părăseau în grabă Rusia. Le-am dat pașapoartele. Pe cele lituaniene le-au returnat imediat. Mie mi-au cerut să merg în baraca grănicerilor.

– Deci. Care este motivul plecării?

– Vedeți că am o viză Schengen pe cinci ani.

– Acum nu mai e un motiv pentru o deplasare.

– Hmmm… Dar mai am și o invitație oficială din partea unui festival din Finlanda. Și chiar acolo mă duc, doar că merg pe acest drum ocolit din motive ușor de înțeles. Vă arăt invitația cu semnătură, ștampilă etc.

– Dar Festivalul din Finlanda a cerut permisiune pentru dumneavoastră de la FSB?

– Ce??

– Atunci nu avem pe ce bază să vă lăsăm să plecați. Dar i-am trimis deja șefului meu numele dumneavoastră (arată undeva în spatele lui). Așteptați!”, a povestit criticul.

 

Articolul complet, pe PressHub.

 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.