Cumplită febra a carismei

Se vorbeşte mult în aceste zile despre fenomenul legionar. A existat un personaj funest, fascinant şi malefic, care a oferit partidului-mişcare fondat şi condus de Codreanu un fel de aureolă spirituală. Mă refer, desigur, la Nae Ionescu (1890-1940).

Ce pot spune, în câteva cuvinte, este că am discutat adeseori subiectul cu profesorul de literatură comparată, intelelectualul de superbă distincţie Matei Călinescu. Dar şi cu alţi remarcabili intelectuali, între care Zigu Ornea, Nicolae Manolescu, Leon Volovici, Marta Petreu, Adrian Marino, Horia-Roman Patapievici, Mihail-Radu Şolcan. Cred că ştiu pe dinafară Cum am devenit hooligan, de Mihail Sebastian. După decenii, cred că Eugen Ionescu n-a greşit când, într-o scrisoare carre Tudor Vianu, a văzut în acest personaj luciferic un blestem pentru strălucita generaţie 27.

Cădeau la Nae şi unii, şi altele. Deţinea geniul paradoxului. El însuşi nu a fost antisemit. Aş zice că, în unele momente, dimpotrivă. Dar a justificat religios antisemitismul. Detesta capitalismul, dar trăia ca un mare burghez. Denunţa politicanismul putred, dar avea o imensă bucurie în a trage sforile din umbră. Un anti-modern de o uluitoare modernitate, a fost prototipul Logicianului din Rinocerii. A creat, poate involuntar, o modă pretins filosofică: naismul. Care, în cazul lui, era ceva genuin. Improviza mereu şi cu geniu. Discipolii se epigonizau (rinocerizau) cu maximă viteză.

Naismul, pătrunzător analizat de Petre Pandrea şi Mircea Vulcănescu, era jumătate speculaţie, jumătate improvizaţie, deliberat teatral şi voit spectaculos. Paginile despre Nae din Istoria literaturii, a lui George Călinescu, sunt absolut savuroase. Doar că Nae era din cu totul altă plămadă, una la care raţionalistul Călinescu nu putea vibra. Îl interesau lucrurile eterne. L-aş asemui cu vrăjitorul din celebra povestire a lui Thomas Mann. Avea puteri secrete, era un hipnotizator. A plecat de la sindicalismul revoluţionar al lui Georges Sorel şi filosofia vieţii (Lebensphilosophie) şi a terminat ca ideolog gardist.

A fost întruchiparea balcanică a lui vivere pericolosamente. Dar, cum ştim, în Balcani ideile radicale se plătesc, nu o singură dată, cu viaţa. Trăirismul generaţiei neliniştii şi a existenţei, ceea ce numesc misticismul revoluţionar, a fost un cul-de-sac moral, politic, intelectual. O aventură suicidară. Nae şi-a trăit ideile cu o pasiune greu de imaginat în lumea lui Lache şi Mache. O lume fără isterii colectiviste pe care, eu unul, o prefer României în delir. Pentru că îndrăcirea se petrece rapid, “far-a prinde chiar de veste”, iar dezîndrăcirea este dificilă, dureroasă, chinuitoare…