Centenarul unui autentic șef de stat

Foto: Familia Regală a României

Regele Mihai a fost simbolul continuității constituționale a statului român. Viața nu a fost deloc blândă cu acest om atât de blând.

A avut un admirabil curaj în câteva situații extrem de dificile: arestarea dictatorului fascist Ion Antonescu (cu trupele germane aflate în București) şi greva regală declanșată ca protest împotriva abuzurilor nerușinate ale PCdR, la porunca directă a lui Stalin. A reprezentat o efigie a unei speranțe care a refuzat să sucombe timpurilor de mizerie sufletească și materială numite „construirea socialismului in România”.

Mai presus de orice, era un mare şi consecvent iubitor al dreptății. A detestat opresiunea, injustiția, șovinismul, orice formă de exclusivism. A fost constrâns să abdice prin dictatul agenților lui Stalin din România. Așa-zisa abdicare din decembrie 1947 a fost de fapt o lovitură de stat, un act criminal, ilegitim şi ilegal. Urmașii celor care l-au înlăturat pe Rege şi au distrus democrația din România au vărsat lacrimi de crocodil când s-a stins din viaţă.

L-am întâlnit de mai multe ori, am purtat discuții despre tulburata istorie a Europei de Est în veacul XX. Era calm, nu simțeai nici cea mai mică urmă de ranchiună ori de resentiment. Asemeni Reginei Ana, era convins că reconcilierea trebuie să se bazeze pe căință, nu pe răzbunare. La acest centenar, când România trece printr-o criză medicală fără precedent, când clica guvernanților batjocoreste însăși ideea de responsabilitate, mă înclin cu imens respect şi spun: A fost un Drept, a întruchipat arhetipal Binele şi Adevărul.

Articol publicat şi în Contributors.