Ce se întâmplă la SRI, domnule preşedinte Iohannis?


Melania Cincea P5În ultimul an şi jumătate, SRI a oscilat între puseuri de exhibare a puterii şi accese de secretomanie împinse la limita absurdului, care s-au întors deja împotriva instituţiei, sub forma unei grave crize de imagine. Preşedintele Klaus Iohannis pare să ignore faptul că periculos este şi un serviciu de informaţii prea puternic, scăpat de sub control, şi unul decredibilizat şi vulnerabilizat.

 

2015 – puseuri de exhibare a puterii

Anul trecut, SRI îşi exhiba, fără reţinere, excesul de putere în detrimentul altor instituţii ale statului de drept. Să ne amintim de câteva episoade:

În ianuarie, după ce CCR respinsese, pe motiv de neconstituţionalitate, controversatul pachet de “legi Big Brother”, susţinute de SRI – Legea retenţiei datelor, Legea cartelelor prepay şi Legea securităţii cibernetice –, oameni de la vârful acestei instituţii au încercat să pună presiune pe judecătorii constituţionali, acuzându-i public de crearea unui vid legislativ. Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, anunţa că unul dintre judecători chiar se plânsese Comisiei Europene, denunţând presiuni şi ameninţări. Câteva zile după aceea, directorul de atunci al SRI, George Maior, avertiza “foarte serios că există o răspundere şi morală undeva, în stat, în legătură cu securitatea naţională a cetăţenilor României – nu a statului, nu mai vorbesc de stat – şi că la momentul în care se va întâmpla o catastrofă, voi şti spre cine să arăt cu degetul”.

În aprilie, directorul Direcţiei Juridice a SRI, generalul Daniel Dumbravă, spunea că „instanţele de judecată au devenit «câmp tactic» al serviciilor de informaţii”. CSM-ul – căruia asociaţii de magistraţi i-au solicitat public să ceară SRI clarificări care să indice cadrul legal ce-i permite să-şi menţină interesul faţă de un dosar, până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze, în ce constă acest interes, care sunt limitele acestuia, de ce garanţii este însoţit şi ce control se exercită asupra sa – nu vedea nicio problemă. O atitudine care a ridicat semne de întrebare. În condiţiile în care magistraţii susţineau, prin vocea a trei organizaţii profesionale, că astflel de declaraţii „subminează atât independenţa Justiţiei şi încrederea cetăţenilor în actul de justiţie, cât şi încrederea reciprocă între judecători”. În condiţiile în care o astfel de declaraţie ducea spre ideea depăşirii prerogativelor unei instituţii a statului, spre ideea unei instituţii care îşi arogă puteri mai mari decât îi conferă legea şi spre ideea încălcării independenţei Justiţiei. Mai mult, CSM a refuzat cererea asociaţiilor de magistraţi de a le comunica datele transmise de SRI, la solicitarea Inspecţiei Judiciare, pe motiv că… ar conţine date confidenţiale.

Tot în primăvara anului trecut, izbucnea scandalul privind ofiţerii acoperiţi în Justiţie. UNJR a cerut CMS să solicite CSAT să verifice situaţia tuturor magistraţilor, pentru ca acoperiţii din Justiţie să fie îndepărtaţi din sistem. Au urmat luni de presiuni publice şi de tăcere oficială. Abia la începutul acestui an – exact în ziua în care adjunctul pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al secretarului de stat al SUA, Victoria Nuland, avusese anunţată o întâlnire la Palatul Cotroceni, cu Klaus Iohannis –, CSAT anunţa că în Justiţie nu sunt nici acoperiţi, nici informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii. Un răspuns care ridica semne de întrebare în privinţa veridicităţii, în condiţiile în care, luni de zile, problema nu fusese pusă pe agenda CSAT, iar Preşedinţia păstrase tăcerea. Semne de întrebare adâncite de declaraţia şefului Cancelariei prezidenţiale, Dan Mihalache, care spune că, de fapt, CSAT nu are capacităţi proprii pentru a verifica 23.000 de magistraţi. Adăugând că poate doar să trimită declaraţiile pe proprie răspundere către instituţiile abilitate să verifice. Adică, tot spre SRI. Care nu are niciun interes să-şi deconspire oamenii şi să-i scoată din sistem, dacă sunt infiltraţi. În plus, deconspirarea nu ţine. Legea de funcţionare a SRI ,14/1992, actualizată în 2014, spune, la art. 28, că „personalul operativ al SRI îşi desfăşoară activitatea deschis sau acoperit, în raport cu nevoile de realizare a siguranţei naţionale”. Iar când vorbim despre siguranţă naţională, trecem la altă lege: 51/1991, republicată în 2014, care arată, la art. 10, că „activitatea de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale are caracter de secret de stat.” În traducere, informaţii nedivulgabile. Deci, ca legiutor, interzici ofiţerii acoperiţi în Justiţie, dar ca reprezentant al instituţiilor care aplică legea nu ai cum să respecţi legea. Pe scurt, dacă sunt acoperiţi în Justiţie, au rămas tot acolo şi acolo vor fi până la modificarea legilor.

În vară izbucnea în presa un alt scandal, privindu-i pe academicienii lui Gabriel Oprea. SRI, al cărui director, George Maior, fusese preşedintele Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, a refuzat – şi o face în continuare – să ofere informaţii despre activitatea de cercetare a instituţiei, deşi o girează, prin lege, ori informaţii despre lista “academicienilor”.

Nu l-am auzit pe preşedintele Klaus Iohannis să ia atitudine. Deşi, ca şef de stat într-un regim democratic, ca preşedinte al CSAT, care asigură coordonarea SRI, ar trebui să ţină cont de faptul că acest serviciu de informaţii este doar o instituţie în arhitectura de securitate a statului, care nu se poziţionează deasupra altor instituţii. Şi să nu-i permită să-şi depăşească atribuţiile legale. Şi ar mai trebui să ţină cont de faptul că un serviciu de informaţii prea puternic devine periculos pentru democraţie. Şi, la scară mult mai mică, pentru el, ca preşedinte, pentru imaginea pe care o va lăsa posterităţii. Iar pentru asta, e suficient să privească în urmă, spre finalul anilor 90, când un preşedinte al ţării ieşea din scenă înfrânt de servicii.

2016 – accese de secretomanie

Anul acesta, SRI a avut câteva accese de secretomanie împinse la limita absurdului, care s-au întors deja împotriva instituţiei, sub forma unei grave crize de imagine – poate cea mai acută prin care trece SRI, în ultimii zece ani – intervenită pe fondul scandalului Hexi Pharma.

La începutul scandalului a anunţat public, de bună-voie, că, în ultimii cinci ani, a trimis 500 de informări privind diluarea frauduloasă a dezinfectanţilor furnizaţi spitalelor – de la Președinție, Guvern, Parlament, la organe de urmărire penală şi la autorități locale. Majoritatea destinatarilor susţin, însă, că nu-şi amintesc să fi primit astfel de note, iar alţii, cum sunt DIICOT şi Parchetul General, întârzie să dea un răspuns ferm, care să clarifice numărul de informări primite şi, mai mult, măsurile luate. Cum SRI întârzie să ofere detalii în privinţa destinatarilor, cum informaţiile sunt clasificate, iar preşedintele şi SRI nu dau niciun semn că intenţionează declasificarea lor, fiecare trage ce concluzie vrea…  Aşa s-a ajuns la un curent de opinie defavorabil SRI. Care induce nu doar ideea unor afirmaţii nefundamentate, ci şi a unei culpe covârşitoare pe care această instituţie ar purta-o pentru situaţia critică în care s-a ajuns în sistemul sanitar, rolul Ministerului Sănătăţii şi al Parchetelor fiind omis în mod eronat. Pentru că nu e rolul SRI de a remedia disfuncţionalităţi în sistemul medical, de a-l reforma şi de a lua măsuri acolo unde există derapaje de la lege. Rolul său de doar de a informa autorităţile, lucru pe care spune că l-a făcut, dar pe care nu-l poate proba şi nici nu dă semne că îşi doreşte să-l probeze.

Suplimentar, după moartea lui Dan Condrea au fost lansate pe piaţă şi teorii conspiraţioniste care vizau tot SRI şi care mergeau până la a pune în responsabilitatea acestui serviciu acţiuni de tip mafiot.

Ca şi când nu a fost suficientă această criză de imagine, SRI o alimentează, adâncind-o prin secretomanie, prin declaraţii incoerente. A trecut aproape o săptămână de când anunţa că va veni cu clarificări publice, după ce Comisia parlamentară de Control al SRI contraria o ţară întreagă cu anunţul că nici Hexi Pharma, nici reprezentanţi ai acesteia nu au constituit un caz de securitate naţională. Asta, în condiţiile în care Legea 51/1991, republicată, privind siguranţa naţională, prevede ca ameninţări la adresa securităţii naţionale “atentatele contra unei colectivităţi, săvârşite prin orice mijloace.”

Situaţia aceasta ar fi impus o declaraţie fermă din partea preşedintelui Klaus Iohannis, preşedinte al CSAT, instituţie care coordonează şi activitatea SRI. După ultima şedinţă a CSAT am aflat, însă, doar ceea ce se va face pe viitor pentru a evita un nou scandal de tip Hehi Pharma. Niciun cuvânt despre situaţia care a dus în acest punct critic. Nicio clarificare în privinţa eficienţei sau a ineficienţei SRI, în privinţa respectării sau a nerespectării legii. Niciun cuvânt despre declasificarea informărilor pe care SRI spune că le-a făcut, de ani de zile, către instituţii abilitate să fi luat măsuri pentru a nu se ajunge aici. Or, nu e permis ca, în calitate de preşedinte al CSAT, dl Iohannis să lase un serviciu de informaţii la cheremul supoziţiilor, al scenariilor conspiraţioniste, pentru că îl decredibilizează şi, automat, îl vulnerabilizează.

Lipsa unor declaraţii din partea şefului statului, care să elimine orice inechivoc, în contextul acestei crize de imagine prin care trece SRI, este la fel de riscantă ca lipsa de reacţie în faţa demonstraţiilor de super-putere ale SRI. Şi una, şi alta se pot întoarce nu numai împotriva sa şi a SRI, dar şi a noastră. Periculos este şi un serviciu de informaţii prea puternic, scăpat de sub control, şi unul decredibilizat şi vulnerabilizat.

 

Articol publicat şi în TIMPOLIS.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.