Barbarie şi ideologie: reflecţii în marginea pasiunii comuniste

După un sfert de veac de la prima ei traducere românească, monumentala Carte neagră a comunismului. Crimă, teroare, represiune, coordonată de Stéphane Courtouis, apare într-o  nouă ediţie, îngrijită de Dorin Dobrincu şi Armand Goşu. Fundaţia Academia Civică şi  “Spandugino” imaginează prin această apariţie un baraj împotriva uitării. Puţine cărţi din deceniile din urmă au acelaşi potenţial de claritate etică şi de erudiţie intelectuală. Cartea neagră rămâne ceea ce a fost la  prima ei ediţie franceză – un reper academic şi o bornă morală. În paginile ei victimele îşi regăsesc demnitatea, iar ideologia îşi dezvăluie  teribila ei energie liberticidă.

Criminale şi despotice, regimurile comuniste au edificat un vast câmp de exterminare. Din Eurasia până în Indochina şi Africa, trecând prin America latină şi Caraibe, ele au construit o ordine întemeiată pe dictatul utopic şi au năzuit să înfăptuiască o revoluţie antropologică. Teroarea pe care ele au pus-o în mişcare nu a fost un accident, ci a reprezentat însuşi instrumentul de transformare al lumii: vreme de un veac, comunismul a întruchipat elanul   sângeros, drapat în faldurile progresului istoric.

Cartea neagră evocă, cu fiecare pagină a ei, premeditarea intelectuală a crimei. Marxism-leninismul este, înainte de toate, o viziune asupra lumii. Ambiţia lui este nu doar de a doar analiza, ci de a identifica drumul de ieşire din labirint. Ştiinţificitatea lui este imaginea eredităţii sale. Comunismul este întruchiparea  terifiantă a pasiunii utopice ce locuieşte modernitatea. Pentru intelectualul aflat în căutare de certitudini, comunismul oferă un îndreptar şi o religie politică. El devine biserica universală a umanităţii. Omenirea întreagă este masa sa de credincioşi.

Umanismul contagios  pe care îl predică conferă comunismului, din chiar primele sale momente, aura mitică. Egalitatea este stindardul în jurul căruia se adună armatele sale, iar căutarea egalităţii trece prin descoperirea luptei de clasă ca motor al istoriei. Comunismul stabileşte, pentru prima oară, un catehism al resentimentului. Căci lupta de clasă este organizarea şi mobilizarea resentimentului. Natura globală a comunismului este inseparabilă de vocaţia universala a luptei de clasă. Resentimentul migrează, din societate în societate, punând  în mişcare acelaşi mesianism. De la clasă muncitoare la ţărănime, sfârşind cu marginalii sociali şi etnici şi cu naţiunile fostelor imperii, resentimentul este marea în care se varsă diferitele fluvii sociale. De la Lenin la Fanon şi Guevara, dialectica sa este aceeaşi.

Cartea neagră este panorama acestei experienţe globale alimentate de ideologie şi de resentiment. Teroarea şi crima sunt, din chiar anul 1917,  temelia noului stat comunist. Leninismul, iar aici capitolele din Cartea neagră sunt lipsite de ambiguitate, creează totalitarismul. Căci leninismul este un  totalitarism, în măsura în care partidul unic, poliţia politică, teroarea şi planificarea se nasc în aceste momente. Reîntoarcerea la leninism, predicată de reformatorii comunismului, este mistificare. Revenirea la leninism este revenirea la sursele terorii înseşi.

Relaţia care se stabileşte între Lenin şi Stalin este una de continuitate dialectică. Stalinismul, prin crimele împotriva umanităţii, înfăptuieşte ceea ce leninismul a început. Singurul stat socialist pe care leninismul îl poate organiza este cel stalinist. Părintele popoarelor este cel mai fidel discipol al Întemeietorului. Logica ideocraţiei conduce, legic, spre a relua jargonul marxist, la teroare, colectivizare şi exterminare colectivă.

Leninismul şi stalinismul lasă ca moştenire elementele fondatoare ale unui nou viitor. Pentru decenii întregi, pe toate continentele, comunismul înseamnă acest viitor. Graţie celui de al doilea război mondial, comunismul dobândeşte nu doar  un imperiu, ci şi o mitologie  universală. Alternativa la democraţia liberală şi la piaţa liberă este  partidul-stat şi planificarea economică. Lichidarea exploatării înseamnă lichidarea proprietăţii private.

Panorama imaginată de Cartea neagră reconstituie, din fragmente şi din voci, această istorie postbelică a crimei utopice. Maoismul şi khmerii roşii  reprezintă punctul de maximă intensitate inumană al ambiţiei  prometeice. De la “revoluţia  culturală” la experimentul terifiant din Cambogia, drumul este jalonat de un ascetism sângeros. Comunismul de extracţie maoistă seduce prin potenţialul său revoluţionar. Adepţii baricadelor franceze de la 1968 agită cărticelele lor roşii. Peste un deceniu, khmerii roşi vor fi elogiaţi ca autentici ziditori de viitor- craniile  victimelor sunt treptele către lumea de mâine.

Aparent, tot acest univers ideocratic se prăbuşeşte o dată cu anul 1991. Dar, după trei decenii şi jumătate, optimismul istoric se cere amendat. Alternativa totalitară este departe de a se fi epuizat. China, cu a sa ambiţie globală, este un stat ideocratic comunist. Federaţia Rusă este, din ce în ce mai mult, o vastă cazarmă stalinistă. Cuba, Nicaragua sau Venezuela sunt parte din acelaşi continent comunizant. Cât despre Coreea de Nord, ea este un grad zero al delirului nuclear şi emblema acestei modernităţi deviante edificate de comunism, spre a relua formula memorabilă a lui Martin Malia.

Supravieţuirea mutantă a comunismului înseamnă  supravieţuirea fanatismului şi a elanului resentimentar. Progresismul radical este avatarul în care se pot recunoaşte ambiţiile de încazarmare şi de nivelare ale marxism-leninismului. Democraţia, ordinea proprietăţii private, domnia legii, iată inamicii pe care direcţia progresistă contemporană îi moşteneşte de la precursorii ei. Fuziunea dintre antisemitism şi radicalismul stângist este un alt semn al vremurilor noastre. Solidaritatea cu cauza palestiniană este înscrisă în identitatea stângii militante internaţionale.

Cartea neagră a comunismului se cere plasată în acest context al agresivităţii totalitare renăscute. Libertatea este, după trei decenii, din nou atacată: pasiunea resentimentului mobilizează din nou  pe revoltaţii globali, în vreme ce China şi Rusia întemeiază o nouă ordine internaţională autocratică.

A rezista în numele demnităţii umane şi al libertăţii, iată drumul pe care îl trasează, pedagogic, Cartea neagră. Elanului resentimentar i se poate opune  fermitatea omenescului nedomesticit de utopie. Nivelarea ideologică şi tirania reprezintă viitorul pe  care trebuie să îl refuzăm, acum, ca şi în veacul comunist.

Articol publicat şi în Contributors.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News