Atenţia

În fața atenției, absența lui Dumnezeu ia chipul bine conturat al prezenței Sale în viața noastră. La fel și chipul ignorat al aproapelui nostru.

Atenția e fundamentală pentru ființa umană în articularea relației sale (mântuitoare) cu C/celălalt. Conținutul ei real este etic și moral, onorabil prin excelență, întrucât ne situează în poziția omului căruia îi pasă și care reflectează la valoarea veșnică a persoanei umane.

A fi atent la celălalt înseamnă a-i vedea chipul vulnerabil, a fi conștient de miezul umanității din tine („Chipul” moral după care ai fost creat), a te pune lucid în locul celuilalt, a deveni accesibil pentru el, a ieși în întâmpinarea lui. Este exact ceea ce nu fac abrutizații, violatorii, pedofilii, trădătorii, calomniatorii, cățărătorii pe cadavre, ticăloșii capabili de orice crimă.

Trăim într-o epocă și o societate a adicțiilor care ne spulberă constant atenția. Adversarul ei este dependența de orice fel. Cea mai gravă, azi, pare a fi cea provocată de rețelele de socializare care lichefiază nu doar atenția, ci, de prea multe ori, și adevărul căzut astfel în desuetudine.

Digitalizarea fără filtru a vieții umane, disponibilizarea totului, accesibilizarea lui fiecărui om hiperconectat, îl deconetează pe acesta chiar de la funcția esențială a atenției, inclusiv a atenției morale care îi civilizează lăuntric pe oameni, îi ține împreună și le întoarce privirea spre C/celălalt.

Călătorim deja, aproape cu toții, într-o mașină digitală a dependenței lipsită de frâna și direcția atenției.