Al cincilea sezon


Un paradox al Europei: deși a devenit un continent al migrației neobosite, mult-invocata forță de muncă mobilă nu-și face deloc resimțită prezența.

 

Am văzut la televizor, în Franța, și nu pe un singur canal, dezbateri îngrijorate privind dispariția „sezonierilor”. Am răsfoit apoi presa din Italia, Germania și Spania și am constatat că fenomenul e deplâns cu egală intensitate și în aceste țări. El e vizibil cu ochiul liber mai ales vara. Nu cunosc situația în agricultură (unde, de altfel, mecanizarea tinde să înlocuiască omul), dar în domeniul serviciilor absența e frapantă. Am văzut anul acesta, în La Ciotat, cum, într-un segment al plajei pe care-l cunoșteam bine, din cele șapte sau opt restaurante „au bord du mer” vreo trei au dispărut. „Din lipsă de personal”, mi-a comunicat un localnic.

Întrebarea care se ivește firesc e următoarea: „Dar ce s-a întâmplat cu personalul?” Unde sunt tinerii care, mai anii trecuți, forfoteau între bucătăriile restaurantelor și mesele de pe plajă, făcând o acrobatică plină de farmec printre mașini și trecători? S-a lenevit Europa în asemenea hal, încât oamenii să prefere să stea acasă, la televizor, decât să muncească? Și dacă nu muncesc, de unde vin banii? Cum nu sunt toți milionari, răspunsul e previzibil: de la stat. Sub presiunea formațiunilor de stânga, statul și-a asumat misiuni pe care în mod normal n-ar trebui să le îndeplinească. Un stat modern e dator să ofere membrilor săi egalitate de șanse, nu pomeni egale.

Or, cam asta se petrece în momentul de față în principalele țări din Occident. Migrația ilegală adaugă o presiune suplimentară tendinței deja accentuate de a construi statul providențial. Sutele de mii de imigranți sosiți anual în Europa la invitația lui Mutti Merkel nu pot fi lăsați să moară de foame. Din spusele unor prieteni francezi, suma alocată pe cap de emigrant e de 700 de euro. Ceea ce nu e mult, dar nici puțin. La aceasta se adaugă cazarea, circulația gratuită pe autobuz, metrou, tren și enorme taxe pentru educație. Pentru cineva picat din cer, cum se spune, e un dar divin. În plus, se presupune că situația nu va dura mult, că imigrantul își va găsi ușor de lucru (excesul de locuri de muncă fiind motivația politicienilor și jurnaliștilor ce sprijină înfocat fenomenul imigrației ilegale).

Or, după cum se poate lesne observa, noii sosiți nu se prea înghesuie la instituțiile ce se ocupă cu plasarea în câmpul muncii. Ei fac coadă doar la ajutoarele sociale și la gratuități. Creșterea criminalității, acutizarea conflictelor religioase, relevarea incompatibilităților civilizaționale, gradul sporit de disconfort al populației localnice nu sunt luate în calcul de diriguitorii țărilor vestice. Politicienii se îmbată cu iluzia că au făcut o faptă bună, și tot ce le rămâne e să-și autocelebreze generozitatea (desigur, pe banii contribuabililor care n-au fost consultați cu privire la politicile guvernamentale). Am privit cu atenție figurile multor emigranți recenți. Nu le-am citit prea multă fericire pe chipuri. Nici peisajele mirifice ale Sudului Franței, nici evenimentele culturale (abundente), nici faptul că se aflau, de facto, într-un concediu nelimitat nu păreau să le ofere pace sufletească.

Nu i-am văzut nici în galeriile de artă și cu atât mai puțin în librării. Și asta deși Guvernele occidentale susțineau că imigranții ilegali sunt oameni cu pregătire intelectuală: ingineri, profesori, medici. Or, e greu de imaginat că niște persoane educate nu intră, fie măcar în vizită, într-o librărie. Ceea ce ridică două chestiuni. Prima: pur și simplu, nu-i interesează cultura și civilizația țării în care au venit. Au ajuns aici doar pentru că oferă ajutoare sociale ce depășesc veniturile medii ale multor țări europene (despre cele asiatice și africane nu mai vorbesc). A doua chestiune: că e vorba de o minciună și că majoritatea covârșitoare a emigraților sunt cu totul altceva decât susțin oficialitățile din Vest. Destui dintre cei pe care i-am întâlnit pe stradă aveau privirea oțelită dobândită în taberele de pregătire militară.

Dar cine sunt eu să emit astfel de opinii, când atotștiutorii din politică și presă au explicații savante pentru orice?

Ceea ce se desfășoară sub ochii noștri nu e parte a unui proces umanitar – așa cum vociferează gureșii ideologi din ONG-uri și politicienii-giruetă care alcătuiesc astăzi clasa politică europeană. Nu cred că teoriile conspirației funcționează în procent de sută la sută. Dar asta nu înseamnă că ele nu există. Atunci când s-a refuzat ca printre valorile fundamentale ale Uniunii Europene să figureze și creștinismul, s-a produs prima spărtură în zidul prin care astăzi se strecoară oricine. Și nu se strecoară zburând peste Mediterana sau înotând, așa cum s-ar putea deduce din reportajele jurnalelor și ale televiziunilor. Totul se desfășoară după un plan perfect pus la punct. Deși sunt demult identificate, organizații precum Sea Watch ori Save the Children își continuă nestingherite operațiile de trafic uman. Pentru că, finalmente, despre asta e vorba. Costul unei călătorii este, conform unor informații publice, de 4000 de euro. Întrebarea este: câți oameni dintr-o țară măcinată de război, cum ar fi, să zicem, Siria, au în buzunar suma necesară pentru a se îmbarca pentru aventura cuceririi Occidentului? Și dacă nu-i au, cine-i finanțează?

Aproape nimeni nu-și pune, în Vestul învins de corectitudine politică, astfel de întrebări. Ori, dacă și le pun, nu le aude nimeni. Răspunsurile ar fi ușor de găsit – iar unii jurnaliști cu conștiință și câțiva politicieni (evident, calificați imediat drept fasciști și naziști) chiar le-au găsit. Schema e de-o înmărmuritoare simplitate. La un capăt se află guvernanții care au decis încălcarea legilor propriilor țări. A nu respecta inviolabilitatea granițelor – și a incita la încălcarea tratatelor internaționale – e nu doar un act de nesocotire a legii, ci și o trădare de țară. Dar ce mai sunt, în acest moment, țările europene? Niște teritorii traversate, în voie, de oricine dorește. Un fel de No Man’s Land crispat și timorat, populat cu indivizi speriați că vor fi etichetați drept fasciști ori neo-naziști. La celălalt capăt se află „întreprinzătorii” cinici drapați în dogmele „drepturilor omului”. Că umplându-și buzunarele mai dau și o lovitură de moarte democrațiilor occidentale, cu atât mai bine! Niciodată ideologia și mercantilismul nu au făcut un mariaj mai fericit (și sinistru).

Iar la mijloc se află nefericiții subiecți ai acestui vast experiment născut din eșecul a două civilizații: cea orientală și cea occidentală. Societățile și țările care, pe de o parte, nu-și mai pot hrăni și adăposti propriii cetățeni își dovedesc nu doar falimentul, ci și inutilitatea. La ce bun un guvern, la ce bun o administrație, la ce bun o educație, la ce bun o armată, la ce bun servicii secrete dacă în final cetățenii pe care se presupune că îi servesc dau bir cu fugiții, riscându-și viața pentru un iluzoriu trai mai bun? Cum spuneam, n-am văzut prea multă fericire în ochii recenților imigranți văzuți în Franța vara aceasta și în Germania anul trecut. La fel, țările prospere care speră să-și perpetueze bunăstarea punând la lucru niște oameni evident nepregătiți și refractari la rigorile vieții în Occident nu dovedesc decât cinism și cruzime.

Polemica se reduce la un singur lucru. Și anume: ești, ca occidental, pregătit să îmbrățișezi valorile imigranților economici? Mai devreme sau mai târziu, aici se va ajunge: nu la „asimilarea” orientalilor, ci la disoluția occidentalilor. Ce au de spus feministele în fața tratamentului degradant la care-și supun emigranții soțiile și fiicele? Transformarea acestora în obiecte prestatoare de servicii sexuale sau domestice nu le provoacă insomnii, așa cum le provoacă „crimele omului alb”. Nimeni nu observă tratarea șocant de diferită a acestei chestiuni: în cazul cetățeanului occidental e vorba de derapaje sancționate oricum de legile statelor. În cazul orientalilor, religia și legea sunt aservite aberației comportamentale.

În general, problematica spinoasă a imigrării ilegale e abordată în termeni vagi, lipsiți de exemple concrete. Accentul cade pe umanitarism, solidaritate și compasiune. Dar în spatele acestei mari operațiuni de dimensiuni (cel puțin) continentale se află oameni în carne și oase. Cu alte cuvinte, lucrurile nu se întâmplă de la sine, în ciripit de păsări și sub raze blânde de soare. Totul – cu excepția consecințelor pe termen scurt, mediu și lung – e atent controlat. Cine a auzit, de pildă, de Carola Rackete? Brava germancă de treizeci și unu de ani este comandantul vasului Sea Watch 3 și a fost implicată în vara acestui an într-un grav incident legat de transportul imigranților „pescuiți” pe coasta africană și transportați la țărmurile Italiei. Interceptată de Poliția de Frontieră, nava condusă de Rackete a refuzat să se supună ordinelor. Deși oficialitățile italiene au adus la mal copiii, femeile gravide și bolnavii, urmașa căpitanului Nemo a forțat intrarea, încercând să scufunde șalupa grănicerească italiană.

După arestarea lui Rackete, s-a constatat că vaporul pe care-l conducea avea un echipaj german, dar naviga sub pavilion olandez. Totul era o ficțiune, deoarece Guvernul Olandei nu emisese niciun document în acest sens. Prin intervenția demagogică a politicienilor, un act limpede de piraterie a început să fie descris drept un episod luminos din istoria drepturilor omului. Drept urmare, Primăria Parisului a decis să le acorde Carolei Rackete și secundei Pia Klemp cea mai înaltă distincție a orașului, medalia Grand Vermeil. Pe de altă parte, autoritățile italiene își continuă investigațiile. Dacă acuzațiile aduse vor fi probate, Carola Rackete riscă o condamnare de până la cincisprezece ani de închisoare. Așadar, la Paris, eroină, la Roma delincventă. Ne mai mirăm că incoerența politicii europene încurajează criminalitatea pe scară gigantică?

 

Articol publicat şi în România Literară.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

2 Răspunsuri

  1. Adolf spune:

    Pare parafrazat din discursul ilustrului atotcuprinzator rasaritean Putin

  2. Dănuț spune:

    Din păcate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.