Știm de la Dostoievski…

Știm de la Dostoievski… dar și din istoria recentisimă a României.

Alegerile morale?
Detestabile pentru o covârșitoare majoritate. Ele presupun asumare, implicare, îndreptare.

Libertatea reală, inclusiv cea de gândire?
O povară care scoate din minți, care stârnește ușor potop de înjurături pentru că presupune efort și responsabilitate. Cușca ta, „închisoarea” fără ziduri a minții tale dresate să nu gândească, e cea în care pătrund azi fără nicio frică cei ce te batjocoresc chiar în timp ce-ți spun că ești liber, că ai toate motivele din lume să fii mândru că ești român (alegere trudnică și inspirată) și „pe veci aici stăpân”.

Adevărul?
Indezirabil pentru cei mai mulți, de vreme ce… „Adevărul vă va face liberi”. Adevărul care eliberează te constrânge, insuportabil, să renunți la confortul captivității în convenabila minciună, în tradiționalul compromis, în lumea bășcăliei unde totul e luat, relaxant, „à la légère”. Abia când adevărul nu te interesează poți dormi liniștit.
De ce și pentru ce să lupți, de ce să faci efort de orice fel, de vreme ce populiștii îți cântă sedativ aria raiului în care te vor instala imediat ce-i vei vota?

A ți se atrage atenția asupra realității confuze pentru tine înseamnă a descoperi, din păcate, că doar realitatea e vinovată și că trebuie ignorată. Și chiar suveran blamată.

„Javrele” intelectuale pro-occidentale, „soroșiștii” câtă frunză, câtă iarbă, inventați la televiziunile unor sfinți în viață, au devenit dușmanii tăi de moarte.

Salvatorii tăi? Cei cu steagul dacic și cu turul doi. Însuși gurul campion la citate din desene animate.

„Pâinea (consumismul), miracolul (scurtătura) și autoritatea (autoritarismul)”, delegarea gândirii și chiar a conștiinței, este ceea ce preferă și va prefera leneșul om majoritar. Mai ales cel dresat mental în relativ recentul totalitarism est-european.

Modificarea acestui diagnostic cu prognostic rezervat – în cadrele severe ale căruia proliferează dramatic (în beneficiul ticăloșilor și al marilor inchizitori) orbii, vulgarii, violenții, resentimentarii, brutele și furioșii pe cei ce le sugerează binele real în locul răului travestit în bine – ar presupune onestitate, curaj moral și fermitate nefisurate din partea celor ce au, prin funcțiile lor, datoria publică să vorbească răspicat despre ce i se întâmplă acum României, încotro poate ea derapa și ce anume o așteaptă în absența urgentei resuscitări (educaționale) declanșate cu defibrilatorul adevărului.

O (altă) utopie?!