Despre extremism

Extremismul se naşte din frică, ură şi resentiment. Din complexele inadaptării. Din sentimentul eşecului personal proiectat hiperbolic la scara cosmică. Din idei fixe transformate în teologie, ideologie, cosmologie.

Radicalizarea se poate petrece treptat ori subit. Este de obicei efectul unui şoc, al unei traume. Extremismul mobilizează pasiuni refulate. Este rezultatul unei decompresiuni. Dispar barierele decentei. Dispare norma bunei vecinătăţi. A bunei-cuviinţe. Doar noi avem dreptul la pământ şi la stele. Ai crescut într-un cartier multietnic. Brusc devii xenofob. Aderi. Ridici braţul în salut fascist. Intonezi imnul Partidului, al Mişcării…

Scriitorul iugoslav Danilo Kis spunea că naţionalismul este paranoia. Este o ideologie colectivistă, deci paranoia colectivă. Freud a scris despre “narcisismul micilor diferenţe”. Pentru tânărul Hitler, cosmopolitismul vienez era insuportabil. Îl copleşea, îl umilea, îl tulbura.

Extremismul naţionalist duce inevitabil la excluziuni, eliminări, exterminări. Extremismul face individul să acţioneze precum un drogat ori un somnambul. Dar nu e vorba de inocență aici. Extremistul se dedică Răului, îl serveşte, îl cultivă. Participă entuziast la “plivirea buruienilor”. La înfierarea viciilor “soroșiste”, “globaliste”, “xenocrate”. Pasiunile extremiste nu sunt jocuri infantile. Sunt întreţinute de intelectuali care predică paralogisme invocând asanarea spaţiului politic. Logicianul din Rinocerii lui Ionesco. Vrăjire şi autovrăjire. Gramatica extremismului este întotdeauna distructivă. Violenţa, agresivă, isterizată, dinamitardă, potenţial letală.

AUR este o mişcare extremistă. În mod normal, o asemenea formaţiune nu are ce căuta într-un guvern democratic. Includerea AUR în Guvernul României democratice ar însemna normalizarea anormalului.