30 de ani de Festival al Filmului European

Grafică: Dan Perjovschi
În anul în care Festivalul Filmului European sărbătorește 30 de ani de existență, ediția din Timișoara revine la Cinema Studio, în perioada 8-10 mai, cu șapte filme europene vizionate și premiate la prestigioase festivaluri internaționale. De trei decenii, Festivalul celebrează 9 mai – Ziua Europei, prin „cinema fără margini” – oferind acces publicului românesc la bogăția și frumusețea mozaicului multicultural european exprimat cinematografic.
Ediția din acest an are cea mai mare acoperire geografică, Festivalul Filmului European fiind prezent în 13 orașe din România.
Pe 8 mai, în deschiderea ediției de la Timișoara, va fi prezentat, de la ora 19, filmul Nebuni în pustiu / Better Go Mad in the Wild / Radeji zesílet v divocine (2025, r. Miro Remo), un documentar care nu e chiar documentar, despre două vieți trăite în natură, departe de civilizație, în pericol de a devia de la rutina zilnică, poate împinse de vâna puternică de fantastic țesută în film, de conflicte interioare, sau poate de copleșitoarea muzică a lui Smetana, cine știe…
Din programul de la Cinema Studio mai fac parte titluri precum Doi la unu (2024, r. Natja Brunckhorst) – o comedie despre un jaf ingenios pus la cale de un grup de est-germani; Concediu paternal (2025, r. Alissa Jung) – o dramă despre adolescență și maturizare, sau Capcana (2023, r. Nadejda Koseva) un film cu multe ingrediente aparent incompatibile: Dunărea, un mistreț, vânătoare și deșeuri radioactive.
Informații despre filme și bilete sunt disponibile aici.
„Timișoara a fost, alături de Iași, unul dintre primele orașe românești în care a fost organizat Festivalul Filmului European; A trecut aproape o generație de cinefili care au experimentat diferite ecrane din oraș, și care au susținut în număr mare, și cu mult entuziasm, acest proiect de exprimare a bogăției culturale europene prin cinema. Nici nu avea cum să fie altfel, în orașul care se mândrește prin a fi expresia supremă a conviețuirii multiculturale, un simbol al avangardei și al libertății, unde diversitatea nu este doar un fapt istoric, ci definește un model de civilizație bazat pe dialog, acceptare și bună înțelegere”, declară Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.

Grafică. Dan Perjovschi
Tradiția implicării ambasadorilor onorifici ai Festivalului Filmului European în explicarea și promovarea cinematografiei europene continuă; anul acesta vor fi doi ambasadori: Ada Solomon, renumită producătoare de filme românești și coproducții europene și internaționale, președintele Consiliului de Administrație al Academiei Europene de Film, și Igor Cobileanski, regizor consacrat din Republica Moldova, ale cărui producții sunt reprezentative pentru spațiul comun de creație și expresie artistică de pe cele două maluri ale Prutului. Dintre cineaștii români cu realizări remarcabile care au fost ambasadori onorifici începând cu 2006, îi amintim pe: Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu, Marian Crişan, Radu Jude, Radu Muntean, Cătălin Mitulescu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu, Anca Damian, Paul Negoescu, Monica Stroe, Teodora Ana Mihai, Mihai Sofronea, Ioana Mischie.
Spotul video realizat de Igor Cobileanski:
Selecția ediției Festivalului Filmului European 30, coordonată de directorul artistic Cătălin Olaru, a fost realizată de Institutul Cultural Român în comun cu ambasadele, institutele și centrele culturale ale statelor membre ale Uniunii Europene.
Identitatea vizuală a festivalului este asigurată de artistul Dan Perjovschi, ale cărui expoziții au făcut înconjurul lumii, fiind prezentate în cele mai importante muzee, de-a lungul carierei sale de peste 40 de ani pe scena creativă. În creațiile sale realizate special pentru ediția cu numărul 30 a Festivalului Filmului European, artistul explorează teme precum reflectarea valorilor europene în creația cinematografică, modul în care acestea pot coagula segmente întregi din societate sau libertatea deplină ca necesitate care nu poate fi negociată pentru actul de exprimare artistică.
Programul integral al ediției jubiliare a FFE:
- Botoșani: 16 -19 aprilie, Cinema Unirea;
- Iași: 17 -19 aprilie, Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii;
- Brăila: 24-26 aprilie, Palatul Culturii Brăilene – Lyra;
- București: 6-17 mai (MNAR, Cinema Elvire Popesco, Apollo111 Cinema, Cinema Union, Grădina cu Filme);
- Brașov: 8-10 mai, Centrul Cultural Reduta;
- Curtea de Argeș: 8-9 mai, La Conac;
- Timișoara: 8-10 mai, Cinema Studio;
- Arad: 15-17 mai, Cinema Arta;
- Târgu Mureș: 15-17 mai, 3g HUB;
- Bistrița: 22-24 mai, Palatul Culturii;
- Chitila: 29-31 mai, Parcul Dendrologic – în aer liber;
- Târgu Jiu: 29-31 mai, Cinema Sergiu Nicolaescu;
- Tulcea: 30 mai-1 iunie, Teatrul „Jean Bart”.
Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, ambasadele, centrele și institutele culturale europene: Forumul Cultural Austriac, Ambasada Bulgariei (împreună cu Orasul Reel Foundation), Institutul Italian de Cultură, Goethe Institut, Ambasada Croației, Ambasada Slovaciei.
Co-organizatorul ediției locale de la Timișoara este Cinema Studio, administrat prin Centrul de Proiecte Timișoara.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News









