România: un regim ȋn criză

Decizia PSD de a iniţia o moţiune de cenzură alături de AUR nu este decât un episod din seria de crize marcând regimul politic al României. Căci, dincolo de aparenţele de stabilitate etalate atent, România nu a reuşit cu adevărat să reconstruiască punţile simbolice şi instituţionale afectate de cataclismul de la finele lui 2024.

În cele din urmă evenimentele de acum reprezintă imaginea unui impas niciodată depăşit. În mai mare măsură decât deficitul bugetar, deficitul de încredere este provocarea pe care nu o putem ignora. Ceea ce trebuie să refondăm este ȋnsuşi edificiul democraţiei constituţionale. Iar ȋn această ecuaţie rolul șefului de stat este unul decisiv. Preşedintele Republicii are datoria de a acţiona spre a impune o direcţie internă şi externă. Lecţia mandatelor lui Klaus Iohannis este una lipsită de echivoc. Dispariţia unui preşedinte creează spaţiul pe care demagogia şi radicalismul ȋl vor ocupa.

Criza de acum este simptomul acestei slăbiciuni a poziţiei prezidenţiale. Şeful de stat este mai mult decât un simplu observator neutru al vieţii publice. Legitimitatea sa ȋi conferă un rol de la care nu poate se poate deroba. Acest rol se ȋndeplineşte cu fermitate şi cu tenacitate,  presupunând alegeri tranşante şi vizionare.

Moţiunea de cenzură poate ȋnsemna naşterea unei noi majorităţi de guvernare. Dar această majoritate poate ameninţa poziţia şefului de stat ȋnsuşi, de vreme ce suspendarea nu este un scenariu ȋntru totul improbabil. Iar o asemenea suspendare ar ȋnsemna ocazia revenirii lui Călin Georgescu: anxietatea poate accentua potenţialul de fascinaţie al mesianismului post-ceauşist.

Preşedintele Republicii trebuie, ȋn cele din urmă, să accepte misiunea încredinţată prin vot. Este o misiune delicată, una care îi cere să-şi confrunte inamicii politici, dar şi să poarte conversaţia prin care să unească naţiunea sa. Preşedintele Dan poate alege să fie, asemeni lui Klaus Iohannis, o absenţă. Dar o asemenea opţiune condamnă la irelevanţă mandatul său.

Potenţialul de şantaj al PSD este, ȋn cele din urmă, unul limitat. Alegerile anticipate ȋi pot fi fatale. La fel de delicată este şi perspectiva unei guvernări alături de AUR. Datoria şefului de stat este aceea de a afirma limitele care nu pot fi ȋncălcate. Fermitatea prudentă estea cea dintâi calitate a unui şef de stat.

La un an de alegerea sa, Nicuşor Dan trebuie să ȋşi asume povara  pe care i-a aşezat-o pe umeri naţiunea. Clipele de  ezitare şi de ambiguitate trebuie să lase locul clarităţii. Amânările şi ezitările au hrănit criza de profunzime a republicii. Tăcerea şi ambiguitatea slăbesc, fatal, democraţia. Perpetuarea lor reprezintă o abdicare vinovată: calea spre radicalismul mesianic va fi una larg deschisă.

Articol publicat și în Contributors.