Cortinele de ceață

Sunt lucruri care nu pot fi întoarse pe dos invocând ipocrit sintagma “pe de altă parte”. Dezmembrarea URSS în decembrie 1991 nu a fost câtuşi de puțin o catastrofă. Nici geopolitică, nici spirituală. Imperialismul putinist a inventat şi manipulează această imagine apocaliptică.

 

Lăsate „de capul lor”, în absența cnutului autocratic, națiunile emancipate se comportă, pasămite, „anarhic”. Încap pe mâna unor aventurieri. Nu au lideri de calibrul foştilor prim-secretari de partide comuniste din republicile unionale, adică din coloniile ruseşti. Cum să o compari pe „diletanta” Maia Sandu cu „experții în management” Bodiul sau Lucinschi? Ce valoare are „actoraşul” Zelenski în comparație cu Selest ori Scerbițki ori chiar cu Kravciuk sau Kucima? Nemaivorbind de marele bărbat de stat Ianukovici.

Faptul că Putka şi banda sa de kaghebişti scelerați, gangsteri îmbătrâniţi în rele, gândesc astfel nu este de mirare. Dar faptul că se găsesc persoane cu pretenţii de intelectuali în statele democratice care devin megafoanele campaniei de pesimism civilizațional regizată de Kremlin mi se pare nu doar ridicol, ci de-a dreptul periculos. Nu, Occidentul nu este decadent, decrepit, falimentar. Nu, marile universități ale Vestului rămân primele pe plan mondial. Nu, pasiunea cunoaşterii nu s-a stins în Occident. Luminile continuă să lumineze.

Ideologia mortalului pericol al „satanismului” vânturată de Putin, Viktor Orban & Co este expresia unor inavuabile complexe şi nevroze ale celor care o diseminează. Scenariile paranoice despre forţele din umbră, „Centralele” secrete care trasează liniile de atac şi trag toate sforile lumii, nu au absolut nicio valoare epistemică, euristică, explicativă. Sunt noile (de fapt nu tocmai noi) perdele de fum. Cortinele de ceață. Noul Bau Bau. Ori, dacă, preferați, noul bulshit. Ca istoric al ideilor, îi recunosc precursorii şi antecedentele. Dar, mai ales, consecințele funeste.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.