Legionarismul, fascismul românesc

Între 21 şi 23 ianuarie 1941, legionarii au organizat la Bucureşti o sângeroasă rebeliune. Antisemitismul obsesiv, codificat în religie politică, a dus la masacre îngrozitoare în rândul populaţiei evreieşti. Ţintele erau evreii şi cei înfieraţi drept “injidoviţi”. La fel, populaţia romă şi oamenii politici democraţi.

Alteritatea era criminalizată. Spiritul democraţiei era pus la stâlpul infamiei. Legionarii se închipuiau arhangheli revoluţionari, misionari investiţi cu datoria salvării. Detestau, dispreţuiau, refuzau sfidările politice şi culturale ale modernităţii. Erau versiunea balcanică a romantismelor politice vestice. Un partid-mişcare, o comunitate sacrificială pe care scopul pretins purificator îl elibera de respectarea tabuurilor provenite din Decalog. Legionarismul a însemnat de fapt o erezie antisemită şi anticreştină. În locul dragostei pentru semeni, a predicat ura, discriminarea, prigoana. Culturii vieţii în adevăr i-au fost contrapuse mistica morţii şi mitologiile violenţei.

Mişcarea legionară a fost una de tipul revoluţiilor reacţionare: tehnici de manipulare moderne, utilizarea propagandei ca metodă de hipnotizare în masă, militarizarea carismei, cultul liderului providenţial (Căpitanul, apoi Comandantul) ca mântuitor, martir, erou, arhanghel sacrificial. În egală măsură, romantizarea trecutului, sacralizarea “gliei strămoşeşti”, a brazdei şi a paloşului, arhaism, nativism, autarhism, fundamentalism xenofob, rasism. Plus ritualuri iniţiatice cu torţe şi jurăminte de răzbunare, procesiuni mistice, făgăduinţe mesianice în numele “sfintei tinereţi legionare”. Legionarismul nu a fost o marfă importată. A fost fascismul românesc, o mişcare-pardid sui generis, un fenomen politic şi ideologic născut din tradiţiile unui excepţionalism tribalist situat în chip manifest şi fără echivoc la antipodul civilizaţiei democratice. Urau paşoptismul, raţionalismul, cartezianismul.

Crezul legionar era unul totalitar: Individul trebuia să accepte orbeşte “porunca vremii”, să defileze, să îngenuncheze (la propriu şi la figurat). Continuumul temporalităţii era fracturat, milenarismul verde era similar celui brun sau roşu. Prin exaltarea omorului purificator, prin glorificarea asasinatelor “izbăvitoare”, a fost opusul creştinismului ca religie a iubirii şi a compasiunii. Asemeni proiectului antropologic comunist, revoluţia legionară urmărea transformarea, de fapt transcenderea condiţiei umane, plăsmuirea Omului Nou. Omul în uniformă, gata să ucidă…