A doua jumătate
Ceea ce a fost în stradă a reprezentat numai o jumătate din ceea ce era de făcut. A doua jumătate ar fi trebuit să se întâmple în zonele în care se dau marile bătălii și în care se iau marile decizii: în instituții.
Manifestațiile în contra actualei Puteri, din 10 august, dar și cele din zilele imediat următoare, sunt semnificative, dincolo de orice dubiu. Mai ales cele 10 august vor fi greu de uitat – și pentru amploare, dar și pentru brutalitatea, disproporționată, fără sens a forțelor de ordine.
Aceste proteste sunt, nu mă îndoilesc, semnificative (dar în alt fel decât pentru cei care le-au inițiat și sprijinit) și pentru cei împotriva cărora au fost ele îndreptate. Felul în care cei de la putere au ales să „citească” sensul protestelor indică frică. Plus, punctual, ticăloșie, ignoranță, lichelism, impostură.
Importante, relevante, memorabile au fost, de asemenea, și protestele din iarna lui 2017. Dar, după 2017 și după explozia de indignare – dar și de optimism (amintiți-vă de ianuarie și februarie 2017, de câtă imaginație protestatară a fost pusă în joc) –, nu s-a schimbat nimic esențial în spațiul public de la noi.
În linii mari, coordonatele peisajului politic și decizional de la noi a rămas cam același în cei doi, ultimii ani: PSD + ALDE (plus mercenarii acestora, nu puțini) domină scena politică, decid, fundamental și teribil de îngrijorător, despre economie, justiție, stat de drept, democrație. De asemenea, produc (și mai multă) indignare în rândul multor oameni și, în mod cert, un viitor amenințător pentru România.
Despre ceea ce a fost după protestele de la începutul anului trecut, s-au folosit (eu însumi, în câteva texte de reacție rapidă am făcut-o) formule precum „management ineficient al entuziasmului”, „organizare instituțională precară a schimbării” – și formule precum acestea dau o ideea despre ceea ce ar fi fost de dorit să se întâmple și nu s-a întâmplat.
Simplu spus: ceea ce a fost în stradă a reprezentat numai o jumătate din ceea ce era de făcut. A doua jumătate ar fi trebuit să se întâmple în zonele în care se dau marile bătălii și în care se iau marile decizii: în instituții. Acolo unde, PSD-ALDE (plus UDMR, un partid cu multe bile negre în portofoliu, să o spunem pe-a dreaptă!) domină copios.
Ceea ce am avut de curând, ca proteste, ca refuz al actualei guvernări, este, din nou, prima jumătate. Doar prima jumătate. Repetăm ceea ce a fost anul trecut? Condițiile politice sunt ușor modificate – din toamnă intrăm aproape în linie dreaptă pentru două rânduri de alegeri (la anul, întâi, parlamentarele în vară; apoi, prezidențialele, în toamnă). Indignarea este și mai mare dect anul trecut.
Dar managementul entuziasmului? Dar organizarea indignării? Dar construcția și impunerea unei alternative politice?
Articol publicat şi pe MarginaliaEtc.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News