La vârf au ajuns să se autoselecteze dominant sociopaţii

Ne amăgim dacă sperăm că oamenii ăştia vor răspunde sau pot să răspundă la apeluri de bun-simţ, indignare, bătutul obrazului etc.

De ce? Iată, traduc un paragraf pe care vă rog să-l citiţi cu atenţie:

“Ne-am obişnuit să credem că sociopaţii sunt criminali violenţi, dar în cartea sa «The Sociopath Next Door», psihologul de la Harvard Martha Stout demonstrează că un şocant 4% din oamenii obişnuiţi – unul din 25 – suferă de o boală psihică nedetectată şi nediagnosticată, al cărui principal simptom este că persoana respectivă nu posedă o conştiinţă în sens moral; pur şi simplu, este lipsită de acest «organ». Aceşti oameni nu au capacitatea de a simţi ruşine, vinovăţie, remuşcare. Altfel spus, 1 din 25 dintre cei ce ne înconjoară este în mod secret şi nediagnosticat un sociopat.”

Şi acum observaţiile mele:

1. La noi, la români, procentul e, probabil, mult mai mare. Motivul plauzibil: 50 de ani de comunism au exacerbat dezechilibrele psihice în general în populaţie şi e destul de plauzibil că sociopatia a fost între cele mai de succes trăsături funcţionale în noul sistem. Sistemul comunist ştim bine că a fost bazat pe puternice mecanisme de contraselecţie la nivel de leadership şi elite. Sociopatia era trăsătura perfectă în acest sens. La vârf – nomenclatură, Securitate – ajung sociopaţii. Oamenii normali care au organul ruşinii, vinovăţiei, remuşcării nu fac faţă competiţiei de leadership în tipul de sistem care era comunismul.
2. Sistemul post-comunist a continuat să fie unul al contraselecţiei scăpata de sub orice control şi – acum realizăm – sociopatia este o trăsătură distinctivă de succes în acest tip de sistem. La vârf au ajuns treptat să se autoselecteze din ce în ce mai dominant sociopaţii. Doar ei fac faţă mediului toxic creat de ei înşişi. Nu trebuie să ne mirăm deci de lucrurile pe care le observăm în jur.

Când sociopatia este luată în calcul că posibila conjectura ajutătoare, avem imaginea mai realistă a modului cum arată vârful vârfului piramidei de putere căreia, acum, cu toţii încercăm să-i sensibilizăm pe cale raţională simţurile morale şi de responsabilitate socială.

Estimările de mai sus sunt bazate pe o analiză socială a acţiunilor şi consecinţelor acţiunilor celor aflaţi acum de la vârful ierarhiei politice a acestei ţări. E o analiză plauzibilă. Ce altă explicaţie am putea da la –incredibilele pentru nişte oameni normali – evoluţii la care suntem martori de o bună vreme?!

P.S. – De citit cartea de mai sus. Sau măcar de răsfoit. Schimbă modul în care priveşti lucrurile în general, nu doar în cazul mai sus discutat…

Articol publicat şi pe MarginaliaEtc.