Răzbunare, orbire, smintire

În ultimele luni, resentimentul gregar față de tot ce înseamnă autoritate și autorități, față de instituții în care nu e chiar greu de imaginat că nu lucrează doar ticăloși, față de elitele profesionale niciodată egale cu cei ce nu le compun, resentiment alimentat și ațâțat electoral, violent și vulgar, a favorizat și consolidat premisa formării unei tornade electorale ce ar putea fi botezată „Votul răzbunării”.

Răzbunarea, însă, se știe, nu e chiar cea mai nobilă și inteligentă armă. Un oacheș spirit de răzbunare indus inițial prin discursuri sforăitoare, apoi prin urlete bestiale și împroșcări salivare împotriva celor consemnați deja pe multe liste ca „dușmani ai poporului trezit în conștiință”.

O parte din poporul român, altfel cam sceptic de felul lui față de guru și guriști, a preluat și îngurgitat pe nemestecate clișeele otrăvite ale furioasei propagande antieuropene livrate cu spume la gură de toți „fonfii și flecarii, găgăuții și gușații, bâlbâiții cu gura strâmbă”, toți foștii stapâni ai acestei nații pe vremea comunismului regretat azi de cei ce blestemă libertatea ca povară de care vor să se lepede.

Atunci când, însă, această uriașă sminteală (deraiere de la drumul sigur) este validată și promovată de oameni ce se ocupă cu pomenirea cotidiană a lui Hristos, de călugări cu „nimb” athonit ce se nevoiesc să demoleze realitatea și logica bunului-simț, atunci, dincolo de ridicolul avântării pe apele ignoranței conjuncturale, se naște întrebarea: se poate angaja un creștin real, deci realist, în lupta cu viitorul propriei țări, cu oamenii care nu i-au făcut acesteia nici cel mai mic rău, ci doar i-au dăruit în plan simbolic, social, etic și cultural?

Pentru a răspunde cu sens la această întrebare e necesar, desigur, accesul la noțiunile de simbolic, etic și cultural, la conținutul lor descifrat în cheia adevăratului „bine public”, bine care nu are nici cea mai mică legătură cu manipularea, violența, lipsa de educație și vidul moral.

Creștinismul viu, asimilat, nu mumificat și ritualizat, creștinismul ca miez al Libertății și Adevărului, rodește în primul rând bunătate și „claritate morală” (discernământ) care te ajută să vezi, inclusiv cu ochii inimii curate, ceva mai departe de propriul nas politic, partinic, monastic sau confesional. Te ajută să reziști ispitei de a călca în străchini și în sedii de partide, de a abdica de la statutul de episcop pentru cel de jalnic și dezgustător propagandist al putinismului și al huliganismului care-și face cruce cu aceeași mână cu care dă cu pumnul și care spune „Doamne-ajută” cu aceeași gură care amenință cu iminente și crunte răzbunări.

„De ce să fugem” de adevăr, libertate, educație, decență, normalitate și… de Însuși Hristos? De ce? Ar fi „unfair” pentru noi toți, acum încă dezbinați,

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News