“Supremii”

Se visează, de jure, for suprem – sintagmă pe care ar vrea-o integrată în viitoarea arhitectură constituţională ce poartă amprenta USL. Până atunci se consideră „supremi” de facto. Şi se comportă ca atare. O nouă încercare de a se plasa mai presus de legea fundamentală o au acum, într-un efort transpartinic, ce se vrea o lovitură în plex dată ANI.

Nu e pentru prima dată când parlamentarii fac praf egalitatea şi separaţia pu­terilor în stat. Aşa se întâmplă în cazul comisiilor parlamentare speciale de anchetă, la care Con­stituţia dă dreptul, dar cărora, prin Regulamentele de funcţio­na­re ale Camerelor Parlamentu­lui, le sunt aruncate în ambigui­tate limitele. Lăsând loc abuzurilor, dezechilibrării balanţei Puterilor şi uciderii lente a statului de drept. La abuz de imunitate recurg tot prin regu­lamentele de funcţionare ale celor două Camere, plasate deasupra Constituţiei. Mai mult, Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor şi-a conferit dreptul de a se amesteca în treburile Justiţiei şi de a de­ci­de dacă probele aduse de procurori sunt bune sau nu, dacă există sau nu “motive temeinice” pen­tru cererea de ridicare a imunităţii parlamentare.

Asaltul împotriva ANI, pus la cale de 13 parlamentari – de la toate partidele par­lamentare, cu excepţia FC – se înscrie tot în re­gistrul sfidării în formă continuată a Constituţiei. Dacă acest proiect – ce prevede ca incompatibili­tăţile şi conflictele de interese ale parlamentarilor să fie „cele stabilite exclusiv prin statutul depu­taţilor şi senatorilor” – va deveni lege, înseamnă că parlamentarii vor fi mai egali în faţa legii decât ceilalţi cetăţeni. Deşi de imunitate se bucură doar „pentru voturile sau pentru opiniile politice expri­mate în exercitarea mandatului”, nu pentru posi­bile fapte de natură penală. Iar incompatibilităţile, altele decât cele invocate anterior, sunt definite prin lege organică, nu prin Statute. În plus, o eventuală adoptare a proiectului ar presupune o substituire a ANI de către Parlament. Deci, o în­călcare a principiului separaţiei puterilor în Stat.

Nu mai vorbim că o astfel de lege ar fi piedică în faţa anticorupţiei. Că ar sfida CE care, în Raportul din ianuarie, privind pro­gresele înregistrate de România în cadrul MCV, spunea: „E important să se clarifice faptul că ANI rămâne singura autoritate însărcinată cu verifica­rea potenţialelor incompatibilităţi ale funcţiona­rilor aleşi şi numiţi.” Că ne îndepărtează mai mult de intrarea în Schengen. „Amănunte”… Ce pare să conteze este că se face un pas, mare, spre un deziderat al USL – pentru care, iată, s-a oferit gir transpartinic, chiar dacă ulterior PDL şi-a retras semnăturile de pe proiect – dacă nu desfiinţarea ANI, măcar sterilizarea ei. Aversiunea liderilor USL faţă de ANI a fost dovedită nu o dată. În vara lui 2012, colonelul Dogaru deconspira o înţelege­re secretă cu vârful USL, ce avea ca obiectiv şi desfiinţarea ANI. Câteva luni mai târziu, fostul ministru al Justiţiei, Mona Pivniceru, îi anunţa pe experţii CE că vrea să-i elimine competenţele privind conflictele de interese şi incompatibili­tă­ţile demnitarilor. Apoi, Liviu Dragnea a iniţiat un proiect de lege ce scotea din regimul incompa­tibilităţii calitatea primarilor de membri în con­siliile de administraţie ale unor servicii deconcen­trate. Un proiect pe care Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ. În vară a izbucnit revolta primarilor incompatibili, care cereau schimbarea Legii ANI. Prins între presiunea UE – de care, oficial, tre­buie să ţină cont – şi frăţia baronilor – de care tre­buie să ţină cont în perspectiva lui 2014 –, dl Ponta găsise „soluţia”: „Vreau să vedem ce se întâmplă pe final şi după aceea ne punem cu toţii la masă (…)să vedem care e soluţia”. La scurtă vreme, Crin Antonescu flutura spre presă pro­punerea privind amnistierea primarilor găsiţi în conflict de interese. Punând responsabilitatea pe umerii premierului. Ştiind că nu-i poate salva pe incompatibilii intraţi deja în vizor, dar mai ştiind că în ochii plebei cu carnet de membru de partid e omul care poate face orice, numai să vrea.

A urmat o perioadă de tăcere. Până la începutul lunii decembrie, când 13 parlamentari, printre care, întâmplător sau nu, şi dl Ilie Sârbu, şi-au zis că e cazul să facă un pas spre împlinirea constantului deziderat. Fiindcă pot. Pentru că, de facto, sunt „supremii” care nu se împiedică nici de Constituţie.