Schizofrenia „rețeaua Soros”

Noi liste negre, cu nume deja uzate în campanii de denigrare, au fost vehiculate într-o emisiune de la RTV, televiziune de ne-știri, purtând în fibră și în program antecedentele penale ale patronului său, fugarul Sebastian Ghiță.

 

Derbedei de pe centura presei așezați în scaunul moderatorului au reluat refrenul „rețeaua lui Soros” care ar plăti tot ce sună critic la adresa derbedeilor politici pe care îi servesc. Refren, fiindcă aceleași aberații au fost debitate repetat de Dragnea, Tăriceanu et.Co. la RTV, Antena 3 și în alte medii subordonate.

Ciutacu a înșirat, într-o emisiune difuzată la RTV, în 10 iulie, nume de intelectuali, oameni de cultură, jurnaliști, participanți la proteste, publicații, organizații și instituții împărțite pe căprării stigmatizante ca „agenți de influență” ai lui Soros, „ideologi sorosiști”, „organizații sorosiste” și jurnaliști plătiți de Soros. Comentariile au fost livrate ca de obicei de Cristoiu, unul din stâlpii „trinomului manipulării de presă, alături de Bogdan Chireac și Cornel Nistorescu”, așa cum îi numește Mădălin Hodor, care i-a găsit pe listele Securității. Cristoiu a vorbit cu siguranța sa peltică de comentator ruginit despre „violența rețelei sorosiste”, completat de cercetatul penal Andronic, care a continuat manipulările postate pe EvZ cu fantasmele „binomului”, cu „mecanismele fricii” induse de cine alții decât de protestatari, de intelectuali, de instituțiile care fac curat între corupți.

Schizofrenia este că, de la tribuna propagandei televiziunilor de știri amintite, toate vocile critice sunt numite „propagandă”. Țuțuianu, de la PSD, declara ritos că e vorba de „structuri” bine organizate, agresive, capabile să răstoarne ordinea politică. Adică, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile-FDSC, Freedom House, GDS, Fundația pentru Parteneriat, Funky Citizens, Centrul pentru Resurse Juridice, Institutul de Politici Publice, Asociația Salvați Bucureștiul sau chiar o agenție de publicitate ca Papaya Advertising reprezintă armatele cu care Soros vrea să cucerească România.

În „trupele de asalt sorosiste” sunt nominalizați Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, Oana Pellea, Laura Ștefan, Cristian Pârvulescu, Oana Dobre, Mircea Toma, Raluca Feher, Mălin Bot, Marian Godină, iar cu alte ocazii Rareș Bogdan , Oreste Teodorescu ș.a. La aceste grave derapaje, CNA rămâne impasibil, deși primește sesizări peste sesizări, preferând să rămână în slujba politicienilor, nu al publicului.

Într-o evaluare a situației mass-media din România, Iulian Comănescu amintea de acest fenomen periculos și dificil de eradicat. „Câinii pentru care Soros plătește și focul pus de Iohannis, cu premeditare, la Colectiv sunt doar primele simptome ale unei avalanșe de minciuni și răstălmăciri aruncate în piață mai ales de PSD și ALDE și rostogolite cu spor de mediile prietene, fără contextualizare critică. E o specie de spin doctoring rudimentară, dar cam la fel de lipsită de subtilitate ca acrobațiile de pe Twitter ale lui Donald Trump… E clar că asistăm la o implozie a instituției numite media, în sensul de câine de pază al democrației, de sistem influent cu un public masiv. Presa legacy se transformă în simulacre și tribune de propagandă, iar cea nouă nu-și poate găsi decât o audiență premium, nișată. Sub aceasta e domeniul vast al victimelor electorale, care votează în cel mai bun caz cu stomacul. Și care vor determina oriunde democrația așa cum va fi – sau ce va mai rămâne din ea”, scria pe comanescu.ro

Repetarea seară de seară a aceluiași discurs, așa cum scrie în manualele de manipulare, consacră minciuna. La Antene și la RTV marii actori sunt calificați ca „actorași”, fiindcă stimulează strângerea de semnături pentru inițiativa „Fără penali în funcții publice”, filosofului Mihai Șora i se rezervă tratament separat pentru a-i fi batjocorite vârsta centenară, trecutul și prezentul, intelectualii cu operă solidă, ca Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Ana Blandiana, Horia Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu sunt bălăcăriți într-un serial nesfârșit de invective. Jurnaliști care nu-și bat joc de meserie sunt și ei o țintă permanentă: Liviu Avram, Cristian Tudor Popescu, Ioana Ene Dogioiu, Moise Guran, Andreea Pora, Dan Tăpălagă, Ionel Stoica, Alex Costache, Mircea Marian, Vlad Petreanu. Cei chemați să înjure la Antena 3 și la RTV sau în emisiunile dedicate stigmatizării Laurei Codruța Kövesi de stridenta Sorina Matei, fac parte din garnitura de ratați avizi de notorietate și bani: generali scoși la pensie, pușcăriași, agenți de influență deghizați în jurnaliști, comedianți fără scenă, indivizi fără altă meserie decât să dea din gură în beneficiul puternicilor zilei. Lanțul nu se închide pe televiziunile de știri, cărora li se adaugă televiziunea publică subalternă, ci se distribuie pe publicații online și intens pe rețelele sociale, devenite cutii de rezonanță a campaniilor de manipulare pornite în audio-vizual ca DC News, Cotidianul, Evenimentul zilei care a tranformat „bulina roșie” într-o baricadă de apărare a infracțiunii și a infractorilor politici.

E periculos să apară obișnuința, e grav dacă publicul și persoanele denigrate nu se mai indignează, e grav dacă se trece cu nepăsare pe lângă aceste campanii mizerabile care nu pot să rămână nesancționate. Ce trebuie făcut: promotorii campaniilor, realizatorii, comentatorii abjecți trebuie dați în judecată de fiecare dată, de către fiecare persoană insultată. Să li se adune sute de procese. Să li se ceară daune. Vadim Tudor avea la un moment dat vreo optzeci de procese și despăgubiri serioase de plătit, pe care le-a lăsat moștenire familiei, după moarte. Ion Cristoiu a pierdut procese și a avut de plătit daune morale consistente. Există precedent, trebuie continuat.

 

Articol publicat şi în Revista 22.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Un comentariu

  1. Dana Teri spune:

    altele sunt hibele lui Soros, faptul ca asa.zisul partid, sau gasca or clica sau ce o mai fi, adica gruparea de „partid si de stat/Secu” il considera inamic public din ratiunile dumnealor nu ma face sa il vad altceva decit este, adica un mare fan si sustinator a tot ce inseamna lefty si miscari progresiste.
    N-am votat PNT si mai ales Ion Ratiu atit cit s-a putut ca sa esuez in corul adoratorilor lui Soros. mai ales ca sunt in sistemul NGO inca din 1990. Prestind inclusiv pt Fundatie (pe un subcontract). Asa ca stiu prea bine ce vorbesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.