Rusia şi scindarea Europei

Războiul din Ucraina este fotografia Europei înşeşi, a unei Europe care, doar în aparenţă unite, este minată de tensiunile născute din tentaţia complicităţilor şi ispita acomodărilor. Unitatea politică a continentului este, în faţa agresiunii Rusiei, doar un deziderat. Dincolo de  generozitatea formulelor de conjunctură se afla strategiile divergente şi ciocnirile de sensibilitate.

 

Iar apelul Preşedintelui Franţei la negocieri directe între Ucraina şi Rusia nu este decât un ecou al acestei înclinaţii de a recurge la compromisul întemeiat pe pe cedările teritoriale. În  cele din urmă, pentru o parte a elitei din Europa Occidentală, estul şi centrul Europei sunt şi vor fi un spaţiu al compensării ambiţiilor Rusiei. Aceste naţiuni pot fi, oricând, abandonate, total sau parţial, spre a permite continuarea unui lucrativ comerţ al resurselor naturale. Politeţea diplomatică a Preşedintelui Macron maschează, inabil, acest sindrom atât de familiar al conciliatorismului.

Scindarea Europei este provocată  de cei care, în numele stabilităţii, fac apel la recompensarea agresiunii. Scindarea Europei este provocată de cei care, în numele umanitarismului, sunt pregătiţi să accepte un regim Putin, imperialist şi despotic, în cadrul comunităţii lor de naţiuni. Scindarea Europei este provocată de cei care, în numele pragmatismului, imaginează mutilarea unor state, spre a salva, ca în 1938, himera păcii.

Memoria elitelor care practică această politică a acomodării este afectată de o amnezie deliberată: discursurile de azi nu sunt diferite de cele care, în urmă cu decenii, făceau apel la destindere în relaţiile cu URSS. Vocile de astăzi, atât de ipocrite în intenţiile lor, le evocă pe cele ale tovarăşilor de drum ce elogiau URSS şi realizările comunismului, acuzând Statele Unite de perpetuarea “războiului rece”. Continuitatea dezonoarei este evidentă, ca şi continuitatea complicităţilor ce explică alegerile strategice de acum.

Războiul din Ucraina expune, dramatic şi limpede, ruptura dintre laşitate şi solidaritate. Deceniile de sinergie cu Federaţia Rusă au urmat deceniilor de sinergie cu URSS. Crimele, agresiunea, jaful nu mai contează. Discursurile grandilocvente dedicate solidarităţii europene  sunt menite să compenseze, retoric, inacţiunea ce permite  Rusiei să meargă mai departe pe acest drum al violării principiilor elementare ale naţiunilor civilizate.

Unitatea Europei se  fondează nu pe formule birocratice şi pe directive, ci pe asumarea unui destin comun ce refuză cedarea în faţa barbariei. Cei ce acceptă acest drum al laşităţii  pragmatice adâncesc liniile de fractură istorice : Rusia are, în Occident, ca şi în Răsărit, aliaţi destoinici, pregătiţi să  justifice, documentat, necesitatea capitulării în faţa imperialismului putinist.  Imaginaţia intelectuală este pusă, oportun, în serviciul tiraniei ce avansează cu tancurile sale. Pasivitatea devine o formă de complicitate criminală.

 

Articol publicat şi pe Contributors.

Print Friendly, PDF & Email
Publicitate



Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.