Rusia, 1917- 1921: vremurile tulburi

Dincolo de suprafaţa cazonă a imperiului rus o forţă stihială se presimţea, imposibil de zăgăzuit. Despre această energie ascunsă scria Puşkin evocând teribila răscolă a lui Pugaciov: viitorul revoltei avea să fie cel al vărsării de sânge.

Iar acest viitor tenebros şi însângerat se naşte în 1917. În mai puţin de un an un întreg stat se prăbuşeşte, iar pe ruinele sale se ridică edificiul leninist. Întâlnirea dintre ura mocnită şi radicalismul comunist avea să fie catalizatorul noilor vremuri tulburi. Ca în urmă cu trei secole, atunci când Romanovii erau înscăunaţi, o nouă ordine politică se năştea: din materia de resentiment şi barbarie se alimentează revoluţia rusă şi războiul civil care îi urmează. Cei patru ani dintre 1917 şi 1921 sunt o cronică a urii, a cruzimii şi a furiei totalitare. Războiul civil anunţă, prin tonurile sale, un timp al nemăsurii terorii.

Rusia. Revoluţie şi război civil 1917-1921, cartea lui Antony Beevor dedicată revoluţiei şi războiului civil, are anvergura şi ritmul unei epopei. Ea evocă un “război şi pace” între ale cărei pagini se află destinul unui continent şi al unei lumi. Confruntările de acum modelează deceniile care vor veni. Plăcile tectonice care se pun în mişcare nu mai pot fi oprite.

Anul 1917 este consecinţa Marelui Război. Imperiul lui Nicolae al II-lea nu poate supravieţui şocului pe care îl provoacă tranşeele. Mobilizarea ţăranilor sub arme şi eşecurile de pe front se suprapun peste inflexibilitatea autocraţiei. 1917 este capătul de drum al ţarismului. Între februarie şi noiembrie toate elementele fostului stat dispar. De la armată la administraţie, imperiul încetează să mai existe.

Acest moment de prăbuşire complet face posibilă cucerirea leninistă. Dintre toate curentele revoluţionare ruse bolşevismul este singurul care oferă o metodă şi o viziune de un pragmatism amoral. Totalitarismul este numele noutăţii radicale pe care o propune regimul leninist. Ideocraţia, în termenii lui Raymond Aron sau Martin Malia, defineşte statul care se creează acum.

Acest stat inaugurează, prin gesturile sale, noile vremuri tulburi. Dezintegrarea armatei înseamnă pierderea războului cu Puterile Centrale. Lenin priveşte pacea de la Brest-Litovsk ca pe un sacrificiu de moment, în aşteptarea revoluţiei mondiale. Însă moştenirea tratatului de acum, notează Antony Beevor, este cel de-al doilea război mondial. Germania nazistă este obsedată de amintirea imperiului european din est clădit în Ucraina şi Baltica.. Invazia din 1941 şi barbaria genocidară sunt instrumentele menite să îl realcătuiască, la o dimensiune ciclopică. Trecerea de la Ludendorff la Hitler este semnul acestei mutaţii de mentalitate.

Vremurile tulburi din Rusia sunt cele ale tiraniei şi ale războiului. Ale tiraniei, de vreme ce statul comunist înlătură, prin crimă şi inginerie socială brutală, un edificiu al civilizaţiei şi al democraţiei născânde. Sugrumarea Adunării Constituante marchează trecerea rubiconului. Dictatura ia în stăpânire teritoriul şi supuşii, în egală măsură. Timp de patru ani, bolşevicii vor purta campanii militare destinate să le asigure controlul imperiului lor dialectic. Politica leninistă este o politică a înfruntării şi a luptei.

Războiul civil din Rusia este primul mare razboi civil internaţional. În el sunt antrenaţi aliaţii din Antanta, dar şi germanii. Între bolşevici şi duşmanii lor linia de demarcaţie este trasată de la finele lui 1917. Razboiul civil internaţional se poartă pe un teatru de operaţii imens şi nu are echivalent în modernitate prin mobilitate şi cruzime. Din Ucraina şi Caspica până în Siberia, o revărsare de sânge se abate asupra Rusiei. Umanitatea este suspendată, iar barbaria este chipul noii lumi.

Cronica lui Antony Beevor este cronica naşterii viitorului din pântecele războiului civil. Semnele secolului XX sunt uşor de citit în realitatea vremurilor tulburi. Execuţiile în masă, oroarea, antisemitismul şi pogromurile sunt moştenirea pe care o lasă în urma lor anii dintre 1917 şi 1921. Generalizarea violenţei modelează o altă umanitate. Comunismul de mâine se fondează pe brutalitatea apocaliptică de acum.

Inamicii bolşevicilor, dominând periferia, sunt nu doar eterogeni ideologic, dar şi incapabili de coordonare efectivă. Armatele albe nu pot asigura o guvernare eficientă. De la Denikin la Kolceak conducătorii lor sunt marcaţi de inflexibilitate imperială şi de inabilitate politică. Rusia indivizibilă pe care o apără este himera unui imperiu defunct. Oscilând între dictatură şi coaliţia fragilă de partide grupări, albii nu pot înfrânge un regim care are în cruzimea totalitară elementul său central. Însă albii proto-fascişti din emigraţie transmit dreptei radicale germane şi nazismului ideologia iudeo-bolşevismului: antisemitismul devine emblema unei obsesii criminale.

Triumfător în războiul civil, leninismul elimină, o dată cu represiunea de la Kronstadt, aparenţele sale revoluţionare. Marinarii sunt sacrificaţi pe altarul barbariei dialectice. Victoria de după 1921 face posibil stalinismul de mai târziu. Lichidarea ţărănimii este cea din urmă crimă împotriva umanităţii care îşi are rădăcina în vremurile tulburi. Din oceanul de sânge se ridică generalissimul şi URSS: secera şi ciocanul domnesc, suveran, peste întinderea de iobagi.

Articol publicat şi în Contributors.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News