Preşedintele României vs. Biserica Ortodoxă. O observaţie

În urma declaraţiilor surprinzătoare făcute de Preşedintele României situaţia arata astfel: din ring nu mai poate acum ieşi în picioare, onorabil şi victorios decât un singur protagonist.

Nu era anticipabil, nu ştiu dacă era necesar sau dacă era în interesul cuiva, cu atât mai puţin în interesul naţional, dar iată că s-a întâmplat. Dacă s-a întâmplat, luăm act cu cea mai mare obiectivitate şi detaşare analitică cu putinţă, fără a ne aventura să luăm o poziţie, să judecăm sau să speculăm. Aşadar, în acest moment, în urma declaraţiilor surprinzătoare făcute de Preşedintele României situaţia arata astfel: din ring nu mai poate acum ieşi în picioare, onorabil şi victorios decât un singur protagonist.

Scenariul 1: Biserica Ortodoxă şi, în general, toate cultele şi organizaţiile religioase care au sprijinit referendumul, lasă să treacă insulta şi provocarea. Adică, la ciclul de trei alegeri ce urmează de acum înainte nu îşi exercită influenţa electorală, pentru a-şi spăla onoarea şi reface percepţia de influenţă. Caz în care termină total umilite şi emasculate politic. Va fi anihilarea oricărei aparențe sau pretenţii de influenţă electorală şi politică din partea lor.

Dacă în urma referendumului din 2018 pluteşte încă speculaţia că ceea ce s-a văzut acolo nu este tipic şi nu dă măsură capacităţii electorale a Bisericii (sabotaj, confuzie, manipulare, amestec de planuri etc.) după actualul ciclu de alegeri nu va mai există nici cea mai mică îndoială cu privire la capacitatea de mobilizare politică a comunităţilor şi organizaţiilor religioase româneşti. Aşadar, în acest scenariu, are loc demantelarea definitivă a însăşi iluziei influenţei şi respectabilităţii politice a Bisericii şi, în general, a comunităţilor şi organizaţiilor religioase din România.

Scenariul 2: Biserica Ortodoxă şi, în general, toate cultele şi organizaţiile religioase care au sprijinit referendumul răspund provocării şi îşi dovedesc în mod decisiv, sistematic şi coordonat – fără ambiguitate şi marjă de interpetare – forţa politică. Două modalităţi:

Prima este pedepsirea exemplară a preşedintelui Iohannis prin susţinerea Opoziţiei nu doar la el, cât şi la candidaţii sau partidele susţinute de el. Iar dacă într-adevăr, cele trei milioane – sau numai şi două milioane – contabilizate ca nucleul dur de susţinători sunt reale şi mobilizabile la vot, asta nu poate însemna decât anihilarea oricăror planuri politice care îl au ca vector, coordonator sau simbol pe actualul preşedinte. Două milioane de voturi bine coordonate şi inteligent negociate post electoral pot schimba din temelii însăşi structura sistemului politic românesc.

A doua modalitate este forţarea unui moment Canossa. O împăcare şi o iertare a braţului secular prezidenţial. Dar numai după umilirea să publică metodică şi fără marjă de ambiguitate. Ar fi, poate, un compromis pragmatic, dar “Canossa” are simbolica ei. Şi onorabil, şi victorios nu poate ieşi dintr-un moment Canossa decât un singur protagonist. Nu cel care a fost umilit şi obligat să îşi ceară iertare în genunchi. Îl vedem pe Preşedintele Iohannis făcând asta?! Nu ştiu.

Că variantă la “Canossa” ar fi sub-scenariul “pupat piaţa endependenţi”. Plauzibil, dar din păcate este versiunea contrară a Canossei. Adică de data asta având ca parte umilită şi învinsă protagonistul religios bisericesc. Nimic nu ar fi mai penibil şi ar decredibiliza mai tare BOR şi aliaţii săi că după toată povestea asta să fie montată o scenetă a pupatului şi împăcatului. Greu de crezut că ar fi foarte probabilă în mod normal. Dar necunoscând cum gândesc şi acţionează hierarhii şi liderii religioşi şi nucleul dur păstorit de ei, e dificil de spus până la urmă dacă şi cât e de probabilă. Oricum, dacă nucleul dur ar înghiţi poate aşa ceva, e greu de crezut că restul populaţiei o va face.

Aşadar cam aici suntem. Reptet: zarurile au fost aruncate, porumbelul a zburat, Rubiconul a fost trecut. Din senin ne-am pomenit cu această problemă. S-a forţat o confruntare. Dacă nu are între timp loc o criză naţională absolut excepţională care să pună cele două părţi pe aceeaşi baricadă în mod conjunctural, din ring nu mai poate acum ieşi în picioare, onorabil şi victorios decât un singur protagonist.

Nu era anticipabil, nu ştiu dacă era necesar sau dacă era în interesul cuiva, cu atât mai puţin în interesul naţional, dar iată că s-a întâmplat. Dacă s-a întâmplat, luăm act cu cea mai mare obiectivitate şi detaşare analitică cu putinţă, fără a ne aventura să luăm o poziţie, să judecăm sau să speculăm. Asta e.

Articol publicat și pe MarginaliaEtc.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News